Ajuns la cel de-al VII-lea volum, o adevarata enciclopedie a tehnicilor si evolutiei industriilor de pe teritoriul tarii, "Patrimoniul preindustrial si industrial in Romania" realizat de catre Volker Wollmann, abordeaza diversele sectoare ale istoriei tehnicii de la industria extractiva si a prelucrarii metalelor la industriile: chimica, alimentara, extractiva si productia de energie electrica. La acestea se adauga patrimoniul industrial si preindustrial in sectorul materialelor de constructii, sticlei, textilelor pielariei si industriei alimentare. In cadrul celor sase volume anterioare, Volker Wollmann valorifica documente importante referitoare la: transportul urban in comun, iluminatul public, cantare publice, poduri rutiere, constructii utilitare precum baile comunale, instalatiile si atelajele folosite de pompieri, fantanile si ceasurile publice, orologiile si cadranele solare, observatoarele astronomice.
In cel de al VII-lea volum autorul trateaza exhaustiv patrimoniul legat de industria cinematografica si a salilor de cinema, a palatelor de posta si de telefoane din Romania. Dincolo de repertorierea si descrierea obiectivelor inventariate si ilustrate exemplar, Wollmann insista, ca de fiecare data, asupra realizarilor tehnice deosebite si a necesitatii prezervarii si valorificarii creativitatii si inteligentei tehnice romanesti.
Dupa cum subliniaza academicianul Dorel Banabic, presedintele Sectiei de Stiinte Tehnice a Academiei Romane "Printr-un efort deosebit, atat intelectual cat si fizic si financiar, depus pentru recuperarea acestui tezaur, dr. Wollmann a adus un extraordinar serviciu Romaniei, realizand de unul singur, printr-o munca de o viata, ceea ce nu au realizat institutii intregi".
Va invitam alaturi de noi, miercuri, 29 mai 2019, de la ora 13.00 la lansarea celui de al VII-lea volum al lucrarii "Patrimoniul preindustrial si industrial in Romania". Evenimetul se va desfasura la Casa Argintarului din strada Dornei, nr. 5, Bistrita.
Va asteptam cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilas
0 comentarii | 28 vizualizări | 28 mai 2019 |