Dascalul. 

Sunt fericit ca visul mi-a-nflorit

La vremea cand se-ntorc  cocorii,

Si am ajuns,  asa cum mi-am dorit,

Sa ard o clipa pe altarul scolii.

 

Acolo m-am simtit tanar mereu,

Chiar daca anii ma tradau pe fata.

Nu mi-a fost greu, dar nici usor

Sa modelez atatea minti in viata.

 

Ma regasesc in rubrica dintai

Si catalogul, parca-l tin in mana,

In care azi pun notele in gand

Pentru Maria Sa Limba Romana

 

Cu sensul verbului a fi

Am ridicat altar pentru cetate

Si am aprins si flacara cu el

Sa lumineze dorul pentru carte.

 

Si pom am fost, care a tot rodit,

Nu pentru mine, ci pentru copii

Si-am altoit lastarii pe-adevar

Ca sa rodeasca si ei intr-o zi.

 

 

 

Nostalgie. 

Mi-au ramas amintirile

In catalogul clasei

Si-n fiecare carnet de note

Semnat

Cu dragoste

Pentru frumusetea

Limbii romane.

In sertarul

Ultimei ore de curs

Se afla

Felia mea de viata

Cu toate verbele

 La un loc

Si cu silabele

De inceput

Si sfarsit.

 

 

Menire. 

Am fost actor

Pe scena clasei,

Jucand o piesa imprevizibila

Pentru varsta inocentei.

Nu mi-am schimbat

Niciodata recuzita,

Dar am pus

In privirile copiilor

Seninul zilei

Si decorul

Frumusetii spirituale.

Zambetul lor

Mi-a fost masca

Grijilor mele cotidiene,

Pe care

Le-am lasat

Adesea

La usa sufletului.

 

 

Daruire. 

Imi numar anii

Dupa generatiile

Trecute

Prin altarul clasei.

Fiecare fraza

Scrisa pe tabla sufletului

Poarta pecetea

Daruirii mele

Acestei Duminici,

Care se numeste

Limba Romana.

 

 

Copilarie. 

Ma caut pe dealul

Unde soarele rade

Ca un copil

Si luna isi pune

Sprancene de-argint.

Acolo, lumina respira

Printre ierburi

Si ceresii

Imi pun

Cercei la ureche.

Ma caut pe dealul

Unde timpul

Se teme de infinit

Si cerul

Isi oglindeste fata

In ochiul pamantului.

Ma caut in umbra

Care ma tine de mana

Si-mi poarta haina

Copilariei.

 

 

Copiii. 

Copiii rad,

Ca silabele intr-un cuvant

Si privesc

Peste zidul nedumeririi.

Copiii plang

Ca roua diminetii,

Cand se varsa

Peste alfabetul zilei.

Copiii se bucura

De iarna bunicilor

Si gerul

Le umple inima de caldura.

Copiii intreaba,

De ce umbra alearga

Dupa ei,

Ca pasarile

Dupa vazduh.

 

 

 

Mircea Darosi.