
Cu o banderola funebra se incheia, acum 130 de ani, viata a trei oameni celebri din literatura romana, care au intrat in eternitate. Cel dintai este poetul nostru national, Mihai Eminescu, indreptat spre stele la 15 iunie 1889, care a avut parte de un sfarsit controversat si enigmatic : " fatalitate ereditara ", spune Titu Maiorescu , "decizie politica ", sustine D.Vatamaniuc si altii, "endocardita, mentioneaza Aurel Sasu, o boala infectioasa, extrem de periculoasa, descoperita cu mult timp in urma de profesorul N.Tomescu, la care subscrie si doctorul Ion Nica. Nu sunt eliminate nici parerile celor care spun ca, Eminescu a fost lovit in cap cu o caramida de catre un pacient al sanatoriului de boli mintale al doctorului Sutu din Bucuresti, sau ca moartea lui s-a datorat tratamentului injectabil cu mercur, pentru ca medicii credeau ca sufera de sifilis. In ultimele clipe, poetul diagnosticat gresit, dupa cum arata multe studii, nu a cerut prea mult celor care-l ingrijeau, decat un pahar cu lapte. Cand medicul de garda i l-a bagat prin vizeta, Eminescu i-a spus : "sunt naruit ". S-a intins pe pat si la scurt timp a murit ". In buzunarul de la halatul lui ponosit, medicii au gasit un carnetel in care se afla ultima lui poezie :"Stelele-n cer/Deasupra marilor/Ard departarilor/Pana ce pier./Dupa un semn/Clatinand catargele/Tremura largile/Vase de lemn ;/Niste cetati/Veghind intinsele/Si necuprinsele/ Singuratati./Orice noroc/Si-ntinde aripile/Gonit de clipele/Starii pe loc./Pleaca-te ingere/La trista-mi plangere/Plina de-amor/Nu e pacat ?/Ca sa se lepede/Clipa cea repede/Ce ni s-a dat ? " La numai 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu, in noaptea de 3 august 1889, cuprinsa de o puternica depresie la Manastirea Varatec, isi curma zilele, sorbind picaturile de arsenic, Veronica Micle , "Acel blond noroc al unui vis desert/ Tu visul blond unui noroc ce nu e " cum o numeste poetul. Intr-o poezie neterminata, datata 1 august, Veronica Micle scria : O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie si curma a mele ganduri/S-aud cum uraganul mugind in grele canturi/ Se plimba in pustie manat de aspre vanturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos…Sa dorm,/ Sa dorm pe veci ". Tot ea este cea care, cu o zi inainte de moartea lui Eminescu a scris poezia "Ce n-ar da un mort din groapa pentr-un rasarit de luna" . Ion Creanga s-a amuzat pe seama necrologului sau aparut intr-un ziar bucurestean cu patru ani inainte de moartea sa, la care gaseste replica: " Inca n-am murit si voi vreti sa-mi mancati coliva "S-a stins in ultima zi a anului1889, cu numai cateva ore inainte de trecerea in noul an.Sfarsitul povestitorului a venit in mod neasteptat pentru apropiatii lui. El si-a petrecut ultimele ore din viata in compania unui amic, cu care a cutreierat strazile Iasiului. A mancat gogosi si a consumat alcool, iar spre amiaza a mers la tutungeria fratelui sau, unde i s-a facut rau si a murit. Autoportretul sau a ramas scupltat in nemuritoarele cuvinte din "Amintiri… : " Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar nici sarac asa ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost ".
Mircea Darosi
![]() | ![]() |
0 comentarii | 91 vizualizări | 30 decembrie 2019 |