Acum 155 de ani, fostul prim-ministru Ion Ghica, la trecerea intr-un loc cu verdeata a scriitorului Nicolae Filimon, a spus: am pierdut un amic sincer, leal, indatoritor, totdeauna vesel si vioi, totdeauna multamit cu putinul ce castiga prin munca si talentul sau, caracter independent, nu s-a caciulit niciodata la nimeni, ura si dispretuia lipsa de demnitate si lingusirea, modest pana a rosi, cand auzea laude pentru scrierile lui, n-a banuit niciodata ca era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut in el pe unul din luceferii sai."

Asa este, fiul preotului de la biserica Enei din Bucuresti, nuvelist, romancier, cronicar dramatic si muzical, deschizator de drumuri spre romanul realist din literatura romana.

Era al treilea dintre cei cinci copii ai preotului, care pleaca de timpuriu lasand copiii in grija mamei. Iubea nespus de mult muzica, drept dovada s-a aciuat in casa marelui logofat Baranescu, in casa caruia era un pian si un clavecin, unde a exersat devenind un bun cantaret la biserica Enei, unde a slujit tatal sau.

Era un elev eminent de frica dascalului ce-l mai scarpina cu nuiaua. Continua studiile la Colegiul "Sf. Sava", unde ii are ca si colegi si buni prieteni pe I. Ghica si N. Balcescu, cu care a colaborat si dupa absolvire. Tip de boem, necasatorit toata viata, iubea petrecerile cu muzica si veselie, dar avea si frumoase preocupari literare. Cum aparea o poezie in presa, a doua zi o stia pe de rost.

N-a luat parte, efectiv, nici la miscarea de la 1848, nici la Unire, dar scria cronici teatrale si muzicale prin ziare, aduna basme populare inaintea lui P. Ispirescu, ca de exemplu: "Roman-Nazdravan", "Omul de piatra" etc.

Scrierile originale i-au aparut mai tarziu: "Excursiuni in Germania meridionala" (1860), nuvelele romantice "Mateo Cipriani" si "Friederich Staaps", ultima inclusa in memorialul de voiaj amintit, nuvela de moravuri "Nenorocirile unui slujnicar" sau "Gentilomii de mahala" (1861), zugravind chipul unui tanar parazit, corupt si vanator de functii inalte.

Dar opera de capetenie ramane romanul "Ciocoii vechi si noi" sau "Ce naste din pisica soareci mananca" (1863). Ii descrie in culori vii, fara crutare, pe parvenitii societatii de la sfarsitul epocii fanariote. I-a cunoscut personal de la diverse intalniri de petrecere si veselie  care-i placeau si autorului. Personajul Dinu Paturica e reusit literar, e tipul ciocoiului care, prin inselaciune si lingusire, face avere si ajunge boier mare si dregator inalt. Il ruineaza pe postelnicul grec Tuzluc si-i ia amanta, Kera Duduca, o grecoaica frumoasa si desfranata. Despuiat de averi, parasit de amanta, Tuzluc e aruncat pe drumuri si innebuneste. Dinu se linguseste pe langa domnitorul Ipsilanti si, in schimbul unor avantaje, il prinde si taie pe Tudor Vladimirescu. Ca rasplata e numit ispravnic. Dar noul domn, Gr. Ghica, il  arunca pe ciocoiul boierit Dinu Paturica in ocna parasita, unde moare, dupa ce si el fusese despuiat de averi de catre grecoaica Kera Duduca.

Am desprins din scrierile lui o idee minunata despre fericire. "Fericirea perfecta nu exista pe acest pamant, aceasta s-a zis de mult timp si de oameni foarte  invatati, avem insa ceva care seamana cu dansa, avem iluziunea, credinta si speranta. Aceste daruri divine compun aci, pentru noi, ceea ce numim fericire".

 Ioan Mititean