Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Miercuri 30 Aprilie 2025 - 14587
"Muzica pentru toti", un nou proiect editorial Madrigal & Cantus Mundi.

In aceasta toamna, Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin" si Programul National Cantus Mundi vor lansa noul proiect editorial "Muzica pentru toti - Integrarea si incluziunea sociala a copiilor si tinerilor cu cerinte educationale speciale prin intermediul muzicii". Volumul "Muzica pentru toti" reprezinta un ghid de bune practici in aplicarea celor mai inovative mijloace educationale, precum si abordari din sfera psihologiei pentru sustinerea activitatilor muzicale cu toate categoriile de copii, cu precadere a copiilor cu cerinte educationale speciale (CES).

"Acest nou proiect al Corului Madrigal si al Programului National Cantus Mundi intersecteaza  doua domenii pe care noi le consideram extrem de importante in formarea copiilor si a tinerilor - Educatia muzicala si Psihologia. Un cor de copii sau un grup muzical este privit la Cantus Mundi ca un mediu sigur din punct de vedere emotional, incluziv si creativ, in care toti participantii isi accepta diferentele, comunica, se exprima liber si se dezvolta cantand impreuna. Prin "Muzica pentru toti", profesionistii de la Madrigal si Cantus Mundi vor aduce comunitatii educationale, dirijorilor corurilor de copii, dar si parintilor, o perspectiva noua, prietenoasa si accesibila pentru abordarea muzicii in educatia celor mici si mai ales a copiilor si tinerilor cu nevoi si abilitati speciale"- a declarat Leila Popovici, Directorul Programului National Cantus Mundi 

 

Materialul editorial va fi un instrument simplu, modular, pratic si flexibil, dedicat atat copiilor si tinerilor din Romania, cat si comunitatii profesorilor, educatorilor si dirijorilor de coruri de copii. Acestia din urma vor avea acces la o serie de metode si contexte studiate, activitati si notiuni de orientare in lucrul cu copiii, dar si la o componenta de auto-cunoastere, prin care sa isi poata pune in valoare abilitatile in interactiunile cu cei mici si prin intermediul careia sa isi potenteze vocatia de formatori.

 

Proiectul editorial "Muzica pentru toti - Integrarea si incluziunea sociala a copiilor si tinerilor cu cerinte educationale speciale prin intermediul muzicii" reprezinta cea mai recenta interventie educationala a Corului Madrigal, care, prin Programul National Cantus Mundi, vizeaza incluziunea sociala si culturala a copiilor si tinerilor prin muzica, indiferent de abilitatile pe care le detin. In luna iunie 2021, Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin" si Programul National Cantus Mundi au lansat in calitate de autori manualul "MUZICA SI MISCARE" pentru clasa a III-a , publicat de Editura "Corint Educational". 

 

 

 

Proiectul editorial "Muzica pentru toti - Integrarea si incluziunea sociala a copiilor si tinerilor cu cerinte educationale speciale prin intermediul muzicii" este initiat si implementat de Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin" prin Programul National Cantus Mundi si co-finantat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN)*.

 

*Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitea beneficiarului finantarii.

 

*********

Programul National Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare sociala prin muzica din Romania, initiat de reputatul dirijor Ion Marin si derulat cu implicarea Corului National de Camera "Madrigal - Marin Constantin".

Dupa 10 ani de activitate, Programul reuneste sub umbrela un numar impresionant de 1.680 de coruri. Peste 60.000 de copii si tineri, alaturi de dirijorii lor, participa la promovarea cantului coral pe intreg cuprinsul tarii, depasind barierele legate de etnie, conditie sociala si capacitati fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atat de necesare pentru revitalizarea societatii noastre.

 

Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin" este o emblema a vietii muzicale romanesti si universale. Din momentul infiintarii sale, in 1963, de catre dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a sustinut peste 4.600 de concerte aplaudate in intreaga lume, impunandu-se astfel ca un adevarat "brand de tara". Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu indreptat catre Renasterea europeana, muzica bizantina si creatia contemporana romaneasca si universala.

In noiembrie 2016, Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin" a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertatii, Sperantei si Pacii, primind premiul "Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt" la Palatul Natiunilor Unite din Geneva, in cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace si Securitate. Dupa 58 de ani de activitate neintrerupta, Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin", institutie publica de concerte de importanta nationala, aflata in subordinea Ministerului Culturii din Romania, isi continua parcursul sau de diplomatie culturala, fiind unul dintre cele mai longevive si apreciate ansambluri corale europene.

 

Biroul de presa

Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin"

Programul National Cantus Mundi

0 comentarii56 vizualizări16 octombrie 2021




rss 2.0
rss 2.0