
20 de scoli din mediul rural sau zone defavorizate vor primi materiale suport pentru defasurarea in conditii moderne a orelor de educatie muzicala, prin proiectul-pilot "Ora de muzica ramane in orar" derulat de Corul National "Madrigal - Marin Constantin" prin Programul National Cantus Mundi si sustinut de Loteria Romana.
Proiectul "Ora de muzica ramane in orar" urmareste incluziunea copiilor si promovarea diversitatii si a tolerantei in mediul scolar, prin perfectionarea experientei didactice la orele de Educatie muzicala si de cor. Cu ajutorul unui material-suport modern, proiectul ofera cadrelor didactice o serie de metode si practici inovative, utile atat pentru desfasurarea activitatilor cu copiii fata in fata, cat si pentru educatia online.
"Fiecare copil, indiferent de familia din care provine sau de scoala in care invata, ar trebui sa aiba acces la tehnici de educatie de calitate, actuale, moderne. In ceea ce priveste Educatia muzicala, ea trebuie sa ofere copiilor un mediu sigur, dar si distractiv in care sa evolueze de placere, iar prin proiectul "Ora de muzica ramane in orar" incercam sa oferim copiilor o alta experienta a orelor de Educatie Muzicala. Cu ajutorul kit-ului propus de Programul National Cantus Mundi, cu sprijinul Loteriei Romane, lectorii si dirijorii vor avea instrumentele necesare pentru a transforma orele clasice de Educatie muzicala intr-o bucurie continua." - a declarat Leila Popovici, Directorul Programului National Cantus Mundi
Crearea unui kit special, adaptat actualelor cerinte educationale, reprezinta o solutie practica pe care proiectul "Ora de muzica ramane in orar" o propune in buna gestionare a orelor de Educatie muzicala. Kit-ul creat in cadrul proiectului contine: clopotei Thomann Rainbow Deskbells, boomwhackers BW-DG, diapazon, metronom, culegeri de partituri si alte materiale. Pentru implementarea actiunii pilot din cadrul proiectului, Programul National Cantus Mundi a selectat o serie de 20 de scoli partenere, pe baza unor criterii de natura sociala si geografica.
Astfel, proiectul-pilot "Ora de muzica ramane in orar" vizeaza preponderent scolile din zonele rurale si isi propune sa diminueze barierele care ar putea genera discriminare intre elevi, prin crearea unui mediu in care toti elevii se pot dezvolta impreuna armonios. Activitatea muzicala la clasa devine un factor de inspiratie pentru copii, precum si un demers in prevenirea abandonului scolar.
*
Programul National Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare sociala prin muzica din Romania, initiat de reputatul dirijor Ion Marin si derulat cu implicarea Corului National de Camera "Madrigal - Marin Constantin". Dupa 10 ani de activitate, Programul reuneste sub umbrela un numar impresionant de peste 1.680 de coruri. Peste 60.000 de copii si tineri, alaturi de dirijorii lor, participa la promovarea cantului coral pe intreg cuprinsul tarii, depasind barierele legate de etnie, conditie sociala si capacitati fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atat de necesare pentru revitalizarea societatii noastre.
Loteria Romana este una dintre cele mai vechi institutii romanesti, care a sarbatorit anul acesta 115 ani de activitate, fiind infiintata in 1906, in scop social, pentru a sluji interesul public si national. In toata aceasta perioada, indiferent de vremuri si de provocarile fiecarei etape din istoria sa, Loteria Romana si-a onorat misiunea importanta de a contribui la finantarea obiectivelor de interes public national, prin oferirea de jocuri responsabile, la cele mai inalte standarde de securitate si integritate, care sa indeplineasca cerintele si asteptarile jucatorilor. Compania Nationala Loteria Romana S.A. desfasoara activitate de interes public in domeniul jocurilor de noroc si are calitatea de unic organizator, pe intreg teritoriul tarii, pentru jocurile de tip loto. In prezent, cea mai mare parte din profitul net este directionata catre bugetul de stat, sub forma de dividende. De asemenea, 2% din incasarile companiei merg catre Fondul Cultural National, din care se finanteaza proiecte ce sustin creatia contemporana romaneasca si valorizarea patrimoniului.
Biroul de presa
Corul National de Camera "Madrigal - Marin Constantin"
Programul National Cantus Mundi
![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 70 vizualizări | 08 decembrie 2021 |