
Luna februarie sa o dedicam dramaturgului, poetului, prozatorului si lingvistului roman Alexandru Davila la 160 ani de la nastere. Este fiul celebrului doctor Carol Davila (1828-1884), medic de origine franceza, stabilit la noi si a Ancai Racovita, descendenta din familia Golestilor. Fiul cel mai mic al lor s-a dedicat teatrului si a fost director al Nationalului bucurestean si al unei companii teatrale particulare organizate de el. In anul 1929 i s-a decernat premiul national de poezie.
Este apreciat si mai bine cunoscut prin reusita drama istorica "Vlaicu-Voda", un barbat curajos, care pastreaza datinile ortodoxe stramosesti. Numai ca mama sa vitrega, Doamna Clara, de religie catolica, cauta sa castige in Tara Romaneasca tot mai multi adepti, sprjinindu-se pe baronul ungur Kaliany. Acesta isi are garda chiar la curtea lui Vlaicu.
Boierii se framanta, iar ambtioasa Doamna Clara ii atata sa-l omoare. Caindu-se, boierii ii cer iertare dezvaluind planul ucigas al mamei vitrege. Cand Clara cu lacheii sai vine la iatacul luiVlaicu sa-l asasineze, garda voievodului intervine energic. Doamna Clara ajunge la manastire si Kaliany peste granita. In acelasi timp, omul de incredere al lui Voda, Grue se sacrifca in atentatul asupra printului Mircea, viitorul domn. In final, demontand complotul ucigas, Vlaicu-Voda isi asigura o domnie linistita.
S-a remarcat ca un bun teoretician al teatrului, scriind in perioada 1918-1919, o serie de articole in diferite periodice sub titlul generic "Scrisori catre actorul X", pe care le-a reunit in cel de-al doilea volum de amintiri, intitulat "Din torsul zilelor", reprezentand sinteze ale ideilor inovatoare pe care le-a lansat si aplicat in teatrul romanesc.
Ioan Mititean
![]() | ![]() |
0 comentarii | 518 vizualizări | 16 martie 2022 |