Expozit?ia InChipuiri, un proiect inceput inaintea trecerii in nefiint?a? a artistului Caius Rotaru, a devenit asta?zi, prin insus?i titlul generic pe care il poarta? s?i denumit astfel de Caius, un posibil proiect anticipativ al evenimentelor ce urmau sa? vina?. Asta?zi, el exista? datorita? invitat?iei pe care ne-a lansat-o inainte de marea sa ca?la?torie, asta?zi cel put?in pe Caius nu putem decat sa? ni-l "inchipuim".

 Conceptul expozit?ional graviteaza? in jurul reprezenta?rii feminine, avand-o ca protagonista? pe Elena, cea care i-a fost muza? pentru ultimele lucra?ri realizate de Caius Rotaru s?i (auto-)portretele realizate de Elena Ilash. Acest proiect a fost conturat us?or diferit intr-o etapa? init?iala?, cei doi artis?ti - Caius Rotaru s?i Elena Ilash - dorind o expunere plenara? a portretului, realizat in diferite perioade ale creat?iei lor. In urma evenimentelor ulterioare, am optat pentru o expozit?ie cu un caracter intimist. Promotorul acestui eveniment creeaza? premisele unui dialog cu Elena Ilash, care are un ecou dincolo de fiint?a?, dincolo de materialitate.

 InChipuiri ar desemna as?adar fantasme, pla?smuiri ale imaginat?iei care pot deveni obsesive sau In chipuri va?zute ca forme de transpunere sau rega?sire a propriei imagini (in multiplele ei ipostaze) sau ca forme sub impulsul inspirat?iei.

 Aceste vizuini se impletesc intre ele pentru ca? atat lucra?rile Elenei Ilash, cat s?i ale lui Caius Rotaru au un puternic resort autoreferent?ial. Adesea sunt autoportrete sau, in cazul in care nu sunt, sunt pe cale de a deveni. Cei doi artis?ti s?i-au descoperit aceasta? preocupare comuna?, de valorizare s?i expresivitate a temei portretului, care is?i are originea in indepa?rtata istorie a artei, dar care is?i pa?streaza? intrinsec unicitatea prin abordare, viziune s?i interpretare. Portretul este va?zut ca o oglinda? a sufletului, ca o reflect?ie a eu-lui, adesea codificat pentru cei ce privesc. Aceste portrete sau autoportrete poarta? cu sine istorii personale ale duetelor iluzie-deziluzie, fericire-nefericire, uitare-amintire, credint?a?- necredint?a? s?i mai poarta? s?i iubire.

 Caius s?i Elena creeaza? premisele unui dialog vizual, in care fie ei, fie noi ne auto-identifica?m sau ne auto-proiecta?m intr-o imagine sau alta, as?a cum ni se intampla? adesea cu un anume personaj literar.

 O particularitate observata? este relevata? imperativ in cons?tiint?a noastra?, in fond Elena s?i Caius nu povestesc despre altceva decat despre ceea ce fiecare dintre noi tra?im sau visa?m. Doua? scrisori care sunt concepute prin elemente recognoscibile fieca?rui artist sunt puse in relat?ie.

 Corespondent?a inceputa? cu ceva vreme in urma? avea, printre altele, ca subiect s?i proiect expozit?ia InChipuiri. Comunicarea simbolica? s?i incifrata? face ca mesajele sa? nu fie de aceasta? data? accesibile, fiecare ga?sind modul adecvat de comunicare adresat celuilalt prin elemente specifice creat?iei sale. In cazul lui Caius, cuvintele au fost substituite cu ebos?oare, iar Elena foloses?te scrierea reinterpretata? Braille. Decodificarea scrisorilor cred ca? este imposibila? acum, prin absent?a fizica? a unuia dintre protagonis?ti.

Despre Caius: 

O ma?rturie despre propria creat?ie clarifica? ca un ultimatum: "Poate ca? marile romane sunt mai pline de miez, cu mai multe ca?ra?ri ca?tre final, in caietele de schit?e. Se prea poate ca opera mea sa? fie lucra?rile de atelier, nu sculptura cu S mare din finalul viet?ii.

 Importanta? s?i frumoasa? imi pare ca?la?toria, nu destinat?ia. E mai plina? de nepreva?zut, mai intortocheata? s?i mai surprinza?toare prin turnurile pe care le capa?ta?. E vorba in fapt de viat?a tra?ita? din plin, nu de literatura?-fict?iune sau arta? plastica? cu valoare estetica?."

 Ideea majora? e descrisa? simplu, Caius pret?uia viat?a, dar care nu i-a fost favorabila? in cea mai mare parte: inca?rcata? de stra?muta?ri, de abandon, de uitare; el a ra?mas fidel dezideratului ca? viat?a trebuie tra?ita?! El s-a la?sat purtat de existent?a?, privind-o drept un permanent proces in derulare unde timpul capa?ta? contract?ii sau, dimpotriva?, se dilata?.

 La o privire atenta? a creat?iei sale, observa?m aceasta? preocupare in sensul procesualita?t?ii, al determina?rii unui punct init?ial, dar nu s?i o finalitate. Parcursul sa?u artistic este caracterizat de un profund umanism, de o cunoas?tere intima? a valorilor acestuia. Caius Rotaru parcurge un traseu de recuperare a reprezenta?rii figurii umane, pe care o plaseaza? in diferitele sale ipostaze: de agonie s?i de extaz. Portretele sale evoca? intotdeauna oamenii care l-au inconjurat s?i care l-au marcat in ca?la?toria viet?ii (as?a cum el insus?i ma?rturises?te), astfel incat reprezenta?rile lui au o relat?ie pe care o putem numi circumstant?ial intima?. Prin intermediul lor, el se auto-proiecteaza? s?i se interpune, reprezenta?rile devenind autoportrete, as?a cum se rega?sesc cu preca?dere in Seria Himerelor. Acestea devin deci filtre de (proprie) cunoas?tere s?i izba?vire, in care autorul insus?i se transpune s?i interpreteaza? psihanalitic-vizual diferitele ipostaze ale agoniei sau ale (de)ca?derii.

 Aceasta? serie de portrete realizate in marmura? il surprind in prima perioada? a retragerii sau a revenirii in Rusu de Sus in anul 2011 (aproximativ). Poate nu intampla?tor in perioada exilului din Rusu de Sus creat?ia lui Caius Rotaru incepe cu Himerele s?i se incheie cu Elenele pe care le plasa?m ca viziune s?i abordare la polul opus, iar asta?zi, la scurta? vreme dupa? trecerea lui in nefiint?a?, avem un alt ax de citire a procesualita?t?ii creat?iei lui in timp. El ra?mane fidel unor teme s?i proiecte in derulare, dar nu-s?i refuza? noi posibilita?t?i de explorare vizuala?, care, as?a cum am amintit mai sus, au recondit?ionat resorturi in zona emot?ionala?.

 Este pentru prima data? cand artistul Caius Rotaru declara? imperativ ca? are o "muza?". Nu a fost un creator inspirat de muze (des?i a iubit s?i a fost iubit), ceea ce face ca aceasta? noua? s?i inedita? etapa? a creat?iei lui sa? fie surprinza?toare. Este, mai presus de orice, o revendicare a ipostazei sale de creator romantic care is?i cere cumva tributul. Cea care il inspira? este un om care ii impa?rta?s?es?te pasiunea pentru arta? s?i creat?ie, dar el este de asemenea cucerit?de expresivitatea portretului, de statuara ei prezent?a?, de personalitate, de tot cea ce poate intruchipa o muza? pentru un creator.

 Poate nu intampla?tor s?i intuitiv a ales tema de reprezentare a figurii feminine inainte de tranzit?ia ca?tre nefiint?a?, era singura neabordata? (din punctul sa?u de vedere), devenind imperioasa? elaborarea in acest moment al existent?ei sale. Aceasta? serie a fost intrerupta? de disparit?ia creatorului, ma?rturii fiind lucra?rile incepute, ebos?ate, dar care sunt parca? in as?teptarea sculptorului Caius Rotaru. Suspendate intre doua? lumi (real/ imaginar), ne inga?duie noua? privitorilor sa? ga?sim posibile s?i infinite finalita?t?i.

 Elenele, realizate din lemn, amintesc de crochiurile de mari dimensiuni ale autorului (unde se autoportretizeaza? in 2014 aproximativ), prin supafet?e fragmentate, decupate, structuri de suprafat?a? ascut?ite, moi, s?lefuite, desenate, sugerate.

 Acestea pot fi asociate cu poeziile de tip Haiku, unde rega?sim esent?a, vibrat?ia s?i suflul proaspa?t al inspirat?iei. Suprafet?ele s?i formele vibrante de factura? expresionista? vor sa? aduca? un ultim elogiu viet?ii, insa? nu-s?i putea ga?si elocint?a decat in portretizarea unei figuri feminine.

                                                                                               Alina Aldea

INterludiul

Intotdeauna mi-au pla?cut portretele. Mereu m-am aplecat asupra lor intr-un exercit?iu de observare, de studiere, de reprezentare. Am considerat ca? intr-un fel sunt ha?rt?i ale individului, amprente ale fiint?a?rii umane. Sunt rod ale unei atente-cerceta?ri imbinata? cu o transcendere, cu acea int?elegere s?i transpunere a unui chip dincolo de simpla sa aparit?ie.

Asemeni unui interludiu s-a constituit contribut?ia mea in acest proiect s?i s-a creat seria de portrete feminine. Init?ial ceea ce am constituit, formele, au fost denumite "Heads In My Head", dar cand trebuia sa? vorbesc despre ele le denumeam simplu, fetele mele. O serie de lucra?ri inceputa? cu 10 ani in urma?, experimente in ceara?, modelate delicat in materia predilect preferata? pentru ele. Apoi metalul a descifrat amprenta init?iala? s?i a luat locul transpunerii prin imortalizarea expresiei. Am ales sa? pictez bronzurile s?i astfel ele au devenit chipuri, fet?e, portrete de expresie. Forme imaginate. Jocul cu ele, de asemenea, le-au transformat in altceva-in altcineva, devenite astfel in urma zgarierii, apa?sa?rii, amprenta?rii s?i deforma?rii. Le-am condus ca?tre o nota? baroca? sau grotesca?, ori ca?tre iconic sau nimic din toate acestea, doar experimente.

Viziunilor init?iale li s-au ada?ugat o substant?iala? linis?te, imensa?, ca un proces de imersie in perioada incuba?rii.?In aceasta? as?teptare se intampla? foarte multe, mai put?in partea sa esent?iala? -debordarea. O astfel de poveste in forma?, se inchide numai daca? e privita?. Ta?cerea, as?teptarea s?i configurarea au insemnat un substrat fara? limite. In acest tip de experiment cursivitatea vocii interioare nu debordeaza? nici ea, ci se potrives?te cu forma data? s?i descrisa?, dar criptata?. E modalitatea, modul meditativ pe care il impune citirea expresiei. E ca s?i cand ai merge pe propriile urme, privind in fat?a?. S?i da, a fost un moment in care ala?turi de Caius Rotaru am privit in fat?a? s?i am imaginat un univers al figurilor cioplite s?i modelate intr-o materie ideala?, cea a unui viitor care sa? o cont?ina? s?i sa? o arate.

Colaborarea noastra? a inceput o data? cu discut?iile despre arta?, inspirat?ie s?i viat?a?. Insa? chiar viat?a a ales sa? continua?m cursul oferit de ea altfel, un dialog inceput intr-un fel sa? se finalizeze s?i sa? aiba? o IntruChipare in alt fel. Cumva axele erau trasate, drumul era croit, trebuia doar urmat, intr-un curs dat de destin. Dar insa?s?i destinul a vrut altfel pentru noi. Acum ma? aflu in acest punct in care noi nu mai putem sta fat?a? in fat?a?, dar putem sa? la?sa?m lucra?rile astfel sa? se priveasca?, sa? se oglindeasca? unele in altele, sa? descrie o poveste inceputa? intr-o nota? a unei nespuse confesiuni. Culminarea proiectului o reprezinta? cele doua? scrisori- statement despre un stadiu de stare s?i de emot?ie tra?ita?, impa?rta?s?ita?, despre consemnarea unor autentice tra?iri.

Un stil al unei aborda?ri semnificative, o intrebare pusa?, o provocare lansata? care cont?inea un déjà-vu specific care aproape ca? nu mai are nevoie de explicat?ie. Am rezonat atat de bine lucrand intr-un interval atat de scurt impreuna?, iar finalitatea e vizibila? in aceasta? expozit?ie, prima s?i ultima. Daca? ar trebui acum sa? reiau acest tip de emot?ie legata? de cum s?i cat de mult pot?i rezona lucrand, ra?spunzand unei provoca?ri care vine spre tine neas?teptat, as? ra?spunde la fel. As? avea acelas?i contrastant discurs, aceeas?i descriere a mesajelor inscrise in lucra?ri, aceeas?i tristet?e. O tristet?e care nu imi apart?ine, pe care am ga?sit-o pe drum, e o fibra? a unei expresii care pa?rea dispa?ruta?, vorbind despre o frumuset?e care e pentru s?i din alta? lume...

                   Elena Ilash