Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Marti 31 Ianuarie 2023 - 14587
"Muzeul pentru tine!"

Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania, in parteneriat cu Muzeul National al Taranului Roman, propune publicului larg, comunitatii industriilor culturale si creative, mediului politic si administrativ o expozitie inedita despre valoarea patrimoniului cultural si al colectiilor muzeale pentru societate. Expozitia "Muzeul pentru tine!" va avea loc in perioada 09 noiembrie - 31 decembrie 2022, la sala Tancred Banateanu a Muzeului National al Taranului Roman, si este configurata in jurul unui concept curatorial care relationeaza, prin analogie cu miracolul vietii si al naturii, povestile a zeci de piese de tezaur sau de patrimoniu provenite din colectiile a mai multor muzee din toata tara, intr-un spectacol vizual care nu poate fi ratat.

 "Intentia acestei expozitii este de a construi o relatie durabila cu mediul politic, administrativ, creativ si cu publicul de orice tip, oferindu-i experiente de cunoastere si de interactiune unice si memorabile cu colectiile muzeelor pentru intelegerea valorilor economice, sociale, culturale si educative ale acestora. Ceea ce veti vedea si aprecia a fost rezultatul unui efort colaborativ impresionant care a implicat participarea a peste 20 de muzee de diferite tipuri si domenii" - a declarat Dragos Neamu, Coordonator Departament Relatii Internationale si Proiecte Culturale at Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania.

Muzeele implicate in expozitie sunt: Complexul Muzeal National ASTRA Sibiu, Complexul Muzeal National Moldova Iasi, Muzeul National al Taranului Roman, Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau, Muzeul Casa Muresenilor Brasov, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, ICEM Tulcea - Institutul de Cercetari Eco-Muzeale, Muzeul Banatului Montan din Resita, Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane Deva, Muzeul de Arta Brasov, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Judetean Vrancea, Muzeul Golesti, Muzeul Dunarii de Jos din Calarasi, Muzeul Judetean Buzau, Muzeul Judetean de Etnografie si Arta Populara Maramures, Muzeul Judetean Mures, Muzeul Judetean Teleorman, Muzeul National de Geologie, Muzeul Maramuresan din Sighetul-Marmatiei, Muzeul National al Agriculturii Slobozia, Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi, Muzeul National al Literaturii Romane Bucuresti, Muzeul National George Enescu, Muzeul de Arta Centrul Artistic Baia-Mare si Ansamblul Muzeal National "Curtea Domneasca" din Targoviste.

 Este primul demers curatorial de tip "blockbuster" din Romania, aparut din nevoia muzeelor de a fi reconsiderate de catre autoritatile administrative si politice si privite ca institutii ce pot schimba substantial dinamica economica si sociala a unei comunitati. Vor fi aduse ca argumente o serie de elemente si de capodopere ale creatiei umane, de la tronul celor 4 monarhi ai Romaniei, la manuscrisul original al Imnului National, de la obiectele steampunk realizate de poetul Traian T. Cosovei la prima masina de spalat, construita exclusiv din materiale naturale locale, de la piese spectaculoase din tezaurele dacice de la Sangeru de Padure sau Cehei la vasul de tip askos, din elenimsul rafinat, descoperit in necropola fostului Orgame.

 Acest proiect expozitional este parte din marca culturala "Museums Meet Museums" a Retelei Nationale a Muzeelor din Romania si a fost implementat cu sprijinul financiar al Administratiei Fondului Cultural National si al Asociatiei Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea-Bologa din Sibiu.

 Proiectul de arhitectura interioara a fost realizat de catre Studioul Zeppelin.

 Pentru detalii: Dragos NEAMU - coordonatorul proiectului, contact.rnmr@gmail.com.

0 comentarii2345 vizualizări02 noiembrie 2022




rss 2.0
rss 2.0