Se implinesc  la 29 noiembrie ,17o de ani de la  trecerea in lumea dreptilor  a istoricului, scriitorului si a celui mai inversunat  luptator  al anului 1848-NICOLAE BALCESCU. S-a nascut la Bucuresti  intr-o familie de boierime marunta. Dupa tata trebuia sa se numeasca Petrescu, insa pastreaza numele mamei , dupa mosia Balcesti-Valcea .

      In 1832 il gasim elev la Colegiul Sf. Sava cunoscandu-i pe Heliade si I. Ghica. De mic era pasionat de istorie .La 19 ani il gasim militar ( iuncher ).In 1840   participa la miscarea complotista a lui D. Filipescu ( doreau improprietarirea  clacasilor ) , fapt pentru care este inchis la manastirea  Margineni , de unde a iesit dupa doi ani cu sanatatea subreda ,deoarece indurase o detentie grea. Infiinteaza organizatia secreta Fratia( cu I. Ghica si Chr. Tell ) si se dedica studiilor istorice, calatorind in Franta si Italia. La Paris a luptat pe baricade  in 1848.

  Intors la Bucuresti participa la Revolutie, e pentru doua zile ministru si secretar al guvernului provizoriu. Face parte din aripa de stanga, vrea improprietarirea  taranilor, vot universal, rezistenta fata de turci. Este un vizionar utopic, dorind, o mica republica intre cele trei mari imperii (tarist, otoman si habsburgic ). Aplicarea acestui ideal ar fi putut duce la desfiintarea statelor romanesti. De aceea, mai apoi barbatii nostri de stat au gasit o alta cale politica: intai  Unirea Principatelor  sub un domn pamantean si, dupa aceea , monarhia constitutionala , cu un print strain, dintr-o  mare casa europeana (Carol I de Hohenzollern).

  Dupa infrangerea revolutiei, Balcescu trece in Ardeal , dorind o impacare intre Kossuth si A. Iancu (a stat o vreme in tabara acestuia ). Navalind trupele habsburgice si rusesti, scapa de arestare , deghizat in mot. Ultimii ani ii traieste in pribegie, ros de dorul tarii iubite. Chinuit de ftizia  care-i  anunta sfarsitul ,in primavara lu i 1852 revine in tara, pe Dunare, stiind  ca n-avea dreptul sa calce pamantul natal. Si totusi , a trecut fluviul, la  8 septembrie, si a simtit pentru cateva ore pamantul patriei .

   La pichetul din Turnu Magurele si-a intalnit mama. Dar nu a fost primit in Muntenia, desi voia sa se stabileasca la prietenii din Moldova. Lacrimile bunei mame l-au facut sa lacrimeze   si el, scrasnind. Vaporul l-a dus departe de malul romanesc,  prin Constantinopol,  in Italia. Trece prin Napoli si se stinge singur, uitat de toti, la Palermo, intr-o camera a hotelului Trinacria, cu numele tarii sale dragi pe buze, fiind inmormantat intr-o groapa comuna din cimitirul manastirii Capuccinilor.  Osemintele sale nu s-au putut identifica pentru a fi aduse in Romania.

   Inainte de toate istoric pasionat, Balcescu este, totodata, revendicat de literatura, istoriografie, sociologie, economie politica. Erou si martir al neamului, si-a sacrificat sanatatea, cautand cu patima, in tara si strainatate, documente istorice. A scris cu talent de scriitor:" Puterea armata  si arta militara de la intemeierea Principatului Valahiei pana acum ( 1844 )" si intregita apoi cu "Puterea armata si arta militara la moldoveni in timpul maririi  lor", "Mersul revolutiei in istoria romanilor"  s.a. Opera de capetenie este "Romanii supt Mihai -Voievod Viteazul", la care a trudit in exil , intre 1849 si pana la moarte, ramasa in manuscris , neterminata si publicata postum de Al. Odobescu.

  Ioan Mititean