
Chimistul Stefan Ghioc din Nasaud, a scos a treia carte la Editura "Vatra Veche" din Tg. Mures, carte intitulata "Marea trecere", o carte cu povestiri, ce ne-a oferit-o in 18 octombrie 2023, ca un simbol al prieteniei cu urmatoarea dedicatie: "Familiei Lucretia si Ioan Mititean, cu respect si gratitudine pentru frumoasa activitate pe taramul culturii". Ii aducem sincere multumiri si ii promitem lecturarea grabnica deoarece cartea pentru noi este o sarbatoarea a sufletului, cum este si pentru scriitorul Stefan Ghioc o marturisire a faptelor, a gandurilor si sentimentelor intime, o confidenta, destainuire si marturisire.
Dupa volumul de poezii "Omul pom" apreciat de universitarul iesean Gavril Istrate si nu demult romanul "Pamant miraculos", iata ca a sosit vremea povestirilor ca in cartea "Hanul Ancutei" de Sadoveanu, dar nu cu 9 povestiri cum a asezat in acest volum marele nostru povestitor, ci cu 18 povestiri caracterizate prin trairile lui de suflet, cu mesaje scrise din adancul fiintei sale.
Prin cartea de fata, autorul a mai construit un edificiu spiritual prin povestiri sociale, istorice, mitologice si satirice, cu accent pus pe intamplari si pe situatii, mai putin pe personaje. Reda o experienta umana general valabila. Un adevarat ceremonial al povestirii cu punctul de pornire de la o stare sufleteasca in care naratorul este personaj sau martor, priceput in extragerea unor invataturi sau intamplari pilduitoare cu caracter exemplar. Povestiri in care descrierea si dialogul se imbina cu naratiunea, fiind individualizate prin descrieri succinte ce mentin atentia cititorilor, prin personaje "ce aduc lumina creatiei, cum spune autorul, si multe dintre ele se afla printre noi dar nu le acordam importanta ce li se cuvine, le trecem cu vederea umbland dupa himere care ne consuma atat de strict dramuitul drum prin viata".
Cele 18 povestiri frumos randuite in cele 207 pagini, ne indeamna sa eliberam prejudecatile, constrangerile si gandurile negative care ne risipesc energia si ne obosesc mintea. Cartea este un prieten de nadejde al omului si ne face sa nu fim niciodata singuri, urati sau saraci, este un tratament ce vindeca suflete si da omului o minte noua intr-o lume noua, iar cel ce o creeaza se ridica la un anumit nivel valoric, fapt pentru care primeste respect si admiratie, daca nu de la cei de azi, cu siguranta de la cei ce vor urma.
Scriitorul, dupa cum spunea Nechita Stanescu, este un cititor care la randul lui este un scriitor. Fiecare, deci, atat cititorul cat si scriitorul sunt truditori ai frumosului, ai culturii, fiecare cu sursa lui de inspiratie. Totul e trecator in viata. Ramanem doar cu ce adunam in suflet: emotii, bucurii, amintiri.
Din povestirile lui Ghioc descifram un joc al cuvintelor, un joc social, un joc creator cu fapte esentiale de viata, in care domina ritmul si armonia sub blazonul unui spirit elevat.
Ioan Mititean
![]() | ![]() |
0 comentarii | 119 vizualizări | 22 octombrie 2023 |