Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Vineri 15 Noiembrie 2024 - 14587
URCANESTII .

Scriitorul beclenarilor  si nu numai, Aurel Podaru, ma suna zilnic la inceput de octombrie, dornic sa afle daca am primit un plic de la el. Dupa 5-6 zile (ca  doar intre cele doua orase e o mare distanta), i-am confirmat primirea plicului, cu o carte frumos legata, "Urcanestii", cu dedicatia "Lucretiei si Ioan Mititean nedespartiti in viata si in literatura". Cu drag, 20 septembrie 2023, Aurel Podaru.

Ne-am bucurat mult, deoarece cartile pentru noi, dupa cum spunea Sadoveanu , "sunt sfetnici si nu ne contrazic, sunt urne pline de amintiri", cum este si cartea primita azi, o carte a amintirilor. Aurel Podaru tine mult la satul natal, Tritenii de Jos (situat intre Cluj si Turda) unde a rasarit renumitul povestitor transilvanean Pavel Dan, cu povestiri apartinand realismului rural. In parte  influentat de Liviu Rebreanu, cum spune in prefata scriitorul Ion Buzasi,  (problema pamantului), in parte de Ion Agarbiceanu (elemente etnografice si folclorice in prezentarea satului). Opera consateanului sau Pavel Dan, ce s-a stramutat prea devreme in celalalt taram, dincolo de zare, aduce  satului un strop de vesnicie, dintr-o calda dragoste de oameni alesi ai neamului si ai tarii, a valorilor spirituale faurite de taranul nostru ardelean. Valori vesnice, ca doar "vesnicia s-a nascut la sat".

Aurel Podaru a depus mari eforturi spre a scoate la lumina pe consateanul sau cu un spirit mereu iscoditor. Scoate in paginile de inceput, in ordine cronologica, viata si opera lui Pavel Dan privind rosturile vietii, daruit cu atatea haruri ce numai in intelepciunea populara se intrupeaza. Episoade din viata romancierului ce i-au jalonat drumul vietii, drum cu multe cotituri ce l-a pregatit pentru batalia cu sine.

Cartea de fata e ca o sarbatoare a sufletului, ce da valoare unui om al scrisului cu trairile lui de suflet, cu mesaje din viata satului, ce vin din adancul fiintei sale, din acea perpertua analogie a ritmului vietii rurale a adancimilor sufletesti ale taranului, o imagine a gandurilor satului ardelean.

Cartea de fata sintetizeaza intreaga nuvelistica a prozatorului Campiei transilvane cu nuvelele sale exemplare: "Urcan Batranul" si" Inmormantarea lui Urcan Batranul", cele mai reprezentative nuvele din opera creatorului de frumos din Triteni, nuvele in care se perinda trei generatii din neamul Urcanestilor, povestiri ce par a fi surori cu povestirile rebreniene, in care satul i-a fost un nesecat izvor de inspiratie.

Cu fiecare povestire, scriitorul din Turda mai construieste inca un edificiu  spiritual, prin care retraieste ceva ce a crescut in el, valorile spirituale faurite de taranul nostru, cinstea, respectul, ironia si morala crestina ce ne intorc o clipa la  vatra stramosilor, la vatra fiintei noastre, la matca in care veacurile au faurit in tacere stilul culturii noastre populare.  Pavel Dan foloseste in povestirile sale  cuvinte ce se rostesc in popor, reprezentand vocea satului, ca un renumit artist al spiritului, indeplinindu-se visul mamei sale inainte de nastere, devenind o capodopera. In povestirile sale, scriitorul din Triteni aduce intamplari din viata obstei, cu omul momentului, duhovnicul satului cu misiunea sa de a aduce cerul sa rodeasca pamantul, prin taine nestiute despre vindecarea sufletului prin credinta.

Trateaza relatiile dintre sateni, traditiile locului de acasa prin povestiri  cu caracter romanesc, cu conflicte  sociale  ce-si extind sfera  povestirii  catre toata dinastia Urcanestilor, cu imagini cutremuratoare la inmormantarea lui Urcan Batranul, dovada ca autorul este preocupat de Marea Trecere, luand ceva si de la Marin Preda, pasind impreuna pe drumul nebatatorit de altii, stiind sa cheme sateanul pe nume si pe porecla, cu harul sau umoristic inclus in filozofia culturii, vatra sufletului nostru. Povestirile din acest volum unifica lumea, cu adancimile sufletesti ale omului de la tara si imaginile gandurilor satului ardelean.

Opera scriitorului din Turda este si opera lui Aurel Podaru, care l-a urcat pe podium printr-o justa prezentare  o dovada a recunostintei si respectului pentru un consatean ce manuieste cu mare pricepere uneltele limbii romane a carei opera este tradusa in 8 limbi in perioada 1942-2002. O carte ce va ramane mereu in sufletul neamului meu, scrisa de un ardelean care a invatat greul vietii inca din anii copilariei. Cu totii venim de acolo, de la sat, daca nu noi insine, bunicii sau strabunicii, deci in fiecare din noi se afla un sat pe care il pretuim, il imortalizam prin amintiri si povestiri, luand modelul celui de al doilea romancier ardelean dupa Rebreanu, Pavel Dan.

 

   Ioan Mititean

 

0 comentarii28 vizualizări20 noiembrie 2023




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0