Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Joi 05 August 2021 - 14587
Portret de scriitor.

Portret de scriitor - Este tema editiei a VI-a a Taberei Culturale "Realism magic" 2011, ce se va desfasura in perioada 5 -11 septembrie, in localitatea Valea Vinului.

Devenit traditional si avind ca scop valorificarea potentialului creativ imens al localitatii Valea Vinului si a imprejurimilor, proiectul cultural  initiat de ASIC Bistrita si desfasurat in colaborarea cu Asociatia Culturala " Florica Dura", Centrul Judetean pentru Cultura Bistrita-Nasaud, Filiala Iasi a Uniunii Scriitorilor din Romania si Editura Eikon din Cluj - Napoca, are ca obiective pentru editia din aceasta toamna, dialogul intre arte, oferirea cadrului optim pentru creatie si pastrarea spiritului creativ al "Casei de odihna si creatie a scriitorilor" din localitatea rodneana, aflata intr-o stare avansata de degradare din cauza managementului defectuos, dar inca vie din punct de vedere creativ datorita incarcaturii emotionale a scriitorilor care au poposit in spatiul ei material.

Pentru sectiunea arte plastice a editiei din acest an au confirmat prezenta artistii plastici: Mircea Mocanu, Marian Coman, Georgiana Vranceanu, Maria Gliga, Lucian Bichigean si Alexandru Mocanu. Tema pe care vor lucra  plasticienii este "Potret de scriitor", iar "modelele" care ii vor inspira sint fotografii ale trei dintre marii scriitori care au frecventat Valea Vinului: Lucian Valea, Mihai Ursachi si Cezar Ivanescu.

Pentru sectiunea literatura a taberei au confirmat prezenta scriitorii: Gellu Dorian,Vasile G. Dancu, Florica Dura, Andrei Moldovan, Marcel Seserman, Daniel Sauca, Nicolae Teisanu, Alexandru Uiuiu si poetii autodidacti de la Runcu Salvei Vasile Dancu si Grigore Pop. Tema pe care acestia se vor exprima in mese rotunde si discutii in jurul focului,   este "Eu Scriitorul".  

Atelierele de creatie si discutiile literare din proiect vor avea loc in curtea Casei Scriitorilor, iar cazarea si masa invitatilor la o pensiune din localitate.

Rezultatele proiectului vor face obiectul unei expozitii itinerante si a unui volum de  restutituiri si rememorari a spiritului de la Valea Vinului, volum tiparit ulterior de Editura Eikon.

 

0 comentarii2289 vizualizări03 septembrie 2011




rss 2.0
rss 2.0