Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Luni 12 Mai 2025 - 14587
Noaptea Muzeelor 2024, editie aniversara pe 18 mai 20 de ani de Noaptea Muzeelor in Romania.

Evenimentul Noaptea Muzeelor va fi organizat sambata, 18 mai, si va sta sub semnul cifrei 20. Asteptata cu nerabdare in fiecare an, mai ales de catre publicul larg, Noaptea Muzeelor #20 se va desfasura pe tot parcursul zilei de 18 mai, pana tarziu in noapte, concomitent cu mai multe tari europene.

Reteaua Nationala de Muzeelor din Romania invita muzeele si entitatile culturale interesate sa fie parte din programul general sa solicite fisa de inscriere la eveniment, printr-un mesaj transmis la adresa de e-mail noaptea_muzeelor@yahoo.com.

 

"Ne vom mobiliza in toata tara, totul pentru a aduce publicului si fanilor sute de expozitii, interventii culturale si experimente artistice, proiectii, prezentari, instalatii urbane, spectacole, ateliere, animatii stradale si interioare, concerte sau tururi interactive. Invitam muzeele, casele memoriale, galeriile, dar si multe alte tipuri de institutii culturale, spatii si studiouri creative, teatre, opere, filarmonici, monumente istorice, hub-uri pentru inovatie artistica, festivaluri ale artelor sa ni se alature pentru ca impreuna sa tinem natiunea treaza si receptiva la cultura, pana dimineata" - a declarat Dragos Neamu, Coordonator Relatii internationale si proiecte culturale, RNMR

 

Noaptea Muzeelor este organizata de Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania (RNMR) si a devenit, in ultimele doua decenii, una dintre cele mai puternice marci culturale si un adevarat fenomen social, cu cifre de audienta ce graviteaza in jurul cifrei de un milion de persoane, la nivelul intregii tari.

 

Detalii complete si actualizate despre programul evenimentelor organizate sub umbrela editiei aniversare vor fi disponibile la inceputul lunii mai, pe canalele Noaptea Muzeelor - https://noapteamuzeelor.org/, precum si pe retelele de comunicare ale institutiilor culturale implicate.

In anul 2023, editia cu numarul 19 a Noptii Muzeelor a fost organizata impreuna cu institutii culturale din Moldova de peste Prut si a fost prezenta in peste 360 de muzee si spatii din 90 de localitati din Romania si alte 9 din Republica Moldova. Acestea au acoperit geografic 38 de judete si 5 raioane ale tarii vecine. In Bucuresti, Noaptea Muzeelor s-a prezentat publicului in 65 de obiective culturale dintre cele mai diverse, de la 34 de muzee, la festivaluri de design si de la case ale creatiei si ale experimentelor, pana la palate si galerii de arta.

 

   Informatii privind desfasurarea Noptii Muzeelor 2024 vor fi transmise regulat in presa si pe canalele de comunicare din social media si pe website-ul RNMR si Noaptea Muzeelor.

 

Promotori: Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania, Noaptea Muzeelor

Comunicare proiect: Connect Media

0 comentarii203 vizualizări20 martie 2024




rss 2.0
rss 2.0