Matei Emanuel, castigatorul Premiului Grigore Bradea 2023, expune la Muzeul Judetean din Bistrita: "Un vrajitor al relatiilor dintre materiale, forme si sensuri"
Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud si Asociatia culturala Grigore Bradea au inaugurat ieri, la Muzeul Bistrita, expozitia SQUEEZE YOUR EYES - semnata de artistul Matei Emanuel (23 ani), castigatorul Premiului Grigore Bradea 2023.
In sala Borgo Prund sunt expuse cateva din lucrarile create de Matei Emanuel in seria Hidden in plain sight (Special Delivery I, II, III) - dar si o piesa centrala: bicicleta compusa din obiecte de birotica supradimensionate. Este o prima creatie a unui nou proiect intitulat Do I need a map to travel to the centre of the earth? "Am nevoie de o harta pentru a calatori spre centrul pamantului este o intrebare ironica - retorica, pe care, in mintea mea si-o pune un om de stiinta nebun. Mi-am propus sa intruchipez cumva acest om de stiinta. Sa-i creez laboratorul si sa-mi inchipui cat mai multe obiecte ciudate care l-ar ajuta pe el in proiectul sau stiintific. Aici avem obiectul cu care el se deplaseaza. La nivel conceptual, am vrut sa setez deplasarea lui printre ideile care ii pun in miscare procesul de gandire. Rotile sunt alese intentionat: una este americana, cealalta este ruseasca, avand in minte lupta lor din secolul trecut. Ele s-au straduit sa demonstreze care este natiunea care stapaneste cat mai mult, care ajunge prima pe luna, care domina cat mai mult natura… Ele ne sugereaza pe undeva de unde se inspira omul nebun de stiinta pe care vreau sa-l personific. Am vrut sa ilustrez in mod ironic prin acest proiect faptul ca in secolul nostru, la nivel teoretic, noi am trecut peste aceasta dorinta de a stapani lumea si planeta. Dar in societate, la nivel practic, inca se intalneste foarte clar dorinta de dominatie… si la nivel de cetateni, de corporatii, de state. Aici se coaguleaza cumva motorul omului de stiinta nebun pe care il voi dezvolta in viitorul meu proiect", a explicat Matei Emanuel.
Istoricul de arta Alexandra Mot a remarcat ca "timp de doi ani, Matei Emanuel a cautat metode de compuneree a formei si conceptului in proximitatea procedeului de ambalare si asamblare. Obiectele astfel compuse nu raman intr-o pozitie formala de intelegere. Ele isi chestioneaza functionalitatea - in limitele politicii sociale de circulatie. Expresia paradoxala hidden in plain sight (ascuns la vedere, ascuns sub ochii nostri) se refera la fapte ilegale care pot trece neobservate, atunci cand sunt expuse ostentativ. Eficacitatea acestei proceduri consta in impresia de sinceritate oferita de renuntarea la incercarea de a ascunde. Lucrarile sale exemplifica fenomenul ascunderii evidente prin forme universale care, prin aparenta lor ludica, nu trezesc suspiciunea musamalizarii unor obiecte ilegale. Intentia lui Matei este ca obiectele pe care le expune sa fie ironice, naive, colorate si jucause. Astfel incat obiectele interzise, recognoscibile pentru privitor, sa fie ignorate..."
Istoricul de arta Vasile Duda a subliniat ieri, la vernisajul expozitiei, ca Matei Emanuel este "un vrajitor al relatiilor dintre materiale, forme si sensuri". "In fata unei asemenea expozitii din zona noii avangarde, unii si-ar putea pune o asemenea intrebare: ce cauta avangarda intr-o institutie tributara trecutului, cum este muzeul? Daca ne rezumam la perspectiva obiectelor din muzeu, e greu sa gasim corespondente. Dar merita sa ne permitem o perspectiva de ansamblu si sa ne amintim de Tristan Tzara si dadaismul sau - care a schimbat sensul in artele plastice - pornind din Romania… Sau de Brancusi care nu era deloc iubit sau inteles in Romania acum aproape 100 de ani. Astazi, daca vorbesti de Brancusi intr-un sens negativ pare o blasfemie… In arta totul este posibil, si este important sa fie asa. Iar galeria de arta trebuie sa fie un spatiu al experimentelor, un spatiu al indraznelii, un spatiu al artei pentru ziua de maine, mai ales daca aceste generatii vin cu aceste propuneri. Trebuie sa avem incredere in generatia tinerilor artisti precum Matei Emanuel. Pentru ca energia pozitiva si creativa exista si aici. Iar artistul care indrazneste, cauta si lucreaza - nu are cum sa nu izbandeasca.
Una din calitatile care n-ar trebui sa-i lipseasca artistului modern este tocmai aceea de a-si invinge teama de ridicol. Pentru ca atunci cand creezi forme noi exista mereu "pericolul" de a fi amplasat in zona ridicolului - in care formele par prea simple pentru a-si ocupa locul intr-un muzeu..."
"Este o mare bucurie si onoare pentru noi faptul ca Premiul Grigore Bradea se acorda, incepand din 2023, sub tutela unei institutii de anvergura Complexului Muzeal Bistrita-Nasaud. Este dovada ca demersurile initiate acum 11 ani au transformat acest premiu intr-o distinctie de mare importanta si valoare. Este, totodata, un castig cultural inclusiv pentru judetul nostru, dar si - speram noi - pentru tinerii artisti care castiga Premiul Grigore Bradea. Multumim tuturor prietenilor si partenerilor care ne-au oferit sprijin in primii 10 ani si care ne-au ajutat sa transformam acest premiu intr-un act cultural care a rezistat atat de mult", a transmis Asociatia culturala "Grigore Bradea".
Matei Emanuel este un artist vizual emergent care studiaza? s?i lucreaza? i?n Bucures?ti. Practica lui artistica presupune formularea unor ironii sociale prin intermediul unor obiecte realizate din materiale si tehnici variate. Artistul mizeaza? pe introducerea unor lucrari cu estetica de produs in serie i?ntr-o lume a artei i?n care valorile si asteptarile sofisticate discrediteaza aprecierea unei atitudini comice.
Matei Emanuel a castigat premiul "Grigore Bradea" in 2023, o distinctie care se acorda - incepand de anul trecut - sub tutela Complexului Muzeal Bistrita-Nasaud.
Premiul "Grigore Bradea" a fost acordat pana acum tinerilor artisti: Darius Hulea (2013), Maria Sicoie (2014), Ionel Mihai (2015), Axenia Rosca (2016), Anca Statica (2017), Alexandru Daniel Smuczer (2018), Emilian Mocanu (2019), Florin Tamba (2021), Iulian Cristea (2022) si Matei Emanuel (2023).
Matei Emanuel a absolvit Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" Bucuresti (2016-2022), fiind licentiat in Sculptura (2020-2023) si masterand la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti.Practica lui artistica presupune formularea unor ironii sociale prin intermediul unor obiecte realizate din materiale si tehnici variate. Artistul mizeaza pe introducerea unor lucrari cu estetica de produs in serie - intr-o lume a artei in care valorile si asteptarile sofisticate discrediteaza aprecierea unei atitudini comice.Experienta profesionala: 2023 Bucuresti - Expozitie personala - Cazul 101 "A matter of matter"2023 Bucuresti - Expozitie personala - E T A J ARTIST-RUN SPACE "Hidden in plain sight" (proiect de diploma)2022 Bucuresti - Expozitie personala - Stirbei 47 "MATEI LA STIRBEI"2022 Bucuresti - Performance spontan Muzeul National de Arta Contemporana: "BANI GHIATA"2022 Bucuresti - Expozitie personala - CAROL 53 "CAVADELIVERY"Expozitii de grup:2022 Bucuresti - Expozitie de grup - THE INSTITUTE "COMING BACK TO OUR SENSES" - ART IN PROGRESS_22023 Timisoara - Expozitie de grup - JECZA GALLERY "QUARKS, LEPTONS & BOSONS"2023 Bucuresti - Expozitie de grup - Muzeul Taranului Roman "AICI A FOST CANDVA O APA" (Rezidenta Arta si Antropologie)2023 Bucuresti - Expozitie de grup - ART SAFARI "YOUNG BLOOD 2.0 - WHAT’S NEW IN ART?"2022 Cluj-Napoca - Expozitie de grup - Galeria Casa Matei "FOSTER HOUSE"2022 Bucuresti - Expozitie de grup - CONTEMPORAN "FLORI SI OAMENI"2022 Bucuresti - Expozitie de grup - THE INSTITUTE "LUST IS IN THE AIR"
0 comentarii | 1022 vizualizări | 20 august 2024 |