Se implinesc 110 ani de cand scriitorul din orasul de pe cele 7 coline scrie alaturi de ingeri, fiind un model de inspiratie pentru scriitorii de azi.

Poetul moldovean s-a nascut la Cornesti - Iasi, a invatat la Iasi si a trait cativa ani la Paris si Roma, unde fiul de mosier duce o viata de boem ispitit de cafenelele literare ale poetilor simbolisti. Primul sau volum "In gradina" il consacra ca poet al florilor, fiind considerat un Luchian al literaturii. Dupa Eminescu si Macedonski, inainte de  Arghezi si Blaga, Dimitrie Anghel s-a afirmat ca un poet original, dand  expresie artistica unei structuri sufletesti moderne, desprinse si din alte publicatii ale sale, de exemplu:  "Fantome" (1911), "Triumful vietii" (1912) sau "Steluta" (1913), volume prin care poetul florilor, al dragostei si al marii se remarca prin sensibilitate delicata, fantezie sclipitoare, rafinament  intelectual si muzicalitate.

Poetul si prozatorul iesean reprezentant al simbolismului  roman a debutat in revista "Contemporanul"  in anul  1890 si a colaborat cu poezie si publicistica la "Adevarul", "Adevarul literar si atistic", "Lumea noua", "Literatura si arta romana,"  "Pagini literare",  "Viata romaneasca" etc. A facut parte  din redactia  si din comitetul de directie al revistei "Samanatorul" (1906-1908). A editat revista "Cumpana"  impreuna cu  Mihail Sadoveanu. A debutat editorial cu Traduceri din Paul  Vernaine in 1903.  Are mai multe opere in colaborare cu prietenul sau  poetul ardelean St. O. Iosif, cum sunt: "Legenda funigeilor" (poem dramatic, 1907), "Conseta" (comedie), "Caleidoscopul lui A. Mirea" (1908), "Carmen saeculare" (poem istoric, 1909) sau  "Ciresul lui Lucullus" (proza)  etc.

Proza sa impopulara este exceptionala si revolutionara. Fara ea nu s-ar intelege proza de mai tarziu a lui Tudor Arghezi, care perfectioneaza si sistematizeaza maniera angheliana.

Este un  contemplativ, un visator, care aduce in poezie tema calatoriilor, a evaziunii, motivul boemei si imagini ale peisajului marin. Proza sa vadeste  inzestrare  picturala, eleganta a stilului si verva polemica. Fantezismul sau este in buna parte o inchinare catre  feerie, mostenita de la Eminescu, comuna epocii si intarita prin anume urmari ale romantismului din Occident.  

  Ioan Mititean