"In Maieru mi s-a desteptat in inima intaia oara chiar sentimentul iubirii. Era o fata de vreo douazeci de ani, fata de maritat. Nu stiu cum o chema. In casa noastra, cand o pomenea cineva, ii zicea fata padurarului. Eu aveam cinci ani si iubeam pe fata padurarului. Iubirea era o dorinta dureroasa de-a o vedea si de-a ma apropia de ea. Fireste, nu as fi marturisit cuiva pasiunea aceasta, pentru nimic in lume. O socoteam o mare rutine, mai ales ca toti baietii de varsta mea aveau un dispret suveran pentru tot ce era feminin. Cu atat mai putin as fi indraznit sa-i spun ceva ei, iubitei mele. Totusi fata, desi numai fata padurarului, avea aceleasi priviri scrutatoare si intelegatoare pe care le au in genere fetele si femeile cand e vorba sa descopere pe cineva care le iubeste si nu indrazneste. Si daca fata padurarului, cum-necum, a bagat de seama ca mi-e draga, imi radea si ea cu drag cand ma vedea, iar odata, intorcandu-se de la hora si dand peste mine pe ulita, m-a luat in brate si m-a inabusit in sarutari. In bratele iubitei mele insa numai placere n-am simtit. Eram profund ofensat ca m-a ridicat in brate ca pe un copil si mai ales imi era rusine de moarte ca si alti copii au vazut cum m-a sarutat fata padurarului... Cu sarutarile acestea s-a ispravit dealtfel prima idila a mea amoroasa"[1].

            O alta experienta amoroasa: "Cunoscand pe fata unui cosar care era colega ca si mine la Liceul civil[2], cum i se spunea acolo, m-am amorezat tun de ea. Dar fata nu stia boaba romaneste... Am recurs la intermediul scrisorilor. Ii scriam degeaba, fiindca nu pricepea nimic. Atunci m-am hotarat sa-i scriu nemteste, asa cum puteam... Probabil ca ii scriam foarte prost, fiindca scrisorile mele n-au avut niciun efect. In disperare de cauza, i-am facut o poezie. Primele si ultimele versuri pe care le-am facut in viata mea... Nu le-a priceput nici pe alea"[3].

            Cand trece in clasa a IV-a, o alta muza apare: "Asta era actrita... Un fel de ingenua a unei trupe care facea numai turnee. Cand am vazut-o prima data, juca pe o fata tanara si nenorocita... M-am amorezat imediat de ea si, urgent, am scris o piesa de teatru dupa tiparul celei in care o vazusem pe ea... Dar nici cu teatrul nu mi-a mers mai bine. Am avut inca o deceptie asupra importantei literaturii dramatice in dragoste: Dulcineea mea ma trada cu un locotenent...[4]

             Si astfel, nereusind nici cu poezia, nici cu teatrul s-a indreptat spre proza[5].

Radu Baes

[1] Liviu Rebreanu, Marturisiri (1932), in Amalgam, editie ingrijita, prefatata, antologie si note de Mircea Muthu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1976, pp. 53-54.

[2] Din Bistrita.

[3] Tudor Musatescu, Cu dl. Liviu Rebreanu despre el si despre altii, in Rampa, XIII, nr. 3232, 29 oct. 1928, pag. 1, 3-4, apud  Liviu Rebreanu - Opere 19, pag. 71.

[4] Ibidem.

[5] Pe langa nuvele, schite, povestiri si romane, Rebreanu va scrie si piese de teatru: Apostolii, Cadrilul, Plicul.