
Tacerea magilor, poeme, Editura Nico , Tg. Mures, 2010. Poet suprinzator fiind din fiecare unghi din care ai lua cartile sale, Valentin Marica a pornit din drumul "cumpenei" satului de campie transilvana, cu osardie si dor de lumina care cuvanta de la inceputul inceputurilor, si si-a facut un nume in Literatura.
In volumul MAGUL TACUT, scrisul sau detine o tehnica personala cu nunatari moderne dar si cu melos care aminteste de clasicismul, fara de care nu am tine in echilibru perfect rostul Literaturii adevarate. Poetul caligrafiaza cerc in cerc in trunchiul unui arobore care, in loc de fructe, rodeste painea-cuvantului.
Cu piosenie elevata, cu eleganta si candoare uneori, raspunde intrebarilor esentiale ale lumii in care traim, dand sens poemelor prin ceea ce face din Cuvant, elementul esential al fiintarii umane.
Punctele distincte in sfera de actiune poetica; spatiul natal, credinta, timpul, mitologia, universul ca loc de intalnire intre spiritele alese,- fiecare dintre palierele pe care merge in initiere autorul, totul se preface in Carte. Si, CARTE este si pasul pe care il face Omul din leagan pana la moarte.
"N-am in maini/decat o carte...,/ochiul de viata/
pregatit de moarte." (Vadul, nicaieri)
Intr-o simplificare a sintagmei pana la atingerea lamurei interioare, Valentin Marica "joaca" pe cartea inteligentei native, a harului cu care a fost dotat din stele, dar nu risipeste cele multe si interesante cunostinte pe care le-a acumulat prin slova scrisa, nu se cantoneaza doar in lumile fascinante, se simte perfect si in locurile comune.
Desi focalizeaza imagini magistrale pe ecranul unui "cinematograf" mitologico- fantastic, desi tine dreapt-credinta in cumpana cea mai fericita a copilului care s-a jucat cu picioarele desculte prin roua pentru a putea visa stelele, poetul nu se retrage din fata lumii contemporane, postmoderniste, nu priveste cu detasare intelectuala viata care freamata in cele mai neasteptate locuri. Dorul de spatiul visului initial, ca intr-o epopee mirotica cu reverberatii actuale, dorul de ceea ce am putea fi, se simte acut in multe dintre poemele din volumul MAGUL TACUT.
"Se rasfira noapte-n iederi,/creanga-i grea de preamarire,ochi de paine /doarme-n cantec,/rana in nemarginire/"(Intrupare)
Magul tacut poate fi Marturisitorul, cel care, situat pe o treapa a desavarsirii spirituale mai sus decat noi, reuseste sa decupeze detalii ale lumii in care vietitoarele , timpul, spatiul, fenomenele naturii, spiritual pietrei si cel al omului… toate devin aluatul primordial din care se poate rotunji painea de fiecare zi. Painea Poemului.
" Vinovat e lutul" spune intr-un vers, Poetul, si zabovind pe imagine nu poti trece mai departe, fara sa te gandesti la Eva cea plamadita din lutul coastei adamice, fara sa vezi cu ochii tai cum partea antheica din Om ne trage dincolo de edecul vietii cosmice.
"Zapada isi aduna saruturi la glezne,/mieii sa se nasca uzi de cer./Vinovat e lutul./Vinovat e bratul cumpenei" Neinduplecat, ochiul...
Si totusi, albul zapezii si mieii uzi de cer, tin in echilibru aproape perfect cele doua talere ale balantei…
Cu o filosofie ce are la baza studii si incercari de viata, Valentin Marica stie sa pastreze distanta potrivita intre imaginile care, in paginile volumului de fata, fac din lumi diferite, un spatiu comun, cel al Cunoasterii.
"Ziua fluturelui alb"este unul dintre poemele cu saratura de sange si picatura de miere, in care mitologia isi are locul e; aici totul se decanteaza in "pamantul sterp" in contrapondere cu "tampla" vie, cu Gandul, care stie cum si cand sa potriveasca imaginile pentru ca intregul sa fie rotund, fara cusur.
Pagina dupa pagina, parcurgand poemele cartii, esti tentat sa crezi ca intri intr-o calatorie initiatica, ca dincolo de locul copilariei, de simplitatea-complexa a lumii unui sat din campia transilvana,- sunt arborate steaguri din lumina solara.
Aceasta este senzatia pe care ti-o lasa lectura cartii de fata, ca esti un calator pe marea nemarginirii, cu valurile verzi-albatsre ale lanurilor de secara si picaturile cerului, sunt doar altarele, troitele din satele noastre cu vesnicia batuta in cuiele crucilor de pe case.
"Revin aceleasi cuvinte" spune poetul si, pentru a-i da greutate in plus sintagmei, aduaga Motto: Cad orele ca banii in mainile orbilor.
" Cerul e o camasa alba.../-As putea s-o imbrac
pentru cand-voi intra in ochiul pasarii/."
Zborul care se afla in stare latenta in fiecare creator, iata cum, la Valentin Marica se metamorfozeaza in camasa alba a cerului, pe care Omul o imbraca pentru a fi gata de zbor.
Un zbor figurativ, inaltare prin lumina care cuprinde nu doar pupila. Atat de sugestiv, de tainic transpus este acest exercitiu, prin care Omul ar putea, intr-o buna zi, sa se alature ingerilor.
Si Taina este cartea intreaga, daca o citesti fara graba, cu aplecare pe fiecare sintagma care , de cele mai multe ori este o cheie, un cifru pentru poemul care urmeaza.
Legatura din legatura, pagina cu pagina, lucrarea poetica nu are spatiu potrivit pentru ca autorul ei sa scrie Sfarsit.
Cartea asta este un intremezzo in simfornia poematica pe care Valentin Marica o oficiaza din convingere si cu daruirea celui care stie ca pentru acest lucru a fost trimis pe pamant.
" Foisorul cinei"- un titlu pentru un poem care m-a dus din prima, cu gandul la Ultima Cina a lui Iisus.
"Peste raul de piatra lucie,/aburul gurilor flamande incalzeste vesnicia.../Strang in maini flori de sare.../Le impart in patru colturi de masa.
Revin aceleasi./
Am citit si recitit poemul acesta, pentru a vedea cum apa e piatra, gura flamandului da sens vesniciei!! Colturile mesei, aceleasi.
Intr-o simbioza inteligenta si printr-un efort sisific, fiecare dintre cuvintele nuntite in aceasta carte este un esantion al bucuriei Vietii, un semn de intrebare pentru ziua ce vine si, de ce nu, un catec de lupta pana cand va fi sa fie vremea, sa trecem ",Latreia" noastra personala.
"Ii dau numele de latreia/podului de peste apa/ lucios ca dintii jivinelor,/incovoiat cand trece satul/cu mortul pe roti de lemn./Raul si podul,
Cruce/ peste teama noastra./
Raul cu Podul fac cruce, ca mainile mortului asezate pe piept! Nimic trist, nimic fortat, doar motiv serios de meditatie.
" Magul tacut" vorbeste pe Limba Poetului. Magul tacut este un cantec prin care antimpurile omenirii se petrec unele pe altele, asa cum Luna se petrece cu Soarele.
Felicitari, Valentin Marica!
Melania Cuc
0 comentarii | 42 vizualizări | 03 octombrie 2011 |