Inginerul Valeri Toderici din Telciu, omul care a contribuit la aducerea gazului metan in Tinutul Nasaudean, a ales, dupa o viata petrecuta la Cluj, sa se intoarca acolo unde ii sunt radacinile. Dupa ani in care si-a trait zilele in ritmul grabit al orasului, printre zgomotul tramvaielor, al masinilor si al aglomeratiei, a simtit ca adevarata liniste nu poate fi gasita decat acasa.

Impreuna cu sotia sa, doamna Maricica, a revenit pe Valea Fiadului, in Telciu, la casuta de sub coasta in care ea si-a petrecut copilaria. Au facut acest pas din convingerea ca omul nu poate trai cu adevarat fara radacini, fara memoria locurilor care l-au format si fara legatura cu trecutul sau. Aici, langa izvorul rece si limpede, la marginea padurii de foioase si brazi, printre florile de camp, alunii, ciupercile, zmeura si murele padurii, viata isi recapata firescul. Mireasma fanului proaspat cosit, clinchetul talangilor, prezenta blanda a vitelor si cantecul pasarilor din curte alcatuiesc o lume in care timpul pare sa curga altfel. In aceasta liniste binecuvantata, cei doi isi depana amintirile, iar fiecare zi devine o poveste noua, scrisa peste filele celor traite odinioara.

In fiecare dimineata, primul gest al lui Valeri si al Maricicai este sa deschida fereastra. Pentru ei, fereastra este asemenea unei carti din care mai intorc o fila, nerabdatori sa descopere ce le va aduce noua zi. Privesc spre munte si asteapta rasaritul, convinsi ca soarele exista chiar si atunci cand, ascuns dupa culmi, intarzie putin sa-si arate lumina. La fel este si cu bucuria: vine intotdeauna la cei care stiu sa astepte si sa pretuiasca locul pe care il numesc, cu drag, "acasa".

Bucuria lor este deplina in fiecare primavara, cand oile aduc pe lume mieluseii. Ii privesc cu drag si fac, ca odinioara, un adevarat inventar: cati sunt berbecuti si cate sunt mielute. Apoi merg in grajd sa vada daca vitelusul a inceput sa suga, daca puii de gaina sunt bine ocrotiti sub aripile clostii si daca toate vietatile din gospodarie sunt sanatoase. Sunt gesturi simple, dar pline de grija si de iubire, care le dau sentimentul ca au reluat firul vietii de altadata. Zilele lor curg in ritmul muncilor cunoscute din copilarie. Mulg oile si vacile, pregatesc branza si laptele acru, iar vara urca la stana si la masura pentru a-si lua partea de lapte care li se cuvine. Pentru ei, aceste indeletniciri nu sunt numai treburi gospodaresti, ci o intoarcere fireasca la rosturile care le-au modelat viata.

La casuta de pe Telcisor, unde domnul Valeri si-a petrecut copilaria, petrec fiecare vara zece-doisprezece mielusei. Gradina larga le ofera tot ce au nevoie: iarba din belsug, apa curata, umbra si adapost. Aici cresc in liniste, iar dintre ei sunt alesi cei care vor intineri, an de an, turma familiei. Casa parinteasca a domnului Valeri, aflata in apropierea scolii, este bine intretinuta si pastreaza vie amintirea generatiilor care au locuit-o. Gandul sau este ca aceasta casa sa capete o noua menire: sa devina o biblioteca dedicata scriitorilor telceni, atat de numerosi si de valorosi, un loc in care memoria satului sa fie pastrata si daruita generatiilor care vor veni.

In fiecare zi, clujeanul revenit la obarsie strabate drumul dintre Valea Fiadului si Telcisor, ingrijind cu aceeasi dragoste cele doua case care si-au infipt radacini adanci in sufletul lui si al Maricicai. Pentru ei, aceste locuri sunt repere ale identitatii si ale unei vieti traite in armonie cu oamenii si cu natura.

Inginer de profesie, dar si scriitor si epigramist prin vocatie, Valeri Toderici s-a intors acasa pentru a se implica in viata comunitatii, convins ca un sat traieste prin oamenii sai si prin cultura pe care o cultiva. An de an organizeaza Zilele Fiadului si ale Telcisorului, manifestari care aduna laolalta fiii satelor si le redau locul meritat pe harta spirituala a Tarii Nasaudului. In colaborare cu preotii si cu oamenii de cultura, promoveaza lansari de carte, intalniri cu scriitori din Telciu si din intreaga tara, ale caror radacini se leaga de aceste meleaguri binecuvantate.

Iar cand munca campului ingaduie un ragaz, pana se usuca pologul ori seara, inainte ca somnul sa-i inchida pleoapele, asterne pe hartie poezii, povestiri si epigrame. Scrisul este pentru el o alta forma de a sluji satul si de a pastra vie memoria locurilor in care s-a nascut. Participa cu aceeasi daruire la proiectul "Cu cartea pe roti" al scriitorilor nasaudeni si este o prezenta activa in viata ASTREI, intervenind cu echilibru, principialitate si ganduri curate ori de cate ori este nevoie.

In toate initiativele sale dedicate Fiadului si Telcisorului, Valeri Toderici se bucura de sprijinul primarului comunei Telciu, Sever Muresan, un om al faptelor, care a inteles ca dezvoltarea unei comunitati inseamna pe langa investitii materiale, si sustinerea culturii, a prieteniei si a valorilor umane. Impreuna, prin fapte si prin respectul fata de oameni si de traditii, dau viata unui model de comunitate in care trecutul si viitorul se intalnesc in mod firesc.

Domnul Valeri Toderici este autorul mai multor volume de poezie, proza si epigrame, prin care si-a facut cunoscut talentul si dragostea pentru oameni, pentru satul romanesc si pentru valorile sale perene. De-a lungul anilor, a devenit un apreciat colaborator al revistei bucurestene "Amurg Sentimental", publicatie de literatura, informare si divertisment, fondata in anul 1995 de poetul Ion Machedon.

In paginile acestei reviste semneaza de multi ani o rubrica dedicata epigramei, gen literar pe care il cultiva cu inteligenta, umor fin si eleganta. Prin scrisul sau reuseste sa imbine armonios creatia literara cu propria experienta de viata si cu universul satului romanesc, in centrul caruia asaza figura taranului - omul simplu, dar profund, pe care il considera adevaratul reper moral al existentei.

In viziunea sa, nobletea nu izvoraste din ranguri sau averi, ci din virtutile care au definit dintotdeauna lumea satului: simplitatea, calmul si rabdarea. Aceste trei insusiri, intruchipate de taranul roman, alcatuiesc imaginea "omului deplin", capabil sa infrunte incercarile vietii cu demnitate, cumpatare si credinta. Din casuta cu povesti de pe Valea Fiadului, Valeri Toderici continua sa scrie despre aceasta lume cu dragoste, respect si recunostinta, convins ca literatura are menirea de a pastra vie memoria oamenilor si a locurilor care ne definesc.

Ioan Mititean