
Pe campul de lupta al presei bistritene noi viteji se-arata, viteji care promit sa intinereasca acest segment al societatii bistritene. Este vorba despre singura echipa de jurnalisti de liceu, CNAM Online, care de astazi schimba liniile de atac si trimite la lupta o noua echipa, instalata alaturi de colegii din presa bistriteana.
Cum Colegiul National "Andrei Muresanu" se reinnoieste pe zi ce trece, nici echipa ziarului scolii nu poate fi scutita de acest proces, astfel ca de astazi "vechea garda" de cinci elevi-jurnalisti este inlocuita cu "batalionul 3", format, de aceasta data, dintr-un numar si mai mare de elevi, si anume 14.
Asa cum marile echipe din sport isi prezinta achizitiile alaturi de presa, asa si redactia CNAM Online a realizat acest schimb alaturi de cativa dintre colegii din media bistriteana. Rand pe rand, elevii care pana acum s-au ocupat de informarea colegilor de liceu prin articole de presa si-au povestit primele episoade din scurta lor aventura ca jurnalisti.
Dintr-o conferinta de presa, intalnirea s-a transformat in scurt timp intr-o discutie pe un ton foarte familiar, discutie in cadrul careia reprezentantii ziarelor bistritene prezenti la eveniment au dat sfaturi valoroase si importante tinerilor invatacei care doresc sa continue in acest domeniu sau care, pur si simplu au o pasiune de moment pentru aceasta meserie.
La sfarsitul discutiilor, care au durat aproximativ 50 de minute, scurse parca pe nesimtite, Taluta Cornelia, Ramona Scurtu, Teodora Buhai, Ioana Somotecan si eu (Radu Hanganut) am fost raplatiti cu cate o legitimatie de reporter de liceu venita din partea Fundatiei Soros, cea responsabila de intregul proiect si cea care inca se ingrijeste de partea tehnica a ziarului CNAM Online.
Astfel, de astazi, CNAM Online beneficiaza de capacitatile si daruirea a 14 noi liceeni, printre care ii amintim pe: Robert Brici, Andreea Zdrobau, Gabriel Vlad Maior, Ana Maria Chiuzan, Daiana Natalia Cojoc, Ruxandra Vegh, Cristiana Chiuzan, Anca Simona, Claudiu Jiga, Gabriel Danea, Andrei Rus, Daniel Pop, Dan Saicu si Isaac Cauni.
Pentru ca munca sa fie luata acum si mai in serios, prin " Andrei Muresanu" umbla vorba cum ca din semestrul al doilea, odata cu inaugurarea liceului proaspat renovat, redactia CNAM Online va beneficia de catva incaperi special amenajate pentru ca micii reporteri sa faca o munca de cercetare si de informare la standardele unei scoli europene.
De asemenea, nu trebuie sa ii uitam pe colegii de la City News Bistrita-Nasaud, Adevarul de Seara si Bistritanews, care astazi au fost alaturi de noi si ne-au impartasit franturi dinvasta lor experienta profesionala, adunata de-a lungul anilor.
radu hanganut
http://bistrita.reporterdeliceu.ro/?p=1975
poze - Bistritanews.ro
![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 273 vizualizări | 06 decembrie 2011 |