
Dispozitiile proiectului de ordonata de urgenta privind modificarea Codului rutier care prevad ca "plangerea impotriva proceselor verbale de constatare a contraventiilor nu suspenda executarea sanctiunii amenzii contraventionale" sunt neconstitutionale:
Recent si Romania a fost condamnata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Anghel impotriva Romaniei, pe motiv ca s-a incalcat prezumtia de nevinovatie intr-o procedura contraventionala (a se vedea paragr. 66-69 din Hotararea Anghel impotriva Romaniei, publicata pe site-ul oficial al Curtii Europene a Drepturilor Omului).
Astfel, CEDO statueaza ca "acuzatia adusa petentului este o acuzatie penala in sensul Conventiei iar acesta beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, care a fost instituita cu scopul de a proteja indivizii fata de posibilele abuzuri din partea autoritatilor".
Prin urmare, obligarea contravenientului la executarea sanctiunii amenzii, mai inainte ca instanta investita cu o plangere impotriva procesului- verbal de constatare a contraventiei sa se pronunte printr-o hotarare definitiva si irevocabila cu privire la legalitatea sau nelegalitatea procesului- verbal de constatare a contraventiei sau cu privire la nevinovatia petentului reprezinta o incalcare a art. 23 alin. 11 din Constitutia Romaniei potrivit caruia "pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata". Situatia contravenientului petent de a fi "condamnat" la pedeapsa amenzii mai inainte ca instanta sa se pronunte cu privire la vinovatia sau nevinovatia acestuia este mult mai grava decat situatia unui inculpat dintr-un dosar penal.
Mai mult decat atat, creeaza o situatie discriminatorie in sensul ca plangerea impotriva unui proces- verbal de constatare a contraventiei intocmit in baza acestor prevederi nu suspenda executarea sanctiunii, in timp ce plangerea impotriva altor procese- verbale de constatare a contraventiilor in baza altor prevederi suspenda actul sanctionator.
Proiectul de modificare a Codului rutier nu rezolva problema pietonilor care au obligatia de a se asigura ca pot traversa prin locurile special amenajate fara pericol pentru ei si ceilalti participanti la trafic.
Discriminatorie este si prevederea potrivit careia sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule pe perioada nedeterminata se aplica de catre instanta de judecata titularului permisului de conducere sanctionat pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta, daca nu a fost achitata amenda aplicata si nu exista posibilitatea executarii silite. Pentru ceilalti contravenienti, se poate transforma amenda in munca in folosul comunitatii. Sanctiune pentru imposibilitatea executarii amenzii tot in sarcina contravenientului?
In concluzie, proiectul de modificare a Codului rutier creeaza precedente periculoase pentru apararea drepturilor cetatenilor.
Comisia de Administratie PDL Bistrita- Nasaud
presedinte av. Sasarman Monica.
0 comentarii | 77 vizualizări | 10 octombrie 2013 |