Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Vineri 23 Februarie 2024 - 14587
Comunicate. ACL. PSD. PNL.

Klaus Iohannis: Educatia va fi o prioritate a mandatului meu de presedinte. Premisa fundamentala de la care pornesc in abordarea domeniului educatiei este aceea ca o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai buna decat sistemul sau de educatie. O societate, o natiune poate sa fie performanta sau neperformanta in functie de sistemul sau de educatie, care are, in realitate, cel mai mare impact asupra viitorului unei natiuni.

Viziunea ROMANIEI LUCRULUI BINE FACUT este indiscutabil legata de viziunea unui sistem educational performant, care poate fi privit drept cea mai mare sansa pe care o avem pentru a face Romania performanta.

Ca Presedinte al Romaniei, am convingerea ca putem sa devenim efectiv un "tigru al Europei", in acelasi sens in care au aparut "tigrii din Asia" care isi bazeaza pe educatie si disciplina in societate cresterea si dezvoltarea.

In viziunea mea, un sistem performant presupune:

• un segment preuniversitar suficient de consistent, dar nu bazat exclusiv pe acumulare de informatii, ci pe o formula duala care imbina in mod creativ teoria cu practica si care ofera optiuni diferite de iesire in functie de abilitati si competente;

• un segment universitar in care se acumuleaza masiv competente si care permite in mod real specializarea intr-un domeniu, ce poate fi apoi urmata de o hiperspecializare;

• corelarea cu cercetarea. Crearea unui sistem foarte performant care sa duca Romania in zona de inalte tehnologii poate sa functioneze numai daca, in paralel, se desfasoara o activitate de cercetare foarte serioasa. Despartirea educatiei de cercetare este o greseala fundamentala. Ele trebuie sa fie corelate;

• incurajarea educatiei continue. Fara a incuraja un proces de educatie continua, pe toata durata vietii profesionale, nu se poate asigura adaptarea la nevoile unei piete a muncii tot mai dinamice si asigurarea eficientei in fata cresterii competitiei in plan regional si international.

Desigur, este de discutat si despre statutul dascalilor in societate. Nu poti sa ai un corp profesoral performant daca nu ai o remuneratie corespunzatoare. Nu poti sa astepti de la un profesor din mediul preuniversitar sa fie foarte performant fara sa fie remunerat decent. Dar acestea sunt lucruri cunoscute deja de toata lumea. Trebuie sa constientizam faptul ca a construi un sistem de educatie performant reprezinta un lucru extrem de scump, insa este o investitie in viitor, fara de care o natiune nu poate progresa si performa.

Daca vrem sa avem o educatie performanta, trebuie sa recunoastem ca am gresit si sa incepem sa reconstruim intreg sistemul. Ca Presedinte al Romaniei, imi propun sa organizez o asemenea dezbatere nationala. Daca reusim sa fundamentam o analiza serioasa si daca ne vom propune tinte clare, atunci vom putea sa schimbam sistemul suficient de mult. Insa, din experienta mea, doresc sa evidentiez un aspect: schimbarile in sistemul de educatie nu se pot masura in luni sau in ani. Daca reusim sa-l asezam pe baze functionale, efectul se va vedea peste cateva generatii. Daca vom obtine rezultate foarte bune, in 20 de ani, ROMANIA LUCRULUI BINE FACUT poate sa se transforme dintr-o tara importatoare de know-how si de inalta tehnologie, intr-o tara exportatoare, un veritabil hub regional de inalta tehnologie.

In lumea moderna a globalizarii, orice produs se poate cumpara, dar educatia nu. Educatia se poate cumpara pentru un individ sau pentru un grup de indivizi, dar nu se poate cumpara pentru o natiune.

Resursa umana ramane in continuare cheia reusitei unei natiuni. De aceea, este nevoie de acest efort, de a defini un sistem propriu si performant de educatie.

…pentru Romania lucrului bine facut Klaus Iohannis Presedinte.

 

.

 

 

Romania nu mai traieste pe datorie. Luni, 27 octombrie, echipele de campanie ale PSD au stat de vorba cu alegatorii din Kosenii Bargaului, Telciu, Ilva Mare si Lunca Ilvei. Ziua s-a incheiat cu un spectacol sustinut de Varu` Sandel, Anuta Motofelea, Nicu Cioanca, Mirela Petrus si alti artisti. La eveniment au participat presedintele PSD Bistrita-Nasaud, Emil Radu Moldovan, presedintele OFPSD BN, Doina Pana, deputatul PSD, Daniel Suciu, prim-vicepresedinele PSD BN, Nicolae Moldovan, secretarul executiv al aceleiasi structuri, Romeo Florian, consilierul judetean Maria Ulecan, presedintele TSD BN, Bogdan Ivan, primarul comunei Josenii Bargaului, Tudorel Ciotmonda si altii.

            In Bistrita, echipa de campanie a stat de vorba cu alegatorii din cartierul Stefan cel Mare. MESAJUL ZILEI:

Dupa mai bine de 2 ani de la dezastrul lasat in urma de guvernarea pedelista, lucrurile au inceput sa se indrepte. Romania a inregistra dupa primele 9 luni ale acestui an un excedent bugetar de peste 1.1 miliarde lei.

 Guvernul Ponta a reusit printr-o combinatie decenta intre consolidare fiscala, dreptate sociala si stimularea sectorului privat sa reduca risipa banului public.

 Traim primul an postcriza in care Romania sta bine pe propriile picioare, avand un sold bugetar excedentar la 9 luni si un sold bugetar primar excedentar de 1,4% din PIB.

 Guvernul Ponta a reintregit salarii, a marit pensii, a alocat mai mult pentru educatie, sanatate si armata, dar, in acelasi timp, a platit arierate, a redus risipa cheltuielilor publice si a stimulat sectorul privat prin reducerea TVA la paine, scutirea de impozit pe profitul reinvestit si reducerea CAS cu 5 puncte procentuale.

 Guvernul condus de Victor Ponta a redus risipa! Cheltuielile cu bunuri si servicii din buget au scazut cu 1,5% la 9 luni din 2014, fata de aceeasi perioada din 2013.

E SIMPLU. E CEL MAI BUN. VICTOR PONTA - PRESEDINTE!

 

.

 

      Campanie murdara cu bannere toxice pe Pietonal

 Partidul National Liberal, filiala Bistrita-Nasaud condamna campania mizerabila indreptata impotriva sa si a candidatului Klaus Iohannis de catre adversarii politici.

Precizam faptul ca PNL filiala Bistrita-Nasaud nu are niciun fel de datorie catre agentii economici sau alte obligatii de natura fiscala, nu are pe rolul instantelor niciun fel de litigiu de asmenea natura, neexistand nicio hotarare judecatoreasca pronuntata in acest sens.

 Instalarea, luni seara, la adapostul intunericului a unui banner pe Pietonalul orasului, in care sloganul lui Klaus Iohannis, " Romania lucrului bine facut" este insotit de mesaje denigratoare si mincinoase la adresa PNL Bistrita-Nasaud este inca o dovada a unei campanii iesita din orice limita a normalitatii. Actiunea face parte dintr-o adevarata campanie orchestrata la Bistrita impotriva PNL si a candidatului sau, din care fac parte si fluturasii otraviti trimisi pensionarilor odata cu talonul de pensie, proteste pe motive imaginare si linsaj mediatic orchestrat din umbra de personaje politice.

Este inacceptabila atat atitudinea celor care au instigat si procedat la instalarea unor asemenea afisaje, cat si a conducerii Primariei Bistrita care a acordat cu o lejeritate condamnabila certificat de urbanism si celelalte avize necesare instalarii unui asemenea afisaj.

Ne intrebam daca autoritatile locale ar manifesta aceeasi atitudine relaxata in situtia in care PNL ar dori sa instaleze bannere cu mesaje denigratoare sau chiar invective la adresa PSD sau a candidatului sau si daca in Bistrita, oricine poate sa-si regleze conturile postand mesaje pe bannere. Astfel, maine ne putem trezi ca in Bistrita citim afisaje gen: ;, Majoritatea PSD-istilor sunt corupti, hoti, plagiatori..." sau altele asemanatoare.

Cum PNL Bistrita-Nasaud  nu va cobori niciodata nivelul pentru a participa la un asemenea joc murdar, vom urma calea legala si vom sesiza politia pentru a lamuri circumstantele si autorii acestor fapte,  precum  si Biroul Electoral Judetean pentru a lua masurile care se impun.

Ne exprimam convingerea ca cetatenii vor sanctiona asemenea practici, alegand normalitatea.

 Biroul de presa PNL Bistrita-Nasaud.

 

0 comentarii2863 vizualizări28 octombrie 2014




rss 2.0
rss 2.0