Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Joi 28 Martie 2024 - 14587
Declaratie politica: Eliminarea cotelor - cosmarul fermierilor romani.

Peste doua luni producatorii de lapte din Romania se vor confrunta cu un cutremur anuntat, dar pentru care, cei mai multi dintre ei n-au avut cum sa se pregateasca. Eliminarea cotelor de lapte, dupa trei decenii in care a reglat productia de profil in Uniunea Europeana le provoaca insomnii fermierilor de-a lungul si de-a latul Europei, insa pe cei romani ii scufunda de-a dreptul dreptul in deznadejde. 

Vulnerabilitatea fermierilor din Romania este data nu atat de cantitatea pe care au dreptul sa o livreze, pentru ca, oricum au trimis si pana acum procesatorilor cam jumatate din cat le permitea sistemul cotelor. Problema este ca, acum, s-ar putea sa ramana acasa cu tot laptele nevandut. Marii fermieri din UE, cei cu supraproductie, se uita cu ochi galesi catre piata romaneasca si si-au facut deja planurile de extindere. Embargoul UE asupra Rusiei si imposibilitatea de a mai intra pe aceasta mare mare piata pe termen inca necunoscut a adaugat o presiune suplimentara si a facut din Romania o zona si mai atractiva pentru desfacerea excedentelor Uniunii.

Toate acestea limiteaza si mai mult posibilitatea fermierilor mici si mijlocii, dar si a celor mari de mai fi actori pe aceasta piata. In jocul acesta cu preturi mici si cantitati mari fermierii romani par deja condamnati.

Confruntat cu acest dezastru cu final anuntat Ministerul Agriculturii pretinde ca a facut imposibilul. Ca a ridicat subventia pe cap de bovina anul acesta si a aplicat o cota stimulativa pentru cei care vor sa isi creasca efectivele si productia de lapte. E ceva, dar e doar o picatura intr-un ocean. Si mai ales e in ceasul al 12-lea.

Isi va producele efectele cand bulgarele se va fi transformat deja in avalansa. La fel cum se va intampla si cu mirajul scaderii TVA la lapte din 2016. Adica mult prea tarziu.

Despre furaje si diferenta de cost a hranei pentru animalele de la noi fata de cele din alte state europene n-a vorbit mai nimic si mai ales nu a facut nimic ministrul de resort. Ca una e sa iei subventie de 150 de euro la hectar pentru furaje, cum e cazul fermierului roman si cu totul altceva e o subventie de 330 euro/hectar pentru fermierul german ca sa nu mai vorbim de cel olandez care incaseaza 800 de euro/hectar. Chiar de la pornire fermierul roman e pierdut.

Asa ca fraza pe care-am auzit-o zilele trecute de la niste fermieri cu ferme numarand peste 1000 de capete, ca niciodata nu a fost mai rau decat acum, e radiografia teribila a acestei situatii. Iar ministrul agriculturii, daca va mai conduce pana atunci vreun minister si guvernul lui va trebui sa raspunda la teribil de multe intrebari. Si s-ar putea alege cu niste etichete deloc flatante pentru posteritate.

 

Deputat Stelian Dolha.

0 comentarii2877 vizualizări24 februarie 2015




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0