Romanii vor aplicarea legii si anticoruptie. O demonstreaza sondajele de incredere in Justitie. Votul in cazul Sova este o rusine nationala, si, prin acest vot, Senatul controlat de Ponta si condus de Tariceanu a sfidat romanii. Senatul lui Ponta a ignorat decizia Curtii Constitutionale si a incalcat Constitutia. In Senatul lui Ponta, condus de Tariceanu, a fost instaurata dictatura faradelegii. In Senatul lui Ponta, condus de Tariceanu, Constitutia si CCR au fost "arestate" preventiv. Constitutia a fost arestata de Ponta, Sova este liber!
Scopul operatiunii "arestati Constitutia, salvati-l pe Sova" este protectia Prim-ministrului Ponta fata de Justitie.
Dan Sova este urmarit penal pentru 3 infractiuni in legatura cu un posibil furt din bani publici prin intermediul casei de avocatura "Sova si asociatii", care l-a avut candva colaborator pe avocatul (sic!) Ponta. In legatura cu acest dosar, procurorii anticoruptie au cerut un vot pentru incuviintarea unei cereri de arestare preventiva a senatorului Sova. Sarcina Parlamentului era doar sa constate ca acuzatiile nu au legatura cu opiniile politice ale domnului Sova si sa lase judecatorii sa decida daca exista motive sau nu pentru arestarea preventiva a domnului Sova.
Prin votul senatorilor, PSD si Ponta au aratat ca legea poate fi optionala in Romania. Daca esti membru PSD, prieten si fost partener de afaceri cu Ponta, legea se suspenda.
Miza acestui vot depaseste persoana domnului Sova. Este vorba nu doar de posibila arestare preventiva a unui inculpat, ci si de dreptate, de recuperarea banilor furati, de increderea in institutii si in buna lor functionare, de credibilitatea si imaginea tarii in fata partenerilor din UE si de intrarea in spatiul Schengen.
Votul iresponsabil al PSD in cazul Sova nu afecteaza doar dorinta normala de dreptate a romanilor, ci loveste in mod direct viitorul si bunastarea lor.
Demisiile domnilor Ponta si Sova ar fi un act de decenta
Dl. Ponta a depasit, intr-un final, si cele mai indecente si brutale imixtiuni in actul de justitie ale mentorului sau, Adrian Nastase. Ieri seara, intr-un interviu televizat, a reusit sa mistifice complet realitatea in ciuda oricaror evidente si s-a plasat in afara ordinii constitutionale, reusind sa fie concomitent deputat, prim-ministru, procuror si judecator:
- "Procurorul" Ponta "stie" ca cererea privind masura preventiva a arestarii domnului Sova ar fi o "circoteca politica";
- "Judecatorul" Ponta "stie" ca inculpatul Dragnea ar fi fost condamnat pe nedrept pentru frauda electorala;
- "Politicianul" si "deputatul Ponta" "stie" ca judecatorii care l-au condamnat pe Dragnea ar fi luat decizia sub amenintarea arestarii;
- "Prim-ministrul" Ponta "stie" ca Justitia ar incalca separatia puterilor in stat printr-un control ilegal al puterilor executiva si legislativa.
Multiplicarea competentelor si identitatilor domnului Ponta nu e gafa, inconstienta sau inabilitate. Nu exista zi in care dl Ponta sa nu se substituie judecatorilor si procurorilor, sa nu indice Justitiei care ar fi solutiile corecte in marile cazuri de coruptie, sa nu se pronunte cu privire la cazuri in curs de judecata, sa nu atace cu brutalitate institutiile judiciare care ancheteaza sau judeca prietenii politici sau de afaceri ai domnului Ponta. Toate aceste declaratii sunt un act deliberat de subminare a puterii judecatoresti si reprezinta semnale politice catre colegii din propriul partid.
Astazi se discuta cazul domnului Sova in Comisia juridica a Senatului. Dupa declaratiile explicite ale lui Ponta de ieri seara, PSD va incerca, din nou, sa dribleze legea si deciziile Curtii Constitutionale pentru a-l proteja pe fostul partener de afaceri al domnului Ponta. Caz in care demisiile domnilor Ponta si Sova ar fi actul normal de decenta. E insa o alta calitate care le lipseste.
--
Catalin Predoiu - Declaratie de presa
0 comentarii | 35 vizualizări | 02 iunie 2015 |