Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Marti 18 Mai 2021 - 14587
Sapte familii de rromi-tigani cu 15 copii sugari si minori traiesc in saracie extrema intre ruinele desfiintatei UCTA.

Presedintele Partidei Romilor Bistrita-Nasaud, Emil Neia Lacatus, cere autoritatilor locale si judetene sa rezolve problema grupurilor de romi care traiesc in diferite locatii sub cerul liber. Un astfel de exemplu este cel al celor sapte familii de romi cu 15 copii sugari si minori si, care traiesc in conditii de saracie extrema intre ruinele ramase in urma desfiintarii UCTA. Presedintele Lacatus s-a deplasat la fata locului unde a stat de vorba cu o parte din acei romi. Ei i-au spus presedintelui Lacatus ca sunt originari din cartierul bistritean Sarata, nu au niciun fel de venit sigur si nici locuri de munca. Romii au recunoscut ca isi trimit copiii sa cerseasca pentru ca nu stiu sa faca nimic altceva si ca mananca din ceea ce primesc de la bistritenii care locuiesc la blocurile din apropiere. Situatia este cu atat mai complicata cu cat, Emil Neia Lacatus considera ca municipalitatea nu se implica mai deloc pentru a rezolva asemenea gen de situatii si ca nu a mai pus in practica achizitionarea de locuinte modulare pentru romii care migreaza dintr-un loc intr-altul.

 " Acei oameni traiesc in conditii de neinchipuit pentru o Bistrita Europeana, fara ca cineva sa faca ceva, asa ca eu fac un apel de suflet, umanitar, catre primaria Bistrita, Directia generala de asistenta sociala si protectia copilulu, catre toti cei care pot face ceva pentru acesti amarati, dar si pentru celelalte familii de romi care locuiesc in conditii similare in zona fostului CPL. Poate ca exista solutii, vointa politica pentru gasirea unei solutii viabile!", cere Emil Neia Lacatus.

 Interesat de soarta celor 15 copii care traiesc in conditii inumane, presedintele Partidei Romilor a stat de vorba cu Teodor Sangeorzan, Sef Serviciu Situatii Abuz, Neglijare, Exploatare din cadrul DGASPC BN, in absenta directoarei Delia Fontul, plecata in concediu de odihna. Oficialul de la DGASPC BN i-a explicat presedintelui Lacatus ca cei 15 copii nu pot fi plasati intr-un centru special decat dupa ce va exista o sentinta judecatoreasca in acest sens.

 "Voi ridica aceasta problema si in cadrul sedintei de Consiliu Judetean de vineri, 27 iunie, la sectiunea Diverse, si voi cere o pozitie oficiala a acestei institutii", a concluzionat Emil Neia Lacatus.

 

Biroul de presa

0 comentarii7917 vizualizări24 iunie 2015




rss 2.0
rss 2.0