Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Vineri 07 Februarie 2025 - 14587
Primul Forum European al Tinerilor Parlamentari si Europarlamentari.

Peste 50 de parlamentari, proveniti din 15 state europene si din toate grupurile politice, au participat, la Bruxelles, in perioada 29 septembrie - 1 octombrie, la prima editie a Forumului European al Tinerilor Parlamentari si Europarlamentari, organizat la initiativa eurodeputatului roman Victor Negrescu. In cadrul evenimentului - care s-a bucurat de sprijinul si prezenta Presedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, dar si de sustinerea retelei tinerilor europarlamentari EU40 - a fost adoptata de catre participanti o rezolutie referitoare la combaterea somajului in randul tinerilor in contextul aplicarii Planului de Investitii al Comisiei Europene. Rezolutia adoptata se refera, totodata, la nevoia de a crea institutii mai transparente si de a valorifica potentialul european din domeniul IT&C.

Initiatorul Forumului, europarlamentarul PSD Victor Negrescu, a subliniat ca doreste sa aduca laolalta reprezentantii tinerei generatii din politica europeana cu scopul de a da nastere unor solutii pentru problemele cele mai presante ale Europei de astazi, cum este somajul crescut in randul tinerilor - tema centrala a primului astfel de Forum.

Eurodeputatul roman a aratat, de asemenea, ca tinerii politicieni europeni trebuie sa se coalizeze pentru a raspunde provocarilor, trecand dincolo de apartenentele politice.

"Intentia noastra este de a-i conecta pe cei mai buni parlamentari si eurodeputati tineri pentru a schimba impreuna Europa. Nu este un secret faptul ca tinerii nu se mai simt reprezentati de liderii politici de astazi, iar acest lucru se reflecta inclusiv in statistici - in Europa, media de varsta a alesilor parlamentari fiind de 53 de ani. In fata pericolului somajului, stresului profesional sau riscului de izolare sociala, tineretul de astazi risca sa isi piarda increderea in democratie si in proiectul european.
Noi, tanara generatie de politicieni europeni, suntem o parte esentiala a solutiei la aceste probleme. Trebuie sa formam o coalitie dincolo de grupurile politice si de ideologii, iar acesta este cel mai important mesaj al Forumului. Unul dintre obiective este de a asigura o colaborare mai stransa intre Parlamentele nationale si cel de la Bruxelles, pentru a rezolva unele dintre problemele cele mai urgente din Europa. De aceea vom crea o retea de tineri parlamentari si europarlamentari in toata Europa menita sa genereze un dialog pe subiectele de interes pentru tinerii europeni", a declarat eurodeputatul Victor Negrescu in cadrul Forumului European al Tinerilor Parlamentari si Europarlamentari.

Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, i-a felicitat pe eurodeputatul Victor Negrescu si pe membrii retelei EU40 pentru initiativa si organizare, subliniind la randul sau ca este nevoie de o relatie mai stransa intre legislativul european si cele nationale si apreciind ca Forumul European al Tinerilor Parlamentari si Europarlamentari este un important pas in acest sens.

La eveniment au mai participat si reprezentati ai Comisiei Europene, prin purtatorul de cuvant Margaritis Schinas, directorul pe tranzactii speciale al Bancii Europene pentru Investitii Nick Jennett, precum si liderul Grupului PPE, Manfred Weber

0 comentarii42 vizualizări01 octombrie 2015




rss 2.0
rss 2.0