Asumarea unui Guvern tehnocrat, de catre marea majoritate a clasei politice, intr-un an electoral, are fara nicio indoiala o insemnatate pentru intreaga evolutie de viitor. A sustine functionarea unui astfel de guvern este, mai intai, un semn de stabilitate si, mai apoi, o oportunitate pentru normalizarea vietii politice si functionarii aparatului administrativ.
Doua conditionari sunt de punctat insa, pana la transformarea oportunitatii in realitate: in primul rand, termenul relativ scurt de functionare a Guvernului Ciolos, iar, in al doilea rand, capacitatea partidelor politice de a sustine masurile atat de necesare in cateva domenii. Niciuna din aceste conditionari nu este insurmontabila, prin vointa politica ele putand fi depasite.
PNL a anuntat inca de la votul pentru acest Guvern ca asteapta masuri, fie ele in domeniul economiei de stat, care trebuie privatizata in continuare, fie in domeniul depolitizarii aparatului administrativ sau, pur si simplu, in speta asigurarii unor alegeri libere si echidistante.
Pe partea cealalta, insa, riscul major sta la PSD care da semne de exacerbare a populismului, incepand sa propuna si sa voteze masuri care afecteaza bugetul national, cu scopul vadit electoral pe termen scurt, insa dezastruos pentru calculele economice pe termen mediu si lung. In loc sa fi asigurat o legislatie in domeniul pensiilor, conforma cu posibilitatile bugetare, parlamentarii PSD au intrat intr-un tavalug demagogic si propun, pe rand, de exemplu, pensii speciale pentru categorii meritorii altfel, dar care pot fi adoptate printr-o legislatie unitara.
Semnalam, din acest punct de vedere, un risc de derapaj major in Parlament, care ar putea face dintr-o potentiala experienta, benefica pentru intreaga tara - un Guvern tehnocrat eficient , un an ratat economic in favoarea unor obiective pur politice. Or, tocmai din cercul acesta vicios ne-au cerut alegatorii imperativ sa iesim.
Secretar Comisia de Afaceri Europene din cadrul Senatului
Dorin -Mircea DOBRA
Vicelider al Grupului PNL din Senat
0 comentarii | 42 vizualizări | 07 ianuarie 2016 |