Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Marti 28 Septembrie 2021 - 14587
O distorsiune cumplita pe piata, care, duce la doua aberatii.

In sedinta Plenului Senatului de miercuri, 5 octombrie s-a discutat despre propunerea legislativa pentru instituirea taxei de poluare ( L394/2016). Ocazie cu care senatorul Dorin Dobra, a avut inca o interventie pe aceasta tema.  "Stimati colegi, vestea e buna ca lucrati si sincer ne bucuram ca faceti asta, pentru ca e unul din exemplele pentru care noi, cei din Parlamentul Romaniei, decontam cumplit intre cetateni tot deranjul pe care acest tip de taxa, timbru, impozit, ce a fost de-a lungul timpului, si ma uit la domnul Vosganian, cred ca deja sunt ani buni - 10 - 15 ani, de cand sunt chinuiti cetatenii romani cu acest tip de taxa.

Imi aduc aminte ca a fost primul exemplu, singura data cand ministrul Vosganian, la vremea aceea ministru de finante, s-a incurcat odata in calcule, cand a impus, impreuna cu domnul Tariceanu taxa auto.

Acum, vreau doar sa va spun ca, in actuala forma, si in oricare dintre formele in care am reusit in Guvernele Romaniei sa o adoptam, am provocat o distorsiune cumplita pe piata, care, astazi, duce, de exemplu, doar la doua aberatii:

1. Se incurajeaza conform taxei de acum, importul de second-hand, vechi;

2. Se inmatriculeaza in Bulgaria intr-o veselie masini, tocmai din cauza acestui tip de taxe.

Nu va invidiez. Stiu sigur, deja pierdeti procese pe aceasta tema. Chiar daca nu va e comod, va solicit, sa faceti tot ce puteti, ca oamenii sa se simta cu adevarat reprezentati de noi, de dumneavoastra, de toti cei care putem lua decizii."

 

Senator Dorin Dobra

0 comentarii3850 vizualizări12 octombrie 2016




rss 2.0
rss 2.0