
Delegatia Grupului parlamentar de prietenie cu Franta din cadrul Senatului, condusa de dl senator Titus Corlatean, presedinte al Grupului si vicepresedinte al Senatului, a efectuat, in perioada 24-25 septembrie a.c., o vizita oficiala in Franta, la invitatia presedintelui Grupului interparlamentar de prietenie din cadrul Senatului francez, Bernard Fournier. Din delegatia Senatului Romaniei au facut parte dl senator Toma Catalin Dumitru si dl Ioan Simionca, senator ALDE de Bistrita-Nasaud.
Vizita a avut un program cuprinzator atat in plan parlamentar cat si guvernamental incluzand intrevederi cu vice-presedintele Senatului, dl Philippe Dallier, cu Grupurile de prietenie din cadrul Senatului si Adunarii Nationale, cu presedintele Comisiei pentru afaceri externe, aparare si forte armate, dl Christian Cambon,respectiv cu presedintele Comisiei pentru afaceri europene, dl Jean Bizet, precum si cu ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Marc Fesneau si o intalnire cu Patrick Ollier, primarul Rueil-Malmaison, oras infratit cu Timisoara.
In cadrul intrevederilor au fost abordate teme de interes aflate pe agenda bilaterala si pe cea europeana. Astfel, in planul cooperarii bilaterale, au fost discutate aspecte privind Parteneriatul strategic dintre Romania si Franta, aderarea Romaniei la Spatiul Schengen,din perspectiva sprijinului pe care il poate acorda partea franceza, promovarea valorilor francofoniei si candidatura Romaniei la OCDE. In planul colaborarii europene, au fost punctate teme precum bugetul european, coeziunea, Politica Agricola Comuna si migratia. De asemenea, au fost dezbatuteevolutiile politico-economice si sociale din Europa de Est si Balcani.
Programul a inclus si vizitarea Memorialului Mont-Valérien,locul in care aveau loc majoritatea executiilor ostaticilor si membrilor din rezistenta antinazista franceza, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
![]() | ![]() |
0 comentarii | 77 vizualizări | 30 septembrie 2019 |