Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Miercuri 15 Ianuarie 2025 - 14587
Sfidare a opiniei publice.

Partidul National Liberal constata cu surprindere ca, in plina criza, pe fondul unui plan de austeritate aplicat de guvernul Boc, in sistemul public se fac in mod discretionar si preferential angajari. In timp ce la nivel de discurs public guvernul vorbeste, in mod populist si propagandistic, despre reducerea aparatului de stat, a cheltuielilor bugetare, iar o buna parte a populatiei traieste la limita saraciei, in institutiile administratiei publice locale si centrale, gestionate de catre reprezentanti ai puterii, s-au gasit resurse pentru noi angajari.

In ciuda ordonantelor succesive prin care acelasi guvern Boc a suspendat ocuparea posturilor vacante, o parte a ministerelor si agentiilor din subordinea executivului deruleaza in aceasta perioada proceduri de angajare. Spre exemplu, la Ministerul Mediului si Padurilor se organizeaza concursuri pentru posturi de consilieri, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii rurale se angajeaza un director general si trei sefi serviciu, iar la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri se cauta consilieri si experti. In administratia locala cifrele ridica si mai multe semne de intrebare, dat fiind ca guvernul va aviza ocuparea a peste 700 de posturi, in principal in localitati conduse de primari PDL.

Probabil ca printre contractele de munca nou semnate, pe care Emil Boc le va prezenta cu mare fast in perioada urmatoare, din seria "marilor realizari" ale guvernului, se vor numara si cele aferente angajarilor de mai sus.

Partidul National Liberal considera aceasta situatie inca o dovada de sfidare a opiniei publice, a celor care si-au vazut salariile taiate cu 25% sau au ramas fara un loc de munca. PNL solicita premierului Emil Boc sa explice public de ce se fac angajari in sistemul de stat, de unde exista resurse pentru acestea si de ce legislatia adoptata chiar de guvernul pe care-l conduce a devenit facultativa, fiind incalcata in functie de interesele puterii.

 

                                    Departamentul de comunicare al PNL.

0 comentarii42 vizualizări26 iulie 2011




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0