Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Miercuri 30 Aprilie 2025 - 14587
Actiune de mobilizare pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen, in fata sediului Consiliului UE din Bruxelles.

Zeci de reprezentanti ai PES activists Romania, veniti din toata tara si din diaspora, s-au mobilizat astazi, in fata sediului Consiliului UE, pentru a transmite mesajele lor de sustinere pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen, in contextul in care, chiar in respectiva institutie se va adopta decizia privind aderarea tarii noastre, in cursul zilei de maine. Actiunea organizata de militantii pro-europeni ai Partidului Social Democrat a avut ca menire sa arate, inca o data, sustinerea romanilor pentru acest obiectiv important pentru Romania, mai ales ca astazi, subiectul a fost discutat de catre ambasadorii statelor membre in sedinta pregatitoare a Consiliului Justitie si Afaceri Interne ce va avea loc maine.

 "Partidul Social Democrat si militantii PES activists Romania au sustinut mereu dreptul tarii noastre de a adera la spatiul Schengen, iar familia noastra social-democrata europeana a sprijinit fara echivoc Romania.

 Prin aceasta actiune am dorit sa aratam, inca o data, importanta acestui vot atat pentru Romania, cat si pentru Uniunea Europeana, dar si mizele unui raspuns negativ. Guvernantii de dreapta din Austria trebuie sa inteleaga impactul si costurile acestor frane politice puse proiectului european, intrucat un vot negativ submineaza increderea in solidaritatea si unitatea europeana.

 In acest context, impreuna cu colegii mei din PES activists Romania, veniti din toata tara si din diaspora, am afisat in fata Consiliului UE si a Comisiei Europene mesaje pro-europene privind aderarea la spatiul Schengen, in toate limbile Uniunii Europene, pentru a arata sustinerea romanilor pentru acest obiectiv.

 Actiunea este cu atat mai relevanta cu cat astazi aniversam 22 de ani de la semnarea si proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prin care au fost clarificate drepturile personale, civice, politice, economice si sociale ale europenilor, iar noi consideram accederea la spatiul Schengen un drept al romanilor", a declarat coordonatorul PES activists Romania, eurodeputatul Victor Negrescu.

 La inceputul acestui an, PES activists Romania a continuat, cu sprijinul Partidului Social Democrat, campania privind aderarea Romaniei la spatiul Schengen #RomaniiMeritaInSchengen, prin care au fost contactati direct decidentii europeni care pot influenta decizia si au fost colectate si transmise reprezentantilor din Consiliul Justitie si Afaceri Interne zeci de mii de mesaje de sustinere a acestui obiectiv din partea romanilor.

0 comentarii84 vizualizări08 decembrie 2022




rss 2.0
rss 2.0