Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Sambata 02 Martie 2024 - 14587
De ce ati fost impotriva legii privind camataria? P.E.R cere sanctionarea parlamentarilor chiulangi.

 Scrisoare deschisa catre premierul Emil Boc:  "De ce ati fost impotriva legii privind camataria? De ce permiteti clanurilor interlope o portita de scapare, prin acest nou proiect, care mai mult incurca legislatia deja existenta?"

 Domnule premier, In aceste zile a avut loc o dezbatere absurda in Parlamentul Romaniei despre un proiect de lege privind camataria. Reiau pozitia mea, dar si a PSD, cu privire la acest subiect: suntem in mod categoric impotriva activitatii de camatarie, pe care o consideram o fapta extrem de grava, cu consecinte sociale serioase si care trebuie combatuta prin cele mai serioase metode!

Asa cum, cu siguranta, stiti, in 2009 am condus Comisia privind elaborarea noului Cod Penal. Atunci, tocmai pentru ca vad camataria ca pe o infractiune grava, am promovat in cadrul noului Cod Penal reglementari clare privind aceasta activitate.  O societate in care dificultatile economice sunt speculate de grupuri interlope prin camatarie nu este o societate libera, iar oamenii afectati de criza trebuie protejati de aceste practici, in paralel cu masuri gandite sa le amelioreze situatia economica. Votul dat de colegii mei din USL, impotriva acestui proiect neprofesionist, care mai mult incurca legislatia actuala, este asadar bazat pe experienta pe care o am in domeniul juridic si pe participarea directa la elaborarea unui Cod Penal pe care il cunosc foarte bine.

In acest context, atitudinea majoritatii parlamentare, in frunte cu presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, de a sustine un proiect de lege prost intocmit, superficial si care contravine legislatiei in vigoare, dar si noului Cod Penal, este de neinteles. Pana la urma, chiar Guvernul pe care il conduceti a exprimat un punct de vedere, pe care vi-l atasez, prin care s-a opus acestui proiect de lege populist si inutil.

In ce masura dvs mai sunteti de acord cu acest punct de vedere? Va rog sa faceti publice motivele pentru care ati fost si dvs impotriva legii privind camataria, initiata de colegii dvs din Parlament. Si va intreb, in acelasi timp, daca v-ati schimbat intre timp pozitia?

De asemenea, vreau sa va intreb care este motivul pentru care parlamentarii PDL au ales sa ingore punctul dvs de vedere? Poate fi cumva intentia de a bulversa o legislatie clara, cu scopul de a oferi clanurilor interlope o portita de scapare? Intr-un hatis legislativ, asa cum s-ar crea cu o noua lege, confuza si contradictorie, infractorii ar putea mai usor sa scape de efectele legii. Prin urmare, sunt foarte tentat sa cred ca gestul colegilor dvs din Parlament nu este decat o diversiune bine pusa la punct, cu miza de a oferi camatarilor o sansa de a se proteja impotriva legii.

Astept un raspuns din partea dvs, considerand ca absenta acestuia reprezinta o solidarizare cu demersul superficial si periculos pe care conducerea Camerei Deputatilor il initiaza chiar inn prezent.

Va multumesc,

Victor Ponta-Presedinte PSD, copresedinte USL.

 

 

 

 

Constatand ca senatorii si deputatii refuza in mod repetat sa se prezinte la lucru, P.E.R. solicita conducerii Parlamentului sa prezinte opiniei publice lista parlamentarilor care chiulesc de la dezbaterile din plenul Parlamentului si pe comisii, precum si dovada ca acestia au fost sanctionati cu diminuarea indemnizatiei. Intr-o tara in care majoritatea cetatenilor tremura de frica de a nu-si pierde locul de munca, nu este posibil ca parlamentarii sa sfideze o tara intreaga prezentandu-se la lucru dupa cum au chef. Confruntat cu o asemenea atitudine, orice patron le-ar fi aratat usa angajatilor, fara alte comentarii. Angajatorii de drept ai parlamentarilor, romanii sunt nevoiti sa asiste neputinciosi la toate abuzurile facute de alesi, un abuz fiind si refuzul de a fi prezent in  plen si in comisii. Cum despre rusine nici nu poate fi vorba, cerem inca odata diminuarea corespunzatoare a indemnizatiilor, atat pentru senatori, cat si pentru deputati, avand in vedere ca acestia sunt platiti din banii nostri. Electoratul trebuie sa-i penalizeze pe parlamentarii chiulangii cu ocazia alegerilor din 2012.

  PRESEDINTE,

  Danut POP

 

1 comentariu2968 vizualizări21 octombrie 2011




rss 2.0
rss 2.0