Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Joi 28 Martie 2024 - 14587
Laszlo Tokes - nesanctionat - continua nelegiuita sa invrajbire etnica.

Sa se incheie odata cu colonizarea romaneasca a Transilvaniei"  Acest slogan l-a scris László Tökés pe drapelul Partidului Popular Maghiar din Transilvania. In data de 9 decembrie a.c., la Targu Mures, a avut loc sedinta constitutiva a Partidului Popular Maghiar din Transilvania, eveniment despre care canalul de televiziune Duna TV n-a intirziat sa relateze chiar in aceeasi zi. Se pare ca respectivul post a difuzat cu mare bucurie atacurile dezlantuite impotriva Romaniei, cu care László Tökés s-a grabit sa iasa din noua la rampa.

Despre amintita reuniune am aflat din Buletinul de stiri, difuzat de Duna TV. Acest articol l-am redactat bazindu-ma pe informatiile transmise din Budapesta, pe faptele si textele prezentate de amintitul Buletin de stiri al Duna TV. Tot pe baza acestor informatii imi exprim indignarea fata de defaimarea ticaloasa facuta de Tökés la adresa Romaniei si a Poporului Roman.

Atit in calitatea mea de cetatean roman loial si patriot, cit si in aceea de scriitor si redactor maghiar din Romania, de ani de zile privesc neputincios la indiferenta autoritatilor de la Bucuresti, care n-au nici o reactie fata de seria mesajelor defaimatoare si invrajbirile etnice incalificabile lansate impotriva Romaniei si a Poporului Roman de László Tökés, fost episcop de Piatra Craiului, fost presedinte de onoare al UDMR, actualmente presedinte al Consiliului National Maghiar din Transilvania si vicepresedinte al Parlamentului European. Este cunoscut ca atit defaimarea, cit si invrajbirea interetnica sint sanctionate sever de legile tarii, dar mai cu seama de Constitutia Romaniei. Ca sa nu mai amintim de faptul ca de mult ar fi trebuit sa ia pozitie Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, institutie condusa de un membru al UDMR. S-ar fi cuvenit sa fie sanctionate la timp actiunile discriminatoare, antiromanesti ale fostului episcop reformat László Tökés.

Impreuna cu compatriotii mei, romani si maghiari deopotriva, in zadar asteptam ca autoritatile romane sa aplice prevederile legale contra actiunilor si provocarilor anticonstitutionale ale lui Laszlo Tökés, deoarece nimeni nu face nimic in acest sens. Dincolo de aceste lucruri, mai mult ne da de gindit faptul ca seful statului, Traian Basescu, ignorind total faptul ca timp de 22 de ani László Tökés s-a compromis in fel si chip atit politic, cit si moral, i-a decernat fostului episcop reformat cea mai inalta distinctie a Romaniei. I-ar trebui retrasa de Administratia Prezidentiala, daca s-ar trece in revista in mod corect seria discursurilor si actiunilor defaimatoare lansate de László Tökés impotriva Romaniei si a Poporului Roman. E regretabil ca nu a fost aplicata nici pina in prezent aceasta masura legala, cu sanctiuni binemeritate. László Tökés, ca presedinte al Consiliului National Maghiar din Transilvania, ca principal initiator al infiintarii Partidului Popular Maghiar din Transilvania, si inger pazitor" al acestui partid din punct de vedere ideologic si politic, s-a adresat astfel participantilor reuniunii constitutive de la Targu Mures a partidului nascocit de domnia-sa: Libertate pentru Transilvania! Noi, cei care am aderat la acest nou partid maghiar, de azi inainte nu ne vom indrepta atentia catre Bucuresti, nu ne vom orienta spre Bucuresti, ci ne vom concentra toate fortele asupra Transilvaniei". Cu alte cuvinte, Tökés nu-si va arunca spre Bucuresti privirea vigilenta", ci exclusiv asupra Transilvaniei, ceea ce in realitate inseamna ca pentru partidul nou infiintat Bucurestii nu reprezinta Capitala tarii.

Iata, in opinia lui László Tökés, marea lovitura, obiectivul de baza al pogramului Partidului Popular Maghiar din Transilvania, care - se pare - va rezolva problema prin himera ingerului pazitor" al partidului: Incheierea, o data pentru totdeauna, a colonizarii romanesti a Transilvaniei". Asa a ordonat marele conducator maghiar.

Orice comentariu este de prisos. Cel care astazi, in Romania, poate rosti un asemenea discurs, poate propaga ideea colonizarii romanesti a comunitatii maghiare din Transilvania - care, se pare, va fi stopata doar de Tökés et company - din cauza sentimentului de ura si de defaimare, a ajuns sa nu mai aiba nici un Dumnezeu. Iar asta numai din cauza dorintei de a se afla in fruntea a cit mai multor alegatori maghiari, in postura de mare viteaz, salvator al natiunii.

László Tökés vorbeste despre o colonizare romana a Transilvaniei, ceea ce este absolut imposibil si absurd, deoarece membrii conducerii superioare a UDMR au participat aproape in fiecare Guvern roman, cu diverse orientari politice. De asemenea, in forumurile centrale si judetene ale democratiei constitutionale erau  si sint si acum  prezenti si membri ai UDMR. Prin urmare  potrivit lui László Tökés  maghiarii supusi colonizarii romanesti a Transilvaniei" sint ucisi, nimiciti cu ajutorul membrilor udemeristi? Pur si simplu, este incredibil ca László Tökés este in stare de o asemenea logica absurda, de asemenea afirmatii imposibile, cu care vrea sa ii prosteasca si sa-i ameteasca pe maghiarii din Transilvania.

László Tökés, cel ce se jura mereu pe Sfinta Evanghelie, ar trebui sa se rusineze din cauza acestor atacuri defaimatoare, mirsave, indreptate impotriva Romaniei si a Poporului Roman. Dar, probabil, este incapabil sa faca toate acestea. Ce poti sa astepti din partea unui maghiarotard, care, recent, a fost in stare sa pretinda din partea Poporului Roman scuze pentru maghiari din cauza prevederilor Tratatului de la Trianon, pentru perioada interbelica, precum si pentru cele intimplate in cele doua decenii de dupa decembrie 1989? Un lucru este sigur: nu poti sa ai pretentii de la o asemenea faptura sa dea dovada de loialitate cetateneasca, de deschidere europeana, toleranta politica, spirit european, pe scurt: de umanitate, bun-simt, smerenie crestina si respect fata de Poporul Roman frate. De 22 de ani, Tökés demonstreaza cu fraze sforaitoare, cu faptele sale scandaloase, ca aceste valori umane eterne sint departe de el, precum cerul de pamint.

Vorbind despre parintele spiritual al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, intrebarea se pune de la sine: cum au reusit, cu ce argumente a fost inregistrat la Tribunal acest nou partid politic, in conditiile in care fiecare lider al respectivei formatiuni, in frunte cu László Tökés, nu sustinea altceva decit ca noul partid maghiar este un partid asa-numit autonomist", care a fost infiintat pentru a obtine, fata de UDRM si Partidul Civic Maghiar, autonomia teritoriala pentru maghiarii din Transilvania, dar nu doar in asa-zisul Tinut Secuiesc", ci si pe teritoriile judetelor Satu Mare, Bihor, Arad si Bistrita?! Evident ca acest partid, cu acest obiectiv fundamental de natura politica, sociala si etnica, este, indiscutabil, o formatiune politica anticonstitutionala. Si asa va ramine pina cind se va schimba Constitutia, adica pina cind Legea fundamentala va prevedea sau va permite divizarea teritoriului unitar al tarii, respectiv autonomia pe baza etnica, sau federalizarea Romaniei.

Sa avem incredere ca la orizont nu va aparea un Parlament roman in stare sa voteze destramarea unitatii teritoriale a tarii, a Statului National Unitar Roman.

Faptul ca, in pofida celor aratate mai sus, formatiunea infiintata la propunerea lui László Tökés a fost inregistrata la Tribunal ca partid politic va ramine o intrebare deschisa. Un lucru insa este sigur: un partid maghiar anticonstitutional, al carui initiator este un László Tökés, isi va desfasura activitatea nu spre gloria tarii noastre comune, Romania, si a Natiunii Romane, nici macar a etniei maghiare din aceasta tara. In concluzie, putem afirma ca acest partid, care seamana vint, in mod cert va culege doar furtuna!

HAJDU GYÖZÖ

1 comentariu2891 vizualizări22 decembrie 2011




rss 2.0
rss 2.0