Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Joi 22 Februarie 2024 - 14587
CORUPTIA A DISTRUS ROMANIA.

Cea mai mai nenorocita categorie sociala scoasa la suprafata de mocirla evenimentelor din decembrie 1989 este, fara indoiala, aceea a derbedeilor politici. Mitocani si inculti, ei au stiut sa-si faca repede averi si sa acapareze cele mai inalte functii ale statului. Coruptia a distrus, de fapt, aceasta tara, iar clocotul de furie al romanilor, din aceste zile, este unul indreptat impotriva celor care au pus mana pe bogatiile Romaniei, pe care au vandut-o ca la taraba, care n-au avut alta grija decat apararea intereselor lor si ale celor apropiati. Derbedeii politici, in loc sa se ascunda in gaura de sarpe de frica multimilor, isi pun pozele pe blog, sfidand lumea cu opulenta meselor lor de sarbatori, cu vilele lor din tinuturi exotice, cu tot ceea ce este mai urat in fiinta omului.

Nu credeam ca ar putea exista cineva atit de inconstient incat, aflandu-se la Putere, sa ii faca pe bietii romani revoltati  inculti, fanatici, hoti, anarhisti, tarani sau viermi, golani, batausi, ciumpalaci. Exact o cucoana despre care n-a auzit nimeni, dar care se afla acum in Parlament, face trimitere la cultura acestor oameni. Toti plavanii si arivistii hidosi inca mai indraznesc sa sfideze multimile. Lasa, ca nici cu unii din Opozitie nu ne e rusine, din moment ce isi fac timp sa participe pe la raliuri scumpe, sau sa defileze pe strazile Bucurestilor cu masini de utima generatie si de serie scurta. Iar un asemenea om sta la cotitura si asteapta ca talazurile inspumate ale strazii sa-l depuna direct la Palatul Cotroceni. Urata clasa politica mai avem!

In sondajele de opinie, indeosebi in cele mai recente, Parlamentul e perceput drept cea mai corupta institutie de catre aproape 90% din populatie. Urmeaza sectorul financiar si institutiile de sanatate publica, instantele judecatoresti si autoritatile locale. Cel mai trist este faptul ca romanii se plang, pe aceste vremuri cumplite, in care n-au parte decat de taxe, impozite si amenzi, ca mai trebuie sa dea si spaga, atunci cind au de-a face cu autoritatile statului. Nici succesul nu poate fi obtinut, daca nu esti corupt. Asemenea concluzii nu sunt deloc o inventie, intrucat aproape un sfert din populatia tarii se plange de faptul ca banii nu ajung decat pentru strictul necesar, ceea ce inseamna, de fapt, saracie lucie. Cei mai norocosi se pot lauda, totusi, ca se pot descurca de la o luna la alta. Masurile de reducere a salariilor, situatia somajului, precum si climatul economic general ii determina pe romani sa nu fie foarte pretentiosi in ceea ce priveste veniturile. Pina si jandarmii se plang de faptul ca salariile lor depasesc cu putin 1.000 de lei pe luna, ceea ce nu-i impiedica, pe unii dintre ei, sa loveasca oameni nevinovati, cu o rautate si o placere iesite din comun. Daca tot se plang de salariile mizere, atunci ar fi mult mai intelept din partea lor sa judece de zece ori pana sa faca un gest brutal impotriva unui semen de-al lor. Unii dintre ei, ajunsi din urma de remuscari, anunta ca isi vor depune demisiile si ca prefera sa care zarzavat si fructe in piete, decat sa-si riste chiar libertatea pentru gesturile lor necugetate, facute la ordinul acelora care vor, cu orice pret, sa-si pastreze puterea. Atunci vor fi mai atenti sa nu tarasca pe jos o femeie gravida, sau sa tina cont de varsta acelora pe care ii pocnesc fara mila. In aceste zile, presa lumii vuieste in legatura cu evenimentele de la Bucuresti. Iesirea oamenilor in strada incepe sa fie explicata mai putin prin dorinta acestora de a i se face dreptate medicului Raed Arafat, cat mai ales prin neputinta de a mai suporta chinul de zi cu zi, de a-si vedea spulberata orice speranta de mai bine. Strigatul strazii trebuie privit cu extraordinar de mare luciditate de catre cei aflati, deocamdata, la Putere. Se cer demisia presedintelui si a Guvernului, alegeri anticipate, dar toate aceste lucruri nu se mai pot face ca in decembrie 1989, pe fondul unui vid legislativ rareori intalnit in Istorie. Ca sa schimbi presedintele trebuie sa ai aprobarea Parlamentului, care, la randul sau, urmeaza sa tina cont de rezultatele unui Referendum. Organizarea de alegeri anticipate nu se poate realiza decat in urma a trei caderi succesive de propuneri de guvern. Toate acestea cer timp. Este evident ca numai actualul presedinte poate propune o formula guvernamentala de uniune nationala, asa cum cere strada, ceea ce inseamna ca inca ar mai fi nevoie de actualul sef al statului. Evident, formula cea mai la indemana ar fi demisia simultana a presedintelui si a membrilor Parlamentului  dupa numirea unui asemenea guvern, care sa fie in masura sa pregateasca, in timpul dorit de populatie, urmatoarele alegeri. Procedurile sunt extrem de complicate, iar populatia doreste satisfactii imediate. Este clar ca oamenii nu se mai pot descurca, in nici un fel, cu asa-zisele lor venituri actuale. Lucrurile sunt chiar mai complicate decat intr-o tara precum Grecia, unde au iesit in strada milioane de oameni, iar gestul acestora s-a soldat, in cele din urma, cu plecarea guvernului acuzat de coruptie. Parlamentul a ramas acelasi. Datoria Romaniei creste pe zi ce trece, privatizarea unor unitati importante ale sectorului public nu a adus nici un fel de beneficiu populatiei, iar repararea temeinica a marilor erori savarsite in cele doua decenii de tranzitie bezmetica nu se poate face decat cu un guvern puternic si stabil, agreat si sustinut de majoritatea parlamentara. Oamenii vor continua sa iasa in strada, sa-si ceara drepturile, dar, in mod paradoxal, exact democratia va fi aceea care le va taia toate elanurile. Nu trebuie neglijat nici faptul ca instantele europene nu au luat o pozitie ferma in ceea ce priveste marile derapaje ale politicii romanesti, Bruxelles-ul multumindu-se sa contemple ceea ce se intampla in tara noastra. In acelasi context, am fi nedrepti daca nu am spune ca exact Washingtonul s-a pronuntat intr-un mod mai direct atunci cand a fost vorba despre justitie sau respectarea drepturilor omului in Romania. Asa cum a facut-o, de altfel, si in cazul lui Nicolae Ceausescu, inainte ca acesta sa fie impuscat. Evident ca nu totdeauna parerile de peste Ocean rimeaza cu realitatile din Romania, dar faptele sunt fapte: tocmai Uniunea Europeana, in care am fost primiti cu oarecare entuziasm, ne priveste de la o distanta greu de explicat. Probabil ca migratia fortei de munca romanesti in spatiul comunitar i-a facut pe mai marii Europei sa fie preocupati indeosebi de problemele create de milioanele de romani aflati in cautarea unui loc de munca in afara granitelor tarii. Romania vibreaza de strigatul de revolta al unui intreg popor, dar inca nu apar solutiile care sa asigure iesirea cat mai grabnica din aceasta stare de criza profunda - politica, economica si, mai ales, morala. Daca Europa ne iubeste, ar trebui ca exact in acest moment sa ne intinda acea mana prieteneasca, aproape obligatorie, care sa ne faca demni de civilizatia si valorile democratice ale Mileniului III.

 

DUMITRU AVRAM

(Biroul de presa al PRM-BN)

0 comentarii2807 vizualizări19 ianuarie 2012




rss 2.0
rss 2.0