Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Miercuri 30 Aprilie 2025 - 14587
PER-Spre o administratie orientata inspre prioritatile cetateanului si cresterea calitatii serviciilor publice. Comunicat PNL.

In ciuda schimbarilor si progreselor pe care Bistrita le-a inregistrat in ultimii ani exista mult loc de mai bine atat in privinta modului in care este administrat orasul cat si in privinta relatiei cetatean administratie. Prioritatile cetatenilor au fost in continuare puse in urma intereselor unor grupuri sau a unor ambitii personale.Astfel:

-         au fost initiate lucrari nenecesare sustinute aproape integral din bugetul local in loc ca sa se reabiliteze si modernizeze infrastructura existenta - ex. Sc. Gen. Liviu Rebreanu.

-         au fost construite aprobate sau mutate o multime de monumente cu un gust cel putin indoielnic : lumanarea, asa-zis-ul monument al prieteniei din piata Eminescu, monumentul lui Deng Xiao-Ping.

-         un grup de consilieri a ajuns sa propuna construirea unui Mall in Piata Eminescu.

-         proiectul nerealist al construirii unei partii de schi mecanizate de milioane de Euro.

Cheltuielile publice au atins cote greu de justificat. Ex. :

-         10.000 costul pentru marcarea unei treceri de pietoni,

-         devize de aproape 150.000 de Euro pentru un sens giratoriu (proiectatul sens de la intersectia Subcetate cu drumul de centura).

Proiecte de interes public au fost abandonate sau au fost proiectate intr-un viitor nedeterminat. Ex :

-         podul intre strada Sigmirului si cartierul Zavoaie,

-         prelungirea Artarilor- Colibitei-DN 17 C,

-         refacerea puntii peste raul Bistrita,

-         proiectul de amenajare a malurilor raului Bistrita

Proprietatea publica a fost tratata de multe ori dupa bunul plac al administratorilor temporari care au dispus de bunurile publice ca si cand ar fi vorba de o proprietateaprivata. Ex. :

-         interzicerea accesului tinerilor pe bazele sportive ale unitatilor scolare

-         utilizarea in regim privat a cabanelor construite din bugetul public si administrate de Ocolul Silvic Municipal.

Cetatenii au fost priviti cu superioritate si aroganta. Primaria nu a modificat niciunul din proiectele controversate si nici nu a intervenit in favoarea cetatenilor atunci cand acestia si-au exprimat articulat o anumita optiune fie ca au fost cateva sute sau cateva mii:

-         pozitia inflexibila in privinta distrugerii bazei sportive a Liceului Liviu Rebreanu care a a dunat peste 3000 de semnaturi

-         impunerea unui anumit traseu al centurii sud in pofida protestelor a aproape 1000 de oameni si a proceselor pierdute,

-         obstinatia de a "toaletiza" cu salbaticie arborii de aliniament si cei din parcul municipal,

-         taierile de arbori nejustificate din Parcul Municipal

-         lipsa de reactie fata de amplasarea statiei de transfer pe valea Boilor si a depozitului de DEE-uri de pe str. N Dragan

-         aprobarea transportului la Bistrita a deseurilor de la Beclean si din alte parti ale judetului.

Functia de reglementare si control exercitata arbitrar in cu ingaduinta pentru unii si de multeori impotriva interesului public:

-         trecerea cu vederea a nerespectarii autorizatiei de constructie la construirea Hotelului Metropolis,

-         neoprirea lucrarilor la barul construit in incinta Liceului Liviu Rebreanu in conditiile in care pana la finalizare a lipsit panoul informativ privind obiectivul lucrarii.

-         nesanctionarea depozitarii necontrolate a deseurilor menajere si a deseurilor rezultate din constructii.

-         ridicarea nejustificata a autoturismelor.

Pentru a schimba toate aceste lucruri e nevoie de o schimbare de atitudine si o reprezentare onesta a cetatenilor punand administratia in slujba nevoilor si prioritatilor cetatenilor. Nu de proiecte faraonice au nevoie bistritenii ci de lucruri simple si de multe ori necostisitoare care  pot imbunatati imediat viata lor de zi cu zi. In functie de locul unde locuiesc sau de ocupatie bistritenii isi doresc mai degraba asfaltarea aleii din fata blocului, trotuare sau parcari, securizarea trecerilor de pietoni, repararea unui spatiu de joaca, reinfintarea unei piete sau sa nu plateasca exagerat sau de mai multe ori pentru un anumit serviciu.

Inainte de a arunca intr-o pseudo- dezbatere publica fel de fel de idei, pompos intitulate "proiecte" e nevoie de o reasezare a relatiei cetatean-administratie. In acest context consideram ca accentul in urmatorii patru ani ar trebui sa fie pus pe cresterea calitatii serviciilor publice si implicit a calitatii vietii bistritenilor. Investitiile in infrastructura sunt importante insa discutia principala credem ca ar trebui sa fie centrata pe modul in care cheltuirea bugetului public produce bunuri si servicii de interes public.

 

Intr-o ordine mai mult sau mai putin aproximativa in lista noastra de prioritati figureaza urmatoarele puncte:

1                    Administratia trebuie sa faca mai mult pentru stimularea crearii de locuri de munca prin realizarea infrastructurii suport pentru dezvoltarea afacerilor. (Parcuri industriale, Incubatoare de afaceri, spatii si utilitati puse la dispozitia IMM-urilor in conditii avantajoase.)

2                    Externalizarea unor servicii publice si furnizarea unor servicii noi prin colaborarea si sustinerea activitatii unor ONG-uri sau Biserici: (asistenta sociala, protectia copilului, sprijinirea categoriilor defavorizate, situatia cainilor comunitari)

3                    Administrarea infrastructurii publice in interesul public prin introducerea in circuitul public a tuturor cladirilor si spatiilor publice si extinderea duratei de utilizare a acestora: accesul liber pe terenurile de sport aflate in proprietate publica, iluminatul acestora, prelungirea programului strandului municipal, introducerea in circuitul public a cabanelor silvice etc.

4                    Continuarea demersurilor in vederea securizarii trecerilor de pietoni prin suprailuminarea acestora si introducerea de semafoare comandate de catre pietoni cu o atentie speciala asupra localitatii Viisoara.

5                    Furnizarea de servicii medicale in folosul comunitatii prin plata de catre Primarie a medicilor pentru asigurarea serviciului medical in cartiere timp de cateva ore pe saptamana.

6                    Identificarea situatiilor in care municipalitatea ar trebui sa intervina pentru achizitionarea unor proprietati in vederea construirii sau desfasurarii de activitati de interes public.

7                    Imbunatatirea infrastructurii si a serviciilor pentru transportului public si crearea de parcari la marginea orasului pentru autovehiculele care tranziteaza Bistrita.

8                    Initierea unui program de reabilitare a tuturor cladirilor din zona de rezervatie istorica a municipiului. Programul trebuie sa includa intocmirea proiectelor de renovare a fatadelor si acordarea de credite fara dobanda proprietarilor care initiaza aceste lucrari.

9                    Reproiectarea traseului centurii Sud si a asa zisului campus al Liceului Liviu Rebreanu in conformitate cu solicitarile bistritenilor.

10                Asigurarea unui spatiu adecvat Liceului de Muzica.

11                Reinfiintarea targului in Viisoara.

12                Cresterea numarului si accesibilitatilor serviciilor online.

 

In privinta investitiilor publice consideram a fi prioritare:

 1                    Realizarea infrastructurii parcului industrial Sarata si crearea de Incubatoare de Afaceri pentru IMM prin reconvertirea spatiilor fostelor centrale termice si identificarea de noi spatii pentru activitatea IMM in zona centrala a orasului pentru activitati de servicii (ex.: Indentificarea unor spatii in zona centrala a orasului pentru a fi autorizata activitatea unor restaurante cu meniu "a la carte").

2                    Modernizarea drumurilor vitale pentru viata economica a orasului. Ex: Drumul Tarpiului atat pe raza municipiului cat si extinderea lui prin cooperarea cu CJ pana in localitatea Tarpiu.

3                    Construirea de noi drumuri si strazi: artera paralela cu Bulevardul Decebal prin legarea strazilor Artarilor, Colibitei si prelungirea pana in DN 17 C (drumul Nasaudului); artera de legatura intre drumul Tarpiului, Subcetate si DN 17 C, etc.

4                    Realizarea podului peste raul Bistrita intre strada Sigmirului si cartierul Zavoaie.

5                    Renovarea tuturor cladirilor din zona de rezervatie istorica aflate in proprietatea municipalitatii - eliminarea in timpul cel mai scurt a tuturor invelitorilor de azbociment, crearea de spatii la mansarde pentru desfasurarea de activitati social culturale.

6                    Construirea a cel putin 10 terenuri de sport noi in oras (baschet, tenis, fotbal) si a unei piscine olimpice publice. 

7                    Infiintarea de noi gradinite.

8                    Amenajarea pentru agrement a malurilor raului Bistrita prin punerea in executie a proiectelor existente si includerea padurii Codrisor in zona de agrement extinsa.

9                    Reabilitarea bazei de agrement de la microhidocentrala.

10                Realizarea de piste pentru biciclete in intregul oras si crearea unui serviciu public de inchiriere a bicicletelor.

11                Mutarea statiei de transfer a deseurilor de pe valea Boilor si a depozitului de DEE-uri din str. Nicolae Dragan.

12                Initierea unei Gradini Botanice.

Credem ca cetatenii Bistritei merita o administratie deschisa inspre rezolvarea operativa a problemelor lor imediate, receptiva la nou si la propunerile venite din afara aparatului propriu. Credem ca dezvoltarea durabila a municipiului si cresterea calitatii vietii in municipiul nostru pot fi atinse mai usor prin consultarea permanenta a cetatenilor in chestiunile care ii privesc in mod direct. Credem ca prin institutionalizarea dialogului si utilizarea inteligenta a resurselor existente (materiale si umane) putem sa asiguram, impreuna, un viitor mai bun pentru toti bistritenii. Putem sa devenim o comunitate solidara si dinamica in care sa existe oportunitati pentru tineri si varstnici, pentru cei activi, pentru cei care studiaza sau cei retrasi din activitate. Important este sa intelegem ca toate acestea sunt la indemana noastra.

Avem dreptul la o administratie eficienta subordonata prioritatilor cetatenilor. Avem dreptul la aer curat si ape limpezi. Avem dreptul la infrastructura, la un loc de munca, scoli si gradinite, servicii de calitate. Avem dreptul sa traim frumos si sanatos in orasul nostru. E timpul sa actionam pentru a aduce mai aproape de noi toate lucrurile pe care ni le dorim.

Alexandru Toniuc

http://toniuc.blog.com/

 

 

 

 

 

 

Pe 10 iunie, USL Bistrita-Nasaud conteaza pe votul liberalilor pentru dezvoltarea judetului!

                 Programul economic pregatit de USL pentru Bistrita-Nasaud are o serie de masuri cu efecte majore. Pentru ca toate aceste solutii sa poata fi aplicate, este nevoie de un prim pas extrem de important, cel al votului din 10 iunie.

               Se stie ca prosperitatea unui judet este direct conectata de dezvoltarea ei economica. Viitoarea administratie judeteana USL isi propune pentru Bistrita-Nasaud ca nicio investitie din fonduri publice sa nu se faca la intamplare, nicio zona din judet sa nu fie dezavantajata. Prioritatea va fi dezvoltarea echilibrata a microregiunilor judetului, iar investitiile din fonduri bugetare vor tine cont de criteriul crearii de locuri de munca.

               "Toti locuitorii si firmele bistritene au contribuit la bugetul de stat, la realizarea de investitii pentru dezvoltarea judetului. Din pacate, in ultimii ani am remarcat ca banii ce au revenit in judet, munciti de fiecare dintre noi, au fost risipiti pe firmele de partid, pe contracte clientelare, gestionati defectuos prin administrarea PDL. Pentru a schimba fundamental acest mers al lucrurilor, USL BN se prezinta in fata dumneavoastra cu o echipa competenta si profesionista condusa de un om priceput. Emil Radu Moldovan a dovedit ca este un om care poate lucra in echipa, care va urmari cu fermitate bunul mers al judetului si care are determinarea necesara pentru a face administratie eficienta. Pe 10 iunie, stimati liberali din judet, va asteptam la vot, intr-o perioada in care accentul trebuie pus pe dezvoltarea judetului si nu pe doctrine", a declarat Stelian Dolha, vicepresedinte PNL Bistrita-Nasaud.

 

Biroul de presa al PNL BN

0 comentarii56 vizualizări04 iunie 2012




rss 2.0
rss 2.0