Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Miercuri 30 Aprilie 2025 - 14587
Rapoartele privind subventiile agricole si dezvoltarea rurala, aprobate de Comisia pentru Agricultura a Parlamentului European

Comisia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala a Parlamentului European (COMAGRI) a aprobat, in aceasta dimineata, proiectele de raport privind platile directe acordate fermierilor si privind Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala.

 "Acest vot reprezinta un pas important in procesul de reforma a Politicii Agricole Comune europene, un domeniu de importanta deosebita pentru Romania", a apreciat deputatul european Rares Niculescu, membru al Comisiei. "Prin decizia de astazi, Comisia pentru Agricultura pune la dispozitia Romaniei finantari consistente pentru agricultura in urmatorul buget multianual", a apreciat deputatul european.

 In conformitate cu votul acordat de COMAGRI, Romania ar urma sa beneficieze in perioada 2014 - 2020 de plati directe in valoare de 13,1 miliarde de euro (fata de 5,5 miliarde de euro in perioada  2007-2013). Suma ar urma sa creasca progresiv dupa cum urmeaza: 1,48 miliarde de euro in 2014, 1,70 miliarde de euro in 2015, 1,92 miliarde de euro in 2016 si peste doua miliarde de euro anual, incepand din 2017.

 Subventiile vor fi acordate numai agricultorilor activi, sarcina de a stabili o definitie a acestora fiind lasata, potrivit deciziei COMAGRI, la latitudinea statelor membre.

 Micii fermieri vor beneficia de o schema simplificata, in cadrul careia subventia acordata nu va fi mai mica de 500 euro si nici mai mare de 1500 euro pe an. De asemenea, tinerii fermieri vor beneficia de plati anuale suplimentare (2 % din plafonul national anual al fiecarui stat membru).

 COMAGRI a decis de asemenea simplificarea conditiilor pentru acordarea platilor anuale suplimentare pentru practici agricole benefice mediului. [1]

 In cadrul programelor de dezvoltare rurala, Romania ar urma sa beneficieze in aceeasi perioada de un sprijin de peste 10 miliarde de euro (1.435 miliarde de euro pe an), fonduri destinate modernizarii agriculturii, modernizarii mediului rural si a economiei din mediul rural, sprijinirii tinerilor fermieri, dar si acordarii de compensatii financiare pentru agricultorii varstnici care isi transfera proprietatea catre alti agricultori.

 Alte decizii adoptate astazi cu privire la Fondul European agricol pentru dezvoltare rurala reglementeaza obiectivele pentru care vor putea fi utilizati banii disponibili in cadrul acestui fond.

 Nota: Votul acordat astazi de COMAGRI reprezinta un mandat pentru demararea negocierilor intre Parlament si Consiliul de ministri al UE. Prevederile financiare sunt orientative si sunt supuse modificarilor care ar putea rezulta din negocierile cu privire la bugetul general al Uniunii Europene.

 

 


[1] Astfel, pentru incasarea acestor prime, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

  • Pentru terenuri intre 10 si 30 de hectare, suprafata arabila trebuie cultivata cu cel putin doua culturi diferite. Propunerea Comisiei Europene era ca, pentru terenurile de peste trei hectare, sa fie obligatorie cultivarea a trei specii de plante diferite.
  • Pentru terenuri de peste 10 hectare, fermierii trebuie sa rezerve minimum 3% pentru zone de interes ecologic (zone de protectie si zone impadurite, perdele vegetale. elemente de peisaj, arbori etc.). Propunerea Comisiei Europene era ca acest procent sa fie de 7%, indiferent de suprafata terenului.

Fermierii sunt scutiti de aceste obligatii daca mai mult de 75 % din suprafata exploatatiei lor este acoperita cu pasuni sau pajisti permanente

0 comentarii42 vizualizări25 ianuarie 2013




rss 2.0
rss 2.0