Un minunat prilej pentru promovarea valorilor culturale si cu potential turistic s-a dovedit a fi evenimentul desfasurat vineri, 19 aprilie 2013 la cabinetul deputatului Stelian Dolha, de pe pietonalul Bistritei. Concursul "O poveste pentru fiecare obiectiv turistic", lansat de catre deputatul PNL, si-a gasit castigatorii cu aceasta ocazie.

Dupa un preambul al domnului Dolha in care s-a descris inca o data cadrul de organizare, dar mai ales scopul acestui concurs, au luat cuvantul cei doi membri prezenti ai juriului, Cristian Munthiu (Asociatia "Turist in Bistrita-Nasaud") si Cristian Tetcu (Grupul de Actiune Locala Ruralis). Acestia au prezentat criteriile de jurizare a lucrarilor concurente, insistand, asa cum era si normal, pe ceea ce a fost numit "un potential brand turistic al judetului".

In conditiile in care povestea scrisa de Veronica Tök (eleva a Liceului Tehnologic Lechinta), intitulata "Zeita vinului de Lechinta", a cucerit, dupa cum s-a afirmat, in unanimitate juriul (desi a obtinut premiul II, premiul I neacordandu-se), cei doi membri sus amintiti au insistat pe ideea unei resuscitari turistice a arealului lechintean. S-au oferit diferite argumente la care indraznesc si eu sa mai adaug cateva. In primul rand, trebuie invocata legenda vinului de Lechinta, deloc noua, care s-a nascut cu multa munca si cu cheltuire de timp pentru ca in zilele de pe urma sa fie repede risipita, neutilizata sau, mai rau, "imprumutata" fara consimtamant. Aceasta pentru ca vinul veritabil de Lechinta, si asa mai putin cantitativ decat in epoca lui de glorie, este transportat (dupa cum a precizat si domnul Munthiu) in alte doua zone ale tarii si imbuteliat cu brandul "Lechinta"! In al doilea rand, viile care imbracau frumos dealurile molcome ale Lechintei aproape ca s-au topit de tot din neputinta sau nepasare sub vremurile neprielnice de dupa '89. In al treilea rand, obiectivele economice ale localitatii (Fabrica de zahar, componentele fostului IAS - Zootehnia, depozitul de fructe, Sectia de Drumuri si Poduri, Cooperativa mestesugareasca) au fost si ele pierdute iremediabil. Iar alte oportunitati de dezvoltare ulterioare au fost ratate din varii motive. Ce a mai ramas?

A ramas totusi povestea aceasta vie a vinului de Lechinta, un vin care se incapataneaza inca sa curga ademenitor de dulce in pahare. Este poate si motivul pentru care s-ar putea crea un veritabil brand local, cu potential real de promovare imediata a locului. Iar Veronica Tök a gasit sufletul acestui brand turistic, povestea ei avand atat acel ceva care poate incita omul dornic de nou sa calatoreasca spre acest loc, cat si o frumusete a exprimarii, o calitate artistica precum parfumul vinului de Lechinta.

S-au spus cuvinte de elogioase despre Lechinta trecuta si s-a vorbit entuziast despre Lechinta care ar putea fi cu aceasta ocazie. Spiritul prezent lechintean a fost categoric cel surprins de Veronica Tök prin povestea ei. Eleva aceasta, felicitata calduros si sincer de toata lumea prezenta la eveniment, a devenit, cel putin in mod latent, o imagine a unei Lechinte care are ce arata lumii. Exista si un altceva aici. Frumos si nobil.

Intamplarea a facut ca descinderea la aceasta premiere de concurs sa fie precedata de prezenta noastra (subsemnatul, consilierul educativ al Liceului Tehnologic Lechinta, Rodica Barbos, si eleva Veronica Tök) in cadrul unei sedinte desfasurate la Inspectorarul Scolar Judetean. Am prezentat cu acest prilej revista PreTexte, considerata un model de buna practica. Dincolo de aspectele strict scolare ale acestui proiect, cred foarte mult ca PreTexte este si un produs cultural al Lechintei. Dintr-o perspectiva care depaseste contingentul, revista aceasta poate vorbi consistent, in cele din urma, despre oameni si locuri. Daca lucrurile pot fi privite si asa, inseamna ca la acea sedinta am promovat Lechinta si din punct de vedere cultural. Premiul obtinut de Veronica Tök, prin miza concursului, poate reprezenta deja o promovare turistica a Lechintei, cel putin la nivel de poveste. Si iata cum, in aceeasi zi, o promovare culturala s-a conjugat, intr-o maniera fericita, cu una turistica.

In incheiere, as dori sa salut initiativa deputatului Stelian Dolha. Concursul gandit de domnia sa mi-a dat senzatia placuta ca politicul poate sa si coboare de pe soclurile solid protejate de imunitate, ca se poate veni inspre oamenii simpli, cei care isi dau atat de usor votul pentru o "poveste" (cu alta miza turistica). De data aceasta, domnul Stelian Dolha a venit inspre oameni, mici sau mari, sa le adune povestile si sa incerce (intr-un mod cat mai palpabil, sper eu) sa le arate lumii. Povestile, dar mai ales locurile de/din poveste.

Dau credit deci unei asemenea intreprinderi care, pare-se, vrea sa miste lucruri. Ramane de acum ca ceilalti oameni, aceia care detin mijloacele concrete (de decizie, financiare, materiale), sa intre in actiune si sa provoace realitatea din spatele povestilor turistice.

ADRIAN ILIUTA