Peste 100 de basarabeni au cusut timp de trei saptamani un imens steag tricolor, de 1200 mp, pentru a-si manifesta dorinta de unire cu Romania. Drapelul va fi desfasurat de miile de participanti la "Marsul pentru Basarabia", pe traseul Guvernul Romaniei (Piata Victoriei) - Palatul Parlamentului (Parcul Izvor), cu incepere de la ora 14:00.
"Ni s-a spus ca daca vom cere Unirea, o vom face, asa ca iata-ne pe drumul spre Bucuresti. Participarea la mars reprezinta o dovada in plus a legaturii incontestabile intre romanii de pe ambele maluri ale Prutului", a declarat Cristina Zelinschi, originara din Balti.
Organizatorii asteapta ca peste 10 000 de bucuresteni sa raspunda apelului lor si sa ceara factorilor decizionali ca unirea cu Republica Moldova sa fie o prioritate nationala. In acest sens, in Parlamentul Romaniei a fost inaintat un proiect legislativ initiat de societatea civila.
Un miting similar ca amploare a avut loc in luna septembrie a anului trecut in Chisinau. Aceste evenimente stradale sunt organizate de Platforma Civica Actiunea 2012, o coalitie de peste 30 de ong-uri din Romania, Republica Moldova, SUA, Canada si mai multe state din Uniunea Europeana.
Platforma Civica Actiunea 2012
18 octombrie 2013.
0 comentarii | 35 vizualizări | 18 octombrie 2013 |