Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Sambata 22 Iunie 2024 - 14587
MESAJ DIN REPUBLICA MOLDOVA ADRESAT LUI PUTIN: AICI NU E CRIMEEA.

O mie de participanti la marsul organizat in Chisinau de Miscarea Civica TINERII MOLDOVEI i-au lasat presedintelui Vladimir Putin o scrisoare in cutia postala a ambasadei Federatiei Ruse, cu mesajul "Aici nu Crimeea". Ulterior, acestia au ars fotografii ale presedintelui Putin, caricaturizat prin adaugarea unor trasaturi ale dictatorului Hitler.

Reprezentantii societatii civile au iesit in strada pentru a preveni repetarea in Republica Moldova a scenariului aplicat de rusi in Ucraina.  "Nu vrem trupe rusesti la Chisinau, refuzam sa fim complici la agresiunea care se pregateste in laboratoarele Kremlinului si vom lupta pentru pastrarea suveranitatii Republicii Moldova. Nu vom permite transnistrizarea pamantului nostrum. Aici nu e Crimeea", a declarat copresedintele miscarii civice, Anatol Ursu.

"Evenimentul la care au participat si reprezentanti ai Asociatiei Fostilor Deportati si Detinuti Politici, ai Asociatiei veteranilor razboiului din 1992 Tiras-Tighina si ai Platformei unioniste Actiunea 2012, nu lezeaza interesele cetatenilor rusi, el vine pe fondul politicii expansioniste promovate de fostul KGB-ist Vladimir Putin. Daca armata rusa va incepe ofensiva in Republica Moldova, atunci si minoritarii rusi, si cei urcaineni, si gagauzii vor avea de suferit. Gloantele nu fac diferenta", a mentionat Dinu Plingau, copresedintele Miscarii Civice TINERII MOLDOVEI.

O pozitie ferma a autoritatilor si a societatii civile din Republica Moldova impotriva presiunilor si santajului Federatiei Ruse, protectie internationala pentru populatia din intreg teritoriul Republicii Moldova si retragerea trupelor de ocupatie rusesti din regiunea transnistreana sunt cele trei aspecte solicitate de participantii la marsul "Aici nu e Crimeea".

 

Platforma unionista Actiunea 2012   

          7 aprilie 2014

 

.

 

Stimate domnule Presedinte Putin

           Noi, un grup de cetateni moldoveni, aflati astazi in fata Ambasadei tarii pe care o conduceti, vrem sa va spunem ca Republica Moldova nu e Crimeea si ca nu vom accepta cu capul plecat repetarea scenariului pe care l-ati aplicat in Ucraina.

          Am iesit in strada pentru a va reaminti ca au trecut peste 15 ani de cand Federatia Rusa s-a angajat, atat pe plan bilateral, cat si multilateral, la Summit-ul OSCE de la Istanbul din anul 1999, sa-si retraga trupele si munitiile de pe teritoriul statului nostru. Din pacate, insa, soldatii rusi continua sa se afle in raioanele de est ale Republicii Moldova, violand normele de drept internationale si Constitutia Republicii Moldova, care interzice dislocarea de trupe straine pe teritoriul suveran si independent al statului nostru.

          In numele tuturor cetatenilor Republicii Moldova, solicitam retragerea neintarziata si neconditionata a trupelor rusesti si a munitiilor stationate in regiunea transnistreana, cu respectarea prevederilor dreptului international si a angajamentelor Federatiei Ruse in fata partenerilor sai.

          Vrem sa fim liberi, sa traim intr-un stat fara armata de ocupatie. Vrem ca Dvs. si restul clasei politice de la Kremlin sa inteleaga si sa accepte ca Republica Moldova este un stat independent, cetatenii caruia vor sa isi decida singuri viitorul. Vrem sa incetati presiunile asupra cetatenilor moldoveni din regiunea transnistreana, supusi unei terorizari continue din partea separatistilor transnistreni pe care continuati sa ii incurajati, din nefericire.

          Noi am fost mereu un popor pasnic, fara experiente de cotropire si anexari de teritorii straine. Vom ramane la fel, sperand ca vom putea avea relatii de buna vecinatate cu Federatia Rusa.

 

TINERII MOLDOVEI.            

0 comentarii3423 vizualizări07 aprilie 2014




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0