Programul de sambata, 5 iulie s-a derulat in intregime in orasul Beclean, sub directa indrumare a prof. Cristian Nicula - directorul Colegiului National "Petru Rares", care si-a primit oaspetii cu bratele deschise si cu gandu-l curat de a-i face sa se simta "Acasa la noi". L-au insotit cu multa solicitudine protopopul Dorel Zamveliu, insp. sc. pr. Cherhat, ziaristul V. Falub, prof. I. Pop, Nelia Nicula, Arpastean si multi alti colegi si elevi din scoala. Directorul a trecut in revista reusitele scolii, ale orasului, ale primarului ing. N. Moldovan, iar presed. Astrei Nasaud - prof. I. Seni s-a referit la frumusetea celor 18 editii ale acestei Tabere si la beneficiul acesteia atat pentru oaspeti cat si pentru gazde. Copiii oaspeti s-au exprimat prin cuvantul presedintei Astra Straseni - prof. Claudia Nestor si mai ales prin cantecele si versurile pe care le-au prezentat cu atata convingere sub genericul "Suntem romani si punctum" (Mihai Eminescu). Gazdele au raspuns prin "Balada" lui Ciprian Porumbescu, interpretata sublim la vioara de elevul scolii... Au avut loc schimburi de suveniruri, iar cuvantul protopopului Doru Zinveliu a incheiat apoteotic si emotional prima parte a intalnirii, dupa care copiii au servit masa, oferita de primarul orasului, trecand la programul de relaxare prin vizitarea Hergheliei de cai si a Bailor de la Figa. O zi reusita in domeniul comunicarii promovata de directorul Colegiului...
Programul de duminica, 6 iulie s-a realizat la Gledin prin participarea oaspetilor la Sf. Liturghie. Pr. Ioan Titieni in cuvantul sau de invatatura a insistat si pe necesitatea mentinerii unitatii de neam, a promovarii invataturii si moralitatii crestine, a respectarii valorilor traditionale mostenite. Mesajul oaspetilor s-a exprimat prin cuvantul D-nei Claudia Nestor, prin cantecele si versurile rostite de copii. Schimbul de suveniruri a fost relevant si consistent. Dupa masa, copiii oaspeti s-au intrecut in recitari si cantece cu marele scriitor Nicolae Baciut, sosit de la Mures, special pentru acest moment de comunicare in limba romana prin poezia nationala si internationala, moment de superba inaltare sufleteasca. Dar manifestarile de sarbatoare nu se incheiau aici. Oaspetii au raspuns invitatiei protopopului Doru Zinveliu de a petrece o seara de rugaciune la Catedrala noua din Beclean. Crestinii ortodocsi din Beclean au trait clipe sublime de romanism promovate prin cantecele si poeziile prezentate de copiii si profesorii oaspeti. Preotul Zinveliu junior a oferit plachete cu chipul Mantuitorului tuturor oaspetilor, invitandu-i apoi in spatiul destinat programelor pentru tineret, un spatiu dotat cu o biblioteca selecta si o colectie de obiecte traditionale romanesti, intre care se afla numeroase producte bisericesti, dintre care unele foarte rare... Ambianta a fost stimulata de insusi protopopul Zanveliu prin produsele culinare puse cu multa generozitate la dispozitia copiilor oaspeti. Seara tarziu grupul se deplasa spre locul de cazare din Gledin, locul unde se finalizau discutiile zilei despre clipele frumoase pe care le-au trait impreuna cu gazdele din Romania.
In ziua urmatoare copiii din Straseni au fost oaspetii Primariei din Reghin, unde D-na primar Maria Precup i-a rasfatat pe oaspeti cu cele mai interesante atentii: un leptop pentru nevoile Scolii Populare de Arte si mai multe viori si chitare oferite de Fabrica de instrumente Reghin, pentru artistii talentati din Ansamblul "Firicel de busuioc". Restul zilei l-au petrecut la strandul din localitate unde au avut intrarea gratuita si masa asigurata pe durata intregii zile.
Din cauze obiective, apartinand grupului, festivitatea de incheiere a Taberei s-a facut marti, in sala festiva a CJ BN, unde prof. I. Seni a facut un bilant al beneficiilor acestor zile, atat pentru oaspetii de peste Prut, cat si pentru comunitatile din judet care au primit acest grup de copii, oprindu-se cu exemplificarile la primarii si preotii din comunele Sant, Rodna, Maieru, Lunca Ilvei, Feldru, Rebrisoara, Beclean precum si la oamenii de bine care au facut donatii de carte, de motorina pentru deplasarea autocarului si de alte produse necesare copiilor pana acestia ajung acasa, peste Prut, aducand multumiri in special d-lor Alexandru Pugna, Florin Sasarman, Sever Ursa, Emil Iugan, Irina Orza, Rodica Moldovan, Zitta Gabriela Bodea, Floarea Ples, Ioan Neagos, Remus Lungu.
Presedintele Emil Radu Moldovan s-a simtit onorat si multumit de acest bilant, in care oaspetii au fost primiti atat de bine... Isi doreste ca aceste relatii culturale si schimburi de experienta sa continue, promitand ca-n viitor este posibil ca si echipa dansului sa fie oaspetele celor de peste Prut. Respecta orientarea R. Moldova spre UE si isi doreste ca evolutia tarii de peste Prut sa bucure toate sufletele romanilor. Darurile facute grupului de copii si schimbul de suveniruri au sporit nota de incredere si respect... Grupul de copii, prin mesajul sau specific a impresionat pana la lacrimi intreaga asistenta.
La despartire, grupul a primit cu bucurie donatia de carte a astristilor nasaudeni, revista si produsele specifice zonei.., oferite cu generozitate de Ioan Seni . Directorul Menut Maximinian a oferit un numar consistent de exemplare din ziarul "Rasunetul" in care se relateaza frumusetea acestui eveniment, iar jurnalistul Marius Chiuzan le-a oferit copiilor adresa de youtube si internet unde pot gasi mult mai multe amanunte.
Profesor Ioan Seni.
.
Foto - Marius Chiuzan.
| 0 comentarii | 546 vizualizări | 10 iulie 2014 |









