Fundatia Progress lanseaza proiectul "Fiecare Viata Conteaza - Impreuna pentru Comunitate" ce se desfasoara in perioada septembrie - octombrie 2014 in municipiul Bistrita si orasul Prundu Bargaului. Proiectul este cofinantat de Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, valoarea totala a proiectului fiind de 2.092 lei, din care contributia Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud este de 1.500 lei. Partenerii Fundatiei Progress in acest demers sunt Inspectoratul Scolar Judetean Bistrita-Nasaud, UPU-SMURD Bistrita-Nasaud si Inspectoratul Pentru Situatii de Urgenta Bistrita si SMUDR Cluj. Actualul demers porneste de la un proiect pilot derulat in parteneriat cu Colegiul National "Liviu Rebreanu" Bistrita prin care s-au instruit elevi din Colegiul National "Liviu Rebreanu" Bistrita (ianuarie 2014) si din Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" Maieru (aprilie 2014).
Proiectul vizeaza instruirea tinerilor privind acordarea primului ajutor in cazul stopului cardio-respirator, dar si a altor incidente cotidiene, scopul final fiind cel de a incuraja tinerii in a avea o reactie prompta si eficienta in fata urgentelor medicale.
Actiunile se vor desfasura in doua scoli, Colegiul Tehnic "Grigore Moisil" Bistrita si Liceul "Radu Petrescu" Prundu Bargaului in zilele de 18 si 19 septembrie, adresandu-se unui numar total de 60 de elevi si profesori. Cursurile imbina predarea notiunilor teoretice cu exersarea practica a acestora, fiind organizate ateliere in cadrul carora cursantii vor putea simula pe manechin acordarea primului ajutor in cazul stopului cardio-respirator.
Mai mult decat atat, proiectul prevede instruirea tinerilor in spiritul unei implicari active in rezolvarea problemelor comunitatiilor din care fac parte, fiind organizate prezentari pe tema mentoriatului civic. Intr-un al doilea pas, tinerii vor fi implicati intr-o campanie online de instruire in vederea acordarii primului ajutor in cazul stopului cardio-respirator (realizarea unei brosuri si distribuirea acesteia in mediul online).
Despre Fundatia Progress
Infiintata in anul 2002 in Bistrita, Fundatia Progress este o organizatie nonguvernamentala ce piloteaza si dezvolta initiativele locale in domeniul educatiei, culturii si formarii. Cu o experienta de peste 12 ani, Fundatia Progress valorifica patrimoniul local si judetean, precum si capitalul social si uman al comunitatiilor locale, permitand membrilor acestora (si in special grupurilor vulnerabile) sa-si dezvolte noi competente si sa contribuie la dezvoltarea durabila a propriei comunitati.
Viziunea Fundatiei Progress este ca "small is beautiful", ceea ce inseamna ca activitatile sau interventiile punctuale pot avea un mare impact asupra oamenilor si a comunitatilor acestora. De aceea, motto-ul programelor fundatiei este "Small steps, giant leaps!" (Pasi mici, salturi uriase).
Pentru informatii suplimentare:
Persoane de contact: Smaranda Muresan, Director programe si proiecte locale Bistrita
Eugenia Muresan, consultant de specialitate (0748 451 098)
Email: muresan_smaranda@yahoo.com, dr.eugenia.muresan@gmail.com, fundatiaprogress@yahoo.co.uk
0 comentarii | 105 vizualizări | 17 septembrie 2014 |