Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Sambata 20 Aprilie 2024 - 14587
Decarbonizare versus dezindustrializare.

Decarbonizarea nu trebuie sa distruga industriile mari consumatoare de energie si locurile de munca din acestea. Efectele actiunii de decarbonizare vor depinde de multe detalii, de la solutii de finantare si tehnologie pana la mecanisme de compensare si sprijin activ, asa cum se discuta in rapoartele individuale. Diferitele actiuni reformatoare din trecut, au avut ca efect in Romania inchiderea societatilor comerciale care au fost supuse actiunii de reformare.

Economia circulara si solutiile de eficienta a materialelor, ofera o decarbonizare reala si profunda, dar acestea necesita o restructurare substantiala a proceselor de productie si de munca, cu schimbari mari la scara larga (dezvoltarea competentelor si schimbari substantiale la nivelul angajatiilor), o situatie putin probabila sa se poata adapta atat de rapid in Romania. O abordare mai realista este apelarea pe termen scurt la tehnologia hidrogenului, SMR si CCS. Acestea din urma au insa nevoi uriase de investitii si nu sunt la fel de aplicabile pe sectoare si regiuni.

Dar, dezvoltarea si aplicarea acestor directii nu inseamna doar gasirea de investitori si realizarea investitiilor, inseamna un nou rol pe care sectorul industrial il are in promovarea acestor solutii pentru viitorul lor si al comunitatilor in care se gasesc.

Otelul, cimentul, ceramica, produsele chimice si sticla sunt cateva dintre sectoarele de baza ale industriei. Toate aceste industrii grele au lanturi de aprovizionare complexe, din care unele sunt interdependente de alte industrii. Cimentul, otelul, sticla, ceramica si substantele chimice sunt parte integranta a industriei constructiilor, ceea ce ne permite sa construim locuinte, spitale, infrastructura scolara, retele de transport si infrastructura de servicii necesare cresterii economice si prosperitatii. Aceste sectoare joaca, de asemenea, un rol important in sectorul energetic care formeaza coloana vertebrala a oricarei alte activitati industriale si economice. Sticla, chimicalele, otelul si ceramica sunt importante pentru sectoare ale productiei avansate, tehnologie digitala, stiinte ale vietii si industrii ecologice.

Exemplul pandemiei de COVID-19 a aratat cat de esentiale sunt aceste industrii pentru o tara, pentru rezilienta lantului de aprovizionare intern. Sectorul auto, cu multe procese just-in-time, beneficiaza enorm din livrarile interne de otel, de exemplu, prin cresterea rezistentei la intreruperile aprovizionarii, cum ar fi cele ale unei pandemii sau crize energetice, precum si flexibilitate adaugata in efectuarea de modificari la liniile de productie.

Un impact pe termen lung al pandemiei a fost un anumit nivel de relocare a activitatii, modelul lantului de aprovizionare globalizat a inceput sa fie promovat incepand cu anii 80.

Ca si in cazul majoritatii altor sectoare industriale, sectoarele de energie regenerabila si productie cu emisii scazute de carbon se bazeaza pe industrii fundamentale pentru aprovizionarea cu materii prime. Otelul este folosit la fabricarea turbinelor eoliene, a retelelor feroviare si vehiculele electrice. Fibrele de sticla si sticla plata sunt folosite la fabricarea palelor turbinelor eoliene si in productia chimica. Produsele chimice sunt probabil cele mai vitale, deoarece sunt parte integranta a majoritatii tehnologiilor energetice verzi, de la pompe de caldura si izolatii pentru baterii, turbine eoliene, panouri solare si combustibili cu emisii scazute de carbon. Tarile trebuie sa fie interesate sa decarbonizeze si sa mentina aceste industrii in viata si la un nivel redus de emisivitate de carbon. Pentru a atinge intr-adevar un anumit grad de decarbonizare, se impune sa se asigure captarea dioxidului de carbon si asigurarea longevitatii acestor sectoare, care la randul sau este esentiala pentru continuarea dezvoltarii energiei regenerabile si energie cu emisii scazute de carbon care contribuie la asigurarea securitatii energetice.

Pe langa numeroasele beneficii sociale, strategice si economice actuale ale decarbonizarii industriei grele de astazi, exista necesitatea de a se lua in considerare importanta evitarii dezindustrializarii si a mentinerii acestor beneficii in viitor prin reducerea emisiilor de CO2.

Am imaginat patru scenarii posibile in industria Romaneasca:

1. Dezindustrializarea - urmare a impunerii tintelor de decarbonizare, se vor atinge aceste tinte pana in anul 2050 prin inchiderea industriei.

2. Investitii in industria grea - acesta este scenariul optimist, care presupunem ca o combinatie de investitii sporite in tehnologia existenta si folosirea de noi descoperiri tehnologice vor mentine toate sectoarele industriei grele in activitate.

3. Investitii exclusive in industrii strategice - acest scenariu presupune ca eforturile de investitii si inovare sunt concentrate doar pe industriile strategice cheie, determinate ca fiind cele cu cerere interna ridicata si importanta in lanturile de aprovizionare a sectoarelor cheie precum infrastructura, apararea, energia, sanatatea si transportul.

4. Investitii in CCS - captarea, transportul si stocarea carbonului, ca masura de asigurare a decarbonizarii si de evitare a dezindustralizarii.

Este imperativ ca autoritatile sa-si defineasca obiectivele de decarbonizare industriala si apoi sa stabileasca o strategie pe termen lung cu interventiile cheie necesare pentru a le indeplini. Aceasta strategie industriala poate sprijini apoi individual interventiile necesare si a stabilit un cadru clar pentru schimbare in jurul caruia intreprinderile si investitorii le pot realiza.

Aceasta strategie industriala trebuie sa includa cel putin:

Claritate pentru caile de decarbonizare pentru industrie - trebuie sa existe un plan clar si unitar pentru cum, unde si de catre cine vor fi folositi diferiti combustibili, cu indrumari clare cu privire la modul in care au fost luate deciziile privind prioritizarea tehnologiei limitata, cum ar fi CCS, SMR si hidrogen. Autoritatile ar trebui sa ofere claritate mai devreme decat mai tarziu pentru a ajuta firmele si investitorii sa planifice.

Un plan pentru infrastructura necesara pentru o decarbonizare profunda - autoritatile trebuie sa stabileasca un plan pe termen lung pentru a planifica modul in care se va investi si cofinanta infrastructura esentiala pentru o tranzitie industriala de succes. Aceasta include infrastructura de retea (care este critica pentru toate tehnologiile cu emisii reduse de carbon) PENTRU hidrogen si CCS. Afacerile nu pot oferi acest lucru pe cont propriu si fara sprijin guvernamental pentru furnizarea acestei infrastructuri, decarbonizarea pur si simplu nu este viabila pentru multe sectoare industriale.

O strategie pentru fluxul de materiale si minerale critice - in timp ce mare parte din materia prima este necesara pentru industrie pot fi acoperite de livrari interne, exista o serie de domenii critice in care sectoarele cheie depind de importuri. Politica pentru a sprijini o mai buna retentie si reciclare a deseurilor si produsele vechi ar putea asigura o aprovizionare mai fiabila a acestor materiale critice.

Relatii consolidate cu lantul de aprovizionare si capacitatea interna - cu un accent clar si reinnoit asupra acestora industrii care sunt importante din punct de vedere strategic si au un avantaj comparativ pentru economie.

Strategia de decarbonizare in economie trebuie sa fie, coroborata cu strategia energetica, care in mod realist trebuie sa admita ca eliminarea in totalitate a resurselor fosibile nu poate sa fie realist luata in calcul, si o serie de solutii trebuie obligatoriu sa fie rapid sprijinite si aplicate: eficienta energetica, captarea si stocarea carbonului, biocombustibilii, energia geotermala, energia fotovoltaica, energia eoliana, hidroenergia, SMR, hidrogenul si biometanul.

 

Dumitru Chisalita

Presedinte, Asociatia Energia Inteligenta

 

0 comentarii2856 vizualizări22 ianuarie 2024




rss 2.0
rss 2.0