Asociatia POV21 va invita la evenimentul Generatii de POVeste, vineri - 29 noiembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural Dacia din Bistrita!
Asociatia POV21 revine cu evenimentul de traditie Generatii de POVeste. Prin acesta, organizatorii isi propun sa creeze o punte intre generatii pasionate de acelasi domeniu si cu aceeasi dorinta arzatoare de a avea un impact notabil in societate si de a-si cultiva simtul civic. Astfel, cinci speakeri, lideri in domeniile lor, vor impartasi cu voi povestile lor captivante si experientele care i-au adus in ipostaze exceptionale. Ei vor aduce in fata voastra perspective unice din domeniile antreprenoriatului, dreptului, psihologiei, sportului si teologiei. Totodata, ei vor deveni modele pentru zece tineri exceptionali, pe care ii vor inspira si premia cu generozitate.
Invitatii acestei editii sunt:
? Alin Ioanes - director general Rombat;
? Ciprian Paun - avocat si profesor de drept in cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca;
? Lucian Rogozan - psiholog clinician si consiliar in psihoterapie pozitiva in Cluj-Napoca si UK;
? Mihaela Evi - antrenor CS Gloria 2018, BN;
? Paul Gavriloaei - preot paroh al Bisericii "Sfantul Mare Mucenic Gheorghe", Sangeorz-Bai.
Generatii de POVeste va face legatura intre acesti speakeri si zece elevi de exceptie. Tineri cu rezultate excelente la scoala vor primi sprijin si mentorat continuu pentru a-si dezvolta potentialul. Prin acest proiect, Asociatia POV21 isi propune sa ajute tanara generatie sa-si dezvolte gandirea critica, sa le consolideze speranta si creativitatea si sa le deschida noi perspective in ceea ce priveste increderea de sine. Prin evenimentul Generatii de POVeste, asociatia incurajeaza elevi performanti sa le calce pe urme invitatilor. Prezentatorul evenimentului va fi Gina Bontas. Evenimentul va contine si un moment artistic sustinut de tanara Laura Georges.
Intrarea este libera. Asociatia POV21 va invita sa faceti parte din aceasta seara plina de inspiratie si de perspective de viitor stralucitoare!
Despre Asociatia POV21
Proiectul POV21 are 8 ani de cand a luat fiinta, impanzind presa cu evenimentele, emisiunile si mai ales cu articolele publicate. Initiativa a aparut datorita dorintei de afirmare a tinerei generatii. Prin evenimentele lor au premiat copii olimpici cu o situatie financiara precara (Generatii de POVeste), au construit biblioteci de la 0 pentru elevii din mediul rural (Biblioteca POV21), au prezentat tinerilor posibilitatile profesionale si educationale pe care le au dupa terminarea studiilor liceale (Targul de Viitor), dar poate cel mai important, au oferit perspective noi asupra educatiei (TEDxBistrita).
0 comentarii | 1715 vizualizări | 27 noiembrie 2024 |