Asociatia "Grigore Moisil" Bistrita a fost invitata sa prezinte modulul de preventie Rebound la Bucuresti in cadrul evenimentului "Adictia la copii si adolescenti".
Evenimentul se va desfasura in data de 31 martie 2026 la Palatul Cotroceni - Sala Unirii, fiind organizat de Administratia Prezidentiala a Romaniei in parteneriat cu Asociatia Zi de Bine.
Evenimentul este structurat in doua panele:
- Arhitectura prevenirii: Resurse educationale, mesaje si actori-cheie
- De la intentie la impact: Bune practici si modele de interventie validate
Evenimentul presupune o masa rotunda si o sesiune de dialoguri intre principalii decidenti care pot contribui semnificativ la imbunatatirea politicilor publice de preventie a adictiilor si comportamentelor de risc in randul adolescentilor.
La masa rotunda avand drept tema "Adictia la copii si adolescenti" va participa si ministrul Sanatatii - Alexandru Rogobete, cu un cuvant introductiv despre preventia ca investitie in sanatate, dar si ministrul Educatiei - Mihai Dimian, care va vorbi despre importanta educatiei in preventie si legatura dintre educatie si sanatate.
Vor mai participa sociologi, medici psihiatri, psihoterapeuti, politicieni, profesori si reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale implicate in problema adictiei la copii si adolescenti.
Reprezentanti ai Asociatiei Grigore Moisil care au dezvoltat si implementat modulul de preventie REBOUND in scolile din Bistrita-Nasaud au fost invitati sa prezinte acest program in cadrul celui de-al doilea panel al evenimentului, dat fiind ca acesta este singurul program de preventie bazat pe dovezi stiintifice la nivel national, implementat cu succes in scolile din Bistrita-Nasaud.
Modulul de Preventie REBOUND face parte din proiectul comunitar "Impreuna", initiat de Asociatia "Grigore Moisil" cu sprijinul oferit de dr. Eugen Hriscu - consilier in cadrul proiectului - si lansat anul trecut la Bistrita.
Este un program dedicat prevenirii comportamentelor de risc si promovarii unui stil de viata sanatos, fundamentat pe probe stiintifice si metodologii validate international.
La Bistrita, acest program este implementat de o asociere inter-institutionala formata din peste 200 de actori sociali si experti - care constituie nucleul proiectului comunitar de preventie pentru tinerii din judet.
Spre deosebire de metodele clasice de preventie, modulul REBOUND nu se bazeaza pe cursuri teoretice rigide. Din punct de vedere metodologic, programul implementat se fundamenteaza pe un transfer de expertiza internationala, fiind derulat in parteneriat cu Finder Akademie Berlin (afiliata Facultatii de Psihiatrie din Heidelberg), entitate care gireaza stiintific programul in 320 de scoli din Germania.
| 0 comentarii | 2856 vizualizări | 19 martie 2026 |









