Mii de oameni ajutati si sute de momente care arata forta solidaritatii. Colecta de Alimente organizata in perioada 20-22 martie 2026 a adus, din nou, impreuna comunitati intregi in jurul unui gest simplu: grija fata de ceilalti.
In judetele Cluj, Alba, Bistrita-Nasaud si Sibiu, campania derulata de Banca Regionala pentru Alimente Cluj a insemnat nu doar cifre importante, ci si o mobilizare umana care s-a simtit in fiecare magazin.
In trei zile de colecta, in cele 130 de magazine participante din 35 de localitati, s-au strans 191 de tone de alimente. Acestea vor ajunge la 26.413 persoane aflate in dificultate, prin intermediul a 78 de organizatii non-profit partenere.
La nivel national, Colecta de Alimente a adunat 966 de tone de produse, cu ajutorul a 14.700 de voluntari.
O comunitate in miscare: aproape 2.000 de voluntari implicati
In regiunea deservita de Banca Regionala pentru Alimente Cluj, 1.972 de voluntari au fost implicati in magazine si in teren. Impreuna, au adunat aproape 10.000 de ore de voluntariat in doar trei zile.
In medie, fiecare voluntar a contribuit la colectarea a aproximativ 97 de kilograme de alimente.
Atmosfera din magazine a fost una "solidara, implicata si generoasa", dupa cum o descriu echipele din teren. Multi dintre clienti stiau deja despre campanie, fie din editiile anterioare, fie din mediul online, din presa ori de la radio si au venit pregatiti sa contribuie.
Dincolo de cifre: oamenii care dau sens colectei
Daca cifrele arata dimensiunea campaniei, povestile din teren arata impactul real.
Un bunic, cu lacrimi in ochi, a spus simplu ca stie cum e sa nu ai si a ales sa doneze. O doamna s-a intors din drum, dupa ce isi platise cumparaturile, pentru a adauga cateva produse in cosul colectei, desi initial spusese ca are bani doar pentru strictul necesar.
In Medias, partenerii germani ai unei scoli au umplut mai multe cosuri de cumparaturi, donand aproximativ 500 de kilograme de alimente. Intr-un alt magazin, un client a venit cu un carucior plin pentru donatie, pastrand pentru el doar o punga mica.
Un moment simplu, dar puternic, a venit din partea unei fetite care, dupa ce si-a ales dulciuri pentru ea, a decis sa le doneze pe toate, spunand: "le dau altor copii".
Voluntarii: energie, initiativa si solidaritate reala
Multi dintre voluntari au depasit cu mult timpul pentru care s-au inscris initial. Un grup de tineri a venit pentru cateva ore si a ramas doua zile. Intr-un alt caz, in fata unui magazin au aparut de doua ori mai multi voluntari decat era nevoie — "aproape o echipa de fotbal", dupa cum povestesc organizatorii.
Au existat si voluntari care au facut eforturi logistice semnificative pentru a participa. Unii au parcurs zeci de kilometri dus-intors doar pentru a fi prezenti intr-un magazin.
Un exemplu aparte de mobilizare a venit din partea unei organizatii care a avut in paralel un eveniment important. Echipa s-a impartit intre cele doua activitati, reusind sa fie prezenta si la colecta, si la eveniment, cu rezultate remarcabile in ambele.
In Alba, o voluntara a pregatit prajituri pentru echipa si le-a dus personal, pentru a le oferi energie in timpul turelor.
Gesturi mici, impact mare
Colecta a adus in prim-plan si gesturi aparent mici, dar cu o incarcatura puternica:
- o persoana care a spus ca nu are bani si s-a intors ulterior sa doneze;
- voluntari care au primit produse pentru ei si le-au donat mai departe;
- oameni care au adus mancare si cafea voluntarilor din magazine;
- persoane in varsta care au donat din putinul lor.
In acelasi timp, campania a fost si un spatiu de reflectie: unii donatori au intrebat daca mai exista oameni care au nevoie de ajutor, iar dialogul cu voluntarii a deschis perspective asupra realitatii din comunitate.
Provocari transformate in solutii
Intr-unul dintre magazinele din Sibiu, echipa a descoperit ca voluntarii erau intr-un loc gresit. In mai putin de o ora, situatia a fost reorganizata complet: echipa din teren a pregatit spatiul, iar voluntarii s-au mutat si au continuat colecta fara pierderi majore.
Astfel de momente au aratat capacitatea de reactie rapida si colaborarea dintre echipe.
Impact concret in comunitate
Cantitatea colectata in regiune echivaleaza cu peste 382.000 de portii de mancare. In medie, fiecare beneficiar va primi aproximativ 7,24 kilograme de alimente.
Cele mai donate produse au fost din categoria cerealelor si produselor de panificatie - alimente de baza, esentiale pentru sprijinul pe termen scurt.
Un mesaj care ramane dupa colecta
"Colecta de Alimente ne-a aratat ca, dincolo de graba de zi cu zi, exista o dorinta reala de a avea grija unii de altii. Fiecare produs donat a fost un gest de empatie care se vor transforma in mese pe masa si in linistea unor oameni care nu stiu intotdeauna daca vor avea ce pune pe masa maine. Impreuna, am demonstrat ca solidaritatea nu este doar un cuvant, ci o alegere care poate schimba vieti", spune presedintele Bancii Regionale pentru Alimente Cluj, Andreea Bobis.
Despre Banca pentru Alimente
Federatia Bancilor pentru Alimente din Romania cuprinde noua Banci Regionale pentru Alimente in Bucuresti, Cluj, Roman, Oradea, Brasov, Timisoara, Constanta, Craiova, Galati.
Aceasta este o mare retea nationala de solidaritate la dispozitia societatii, organizatiilor caritabile si a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte intre existenta surplusului de alimente si cei care au mai multa nevoie de hrana.
Banca Regionala pentru Alimente Cluj deserveste judetele Cluj, Alba, Bistrita-Nasaud si Sibiu. Detalii gasiti pe https://cluj.bancapentrualimente.ro/.
| 0 comentarii | 1232 vizualizări | 31 martie 2026 |









