Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Miercuri 22 Iulie 2026 - 14587
Companiile pot transforma 20% din impozitul pe profit in hrana pentru mii de oameni din Transilvania.

Banca Regionala pentru Alimente Cluj face apel la firmele din tara sa depuna Declaratia 177 pana la 25 iunie si sa directioneze 20% din impozitul pe profit spre persoanele aflate in nevoie.

 Pana la 25 iunie, companiile platitoare de impozit pe profit au posibilitatea de a transforma o parte din taxele deja datorate statului in sprijin concret pentru mii de persoane vulnerabile din judetele Cluj, Alba, Bistrita-Nasaud si Sibiu. Prin completarea Declaratiei 177, firmele pot redirectiona pana la 20% din impozitul pe profit aferent anului 2025 catre Banca Regionala pentru Alimente Cluj, fara costuri suplimentare.

 In spatele acestei facilitati fiscale se afla un mecanism care functioneaza zilnic: alimente salvate de la risipa, colectate si redistribuite printr-o retea de 166 de organizatii partenere catre persoane aflate in dificultate. In primele luni ale anului 2026, prin aceasta retea au fost sprijinite, in medie, 32.870 de persoane in fiecare luna.

 

 

Cum transforma redirectionarea impozitului surplusul alimentar in sprijin concret

 "Intr-un context in care ne confruntam simultan cu risipa alimentara si cu nevoia tot mai mare de sprijin in comunitatile vulnerabile, fiecare decizie de implicare conteaza. Companiile au oportunitatea de a transforma o parte din impozitul pe profit intr-un impact social concret, contribuind la salvarea alimentelor si la sprijinirea celor care au nevoie de ele", spune Andreea Bobis, presedintele Bancii Regionale pentru Alimente Cluj.

 Datele Bancii Regionale pentru Alimente Cluj arata ca nevoia de sprijin afecteaza toate categoriile de varsta. In 2025, prin intermediul retelei de organizatii partenere, au fost sprijinite 31.022 de persoane. Dintre acestea, 6.683 erau copii cu varste intre 3 si 14 ani, 4.532 adolescenti intre 14 si 18 ani, iar 1.828 copii cu varste intre 6 luni si 3 ani. Cea mai numeroasa categorie a fost reprezentata de adultii cu varste intre 18 si 65 de ani - 9.681 de persoane -, urmati de 8.339 de beneficiari cu varsta de peste 65 de ani.

 Sprijinul ajunge zilnic catre beneficiari prin intermediul ONG-urilor partenere. In paralel, echipa Bancii pentru Alimente colecteaza aproape zilnic surplusul alimentar de la magazine, iar organizatiile sociale sunt invitate periodic la depozit pentru redistribuirea produselor.

 Serviciile oferite prin intermediul organizatiilor partenere sunt diverse si adaptate nevoilor din comunitate: mese calde, pachete alimentare, centre de zi pentru copii, servicii de tip after-school, sprijin pentru varstnici sau pentru persoane aflate in situatii de vulnerabilitate.

 Spre deosebire de o interventie punctuala, sustinerea Bancii pentru Alimente contribuie la functionarea unui sistem care recupereaza si redistribuie constant surplusul alimentar catre persoanele aflate in nevoie. 

 "Cu doar 5 lei investiti in activitatea Bancii pentru Alimente putem facilita distribuirea a aproximativ 10 portii de hrana catre persoane vulnerabile. Daca am investi aceeasi suma in achizitionarea directa de alimente, nu am putea cumpara aceeasi cantitate. Mai mult decat atat, companiile care aleg sa sustina Banca pentru Alimente contribuie simultan la doua obiective majore: reducerea risipei alimentare si sprijinirea comunitatilor vulnerabile", explica Andreea Bobis.

 Contributiile financiare primite prin redirectionarea impozitului sustin infrastructura necesara pentru ca alimentele sa ajunga rapid si in siguranta la beneficiari. Banca Regionala pentru Alimente Cluj gestioneaza un depozit de 240 de metri patrati, spatii dedicate pentru refrigerare si congelare, un birou operational, trei autovehicule echipate pentru transport la temperatura controlata, trei lize si un motostivuitor necesare manipularii marfurilor.

 Toata aceasta infrastructura este sustinuta de o echipa de 11 persoane care coordoneaza zilnic relatia cu donatorii, receptia produselor, gestionarea stocurilor, transportul si distributia catre organizatiile partenere. 

 "Pentru companii, beneficiul este dublu: valorifica o facilitate fiscala existenta si contribuie concret la reducerea risipei alimentare si la sprijinirea persoanelor vulnerabile. Pentru noi, fiecare astfel de redirectionare inseamna mai multe alimente salvate, mai multe organizatii sprijinite si mai multe mese care ajung pe masa celor aflati in nevoie", adauga Andreea Bobis.

 

 

Povestile din spatele cifrelor: ce inseamna o masa pentru cineva aflat in nevoie

 Impactul concret al acestui sprijin poate fi observat in comunitatile in care ajung alimentele redistribuite. In timpul unei distributii intr-o zona cu numerosi copii aflati in saracie, voluntarii au oferit iaurturi familiilor din comunitate.

 "Cand au venit copiii spre noi, cu manutele goale, au desfacut cutia de iaurt si si-au facut un fel de lingurita din capacul acela de plastic. Au mancat de foame", povestesc reprezentantii Bancii pentru Alimente Cluj.

 Intr-o alta comunitate, o cantina sociala ofera zilnic mese copiilor care frecventeaza scoala, conditia pentru primirea pachetului alimentar fiind prezenta la cursuri. 

 

 

Cum pot companiile redirectiona pana la 20% din impozitul pe profit pana la 25 iunie

 Companiile platitoare de impozit pe profit care nu au utilizat integral plafonul de sponsorizare aferent anului 2025 pot incheia un contract de sponsorizare si pot depune Declaratia 177 pana la data de 25 iunie 2026, solicitand ANAF redirectionarea unei parti din impozitul deja datorat catre Banca Regionala pentru Alimente Cluj.

 Procesul este simplu, nu implica costuri suplimentare pentru companie si poate genera un impact social si de mediu semnificativ. Detalii despre procedura si contractul de sponsorizare sunt disponibile pe site-ul:  https://cluj.bancapentrualimente.ro/implica-te/

 

 

Despre Banca pentru Alimente 

Federatia Bancilor pentru Alimente din Romania cuprinde noua Banci Regionale pentru Alimente in Bucuresti, Cluj, Roman, Oradea, Brasov, Timisoara, Constanta, Craiova si Galati. Aceasta reprezinta o retea nationala de solidaritate, o punte intre surplusul de alimente si persoanele aflate in nevoie.

 Banca Regionala pentru Alimente Cluj deserveste judetele Cluj, Alba, Bistrita-Nasaud si Sibiu. In prezent, colaboreaza cu 166 de organizatii partenere active, prin intermediul carora sprijinul alimentar ajunge constant la mii de beneficiari din regiune.



0 comentarii2107 vizualizări16 iunie 2026




rss 2.0
rss 2.0