Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Marti 14 Mai 2024 - 14587
Campanie online impotriva comerciantilor de haine de blana.

Astazi, organizatia internationala VIER PFOTEN a lansat campania online "Nu haina il face pe om. Simte-te bine in pielea ta!". Campania are in vizor 7 mari companii care inca mai vand blanuri naturale. Fiecare participant la campanie isi poate crea propriul sau avatar (botezat "naketar") care sa protesteze online impotriva unor companii precum Burberry, Prada sau Closed. Protestul virtual a fost realizat de agentia germana de publicitate GRIMM GALLUN HOLTAPPELS.

Pe website-ul dedicat campaniei www.furfree-parade.org, avatarurile marsaluiesc pe un traseu digital, protestand in fata magazinelor Armani, Burberry, Closed, Kookai, Max Mara, Napapijri si Prada. Website-ul ofera totodata informatii importante despre industria blanurilor si ofera posibilitatea utilizatorilor sa trimita un apel catre aceste 7 companii. Participantii isi pot alege propriul "naketar" (avatar dezbracat) si ii pot alege diferite accesorii. "Alatura-te, printr-o noua atitudine, campaniei noastre impotriva blanurilor. Protestul este online, insa mesajul este cat se poate de real si clar: blana naturala nu isi are locul in moda!", a declarat Veronica Tulpan, sef de proiecte nationale VIER PFOTEN.

Folosirea blanurilor in confectionarea hainelor a crescut in ultimii ani. Pe langa clasicele haine de blana, blana naturala este din ce in ce mai des folosita ca accesoriu pentru fulare, gulere, glugi, caciuli si cizme. "Chiar si o mica bucatica de blana aplicata pe o caciula reprezinta o cruzime impotriva animalelor. Cerem companiilor din industria textila sa nu mai foloseasca blana naturala pentru produsele lor", a mai spus Veronica Tulpan.

Companii renumite la nivel international precum H&M, Esprit sau American Apparel au facut deja acest lucru, angajandu-se in scris sa nu comercializeze astfel de produse. Vedeti lista acestora aici http://www.furfreeretailer.com/shop.php?country=all

Prin aceasta campanie, VIER PFOTEN doreste sa creasca numarul comerciantilor care au renuntat complet la blana naturala.

Se estimeaza ca, anual, la nivel mondial peste 100 de milioane de animale (sinsile, nurci, viezuri, vulpi etc.) sunt crescute in conditii chinuitoare si apoi ucise pentru blana. Acestea sunt crescute in custi stramte de sarma, iar, dupa cateva luni de viata, sunt gazate, otravite sau electrocutate, in cadrul asa numitelor "recolte de blana". Alte specii sunt vanate in salbaticie cu capcane, care repezinta o forma de tortura. In magazinele in care se vand blanuri informatiile de pe eticheta sunt foarte putine, astfel ca cei care cumpara nu stiu in ce conditii au fost crescute si ucise animalele.

 

VIER PFOTEN doreste ca in spatiul UE sa fie interzise importul si comercializarea blanurilor si a produselor accesorizate cu blana. Austria si Marea Britanie au scos deja in afara legii fermele de blana. Insa vanzarea este inca legala. Pentru a pune capat suferintelor acestor animale, e nevoie de o decizie clara din partea companiilor si a consumatorilor: sa nu mai vanda/cumpere aceste produse.

 Mai multe despre suferinta care se ascunde in spatele industriei blanurilor, dar si detalii despre campania VIER PFOTEN gasiti pe website-ul nostru:

 Nu blana il face pe om  http://www.vier-pfoten.ro/output.php?id=1144&language=2

 Adevarul despre blanuri http://www.vier-pfoten.ro/output.php?id=1144&idcontent=3717&language=2

 

 

 Livia Cimpoeru
Press Officer VIER PFOTEN Romania
 
Tel: +40-21-316-77-31
Mobile: +40-734-660-726
Fax: +40-21-311-25-99
livia.cimpoeru@vier-pfoten.org
********************************************
VIER PFOTEN Romania
Maica Alexandra street, no. 24
District 1, Bucharest
Website: www.vier-pfoten.ro , www.four-paws.org

 

 

0 comentarii3115 vizualizări19 noiembrie 2012




rss 2.0
rss 2.0