Sute de elevi din 20 de localitati din judetele Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare si Salaj au participat, in perioada 9-24 martie a.c., la lectii despre energie sustinute de 40 de voluntari E.ON si specialisti ai Inspectoratelor Judetene pentru Situatii de Urgenta (I.S.U). Lectiile s-au desfasurat la scolile gimnaziale din localitatile Tauti, Grosi, Sindresti, Recea si Lapusel (jud. Maramures), Dej, Gherla, Viisoara, Casei si Frata (jud. Cluj), Ghinda, Bistrita, Chintelnic si Arcalia (jud. Bistrita-Nasaud), Apa, Crucisor si Piscolt (jud. Satu Mare), Jibou, Ileanda si Criseni (jud. Salaj).
Prin simulari de situatii de urgenta si exemple concrete cei mici au invatat cum sa procedeze in caz de incendiu, scapari de gaz sau chiar cutremur. Jocurile interactive, coordonate atent de voluntarii E.ON si I.S.U au contribuit la insusirea informatiilor transmise si au facut legatura intre teorie si practica.
"Am invatat ce sa facem intr-o situatie de urgenta. Am fost pregatiti ce sa facem in caz de incendiu, cutremur sau explozie si noi la randul nostru ii vom invata acum pe ceilalti din familie. Mi-a placut cum a fost prezentata lectia. Am primit multe informatii si multe cadouri", a spus unul dintre elevii participanti la aceste lectii.
"Materialele prezentate au fost foarte utile in scopul informarii elevilor asupra posibilelor cazuri de urgenta si au venit ca o completare bine structurata la ceea ce copiii stiu deja. Astfel de activitati sunt mult mai eficiente decat un material teoretic prezentat la ora cu tematica respectiva mai ales datorita prezentei specialistilor I.S.U si E.ON. Multumim pentru aceste activitati!", a declarat unul dintre dascalii implicati.
Actiunile derulate fac parte din campania de informare si educare "Nu tremur la cutremur", initiata de Ministerul Afacerilor Interne, derulata la nivel national prin Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si E.ON Romania. Informatii suplimentare se regasesc pe site-urile www.nutremurlacutremur.ro si www.risc.info.ro.
"Lectiile despre Energie" reprezinta un proiect al E.ON Romania initiat in anul 2009 care a fost derulat in peste 200 de scoli cu participarea a circa 10.000 de elevi, lectiile fiind sustinute de 630 de voluntari. In acest an, circa 60 de scoli din cele 20 de judete din zona de acoperire operationala a E.ON Romania vor fi beneficiare ale lectiilor sustinute de E.ON Romania si Inspectoratele Judetene pentru Situatii de Urgenta.
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si E.ON Romania au incheiat in luna septembrie 2012 parteneriatul "Impreuna pentru siguranta", in cadrul caruia se deruleaza campanii de informare, prevenire si constientizare a cetatenilor asupra pericolelor la care sunt expusi in cazul utilizarii necorespunzatoare a diferitelor surse de energie.
Despre I.G.S.U.
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (I.G.S.U.) a fost infiintat in data de 15 decembrie 2004, prin fuziunea Comandamentului Protectiei Civile si Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, ca unitate subordonata Ministerului Afacerilor Interne. La nivel national, I.G.S.U. coordoneaza toate organizatiile implicate in managementul situatiilor de urgenta, in concordanta cu principiile existente pe plan international, specifice ONU, NATO, UE si altor organisme la care Romania este parte.
Despre E.ON Romania
Grupul E.ON in Romania este activ de 10 ani pe piata locala in domeniile furnizarii si distributiei de gaze naturale si energie electrica, deservind circa 3 milioane de clienti. Aria de activitate a companiilor E.ON acopera 20 de judete situate in partea de nord a tarii. Compania platforma, E.ON Romania, detine participatii la E.ON Distributie Romania, E.ON Energie Romania si E.ON Servicii Tehnice. Din Grupul E.ON in Romania mai face parte si compania E.ON Servicii Clienti.
0 comentarii | 42 vizualizări | 24 martie 2015 |