
E.ON a finalizat Centrala Electrica Fotovoltaica din Parcul Industrial TeraPlast Bistrita, un proiect de cca. 1,9 mil. euro
Energia produsa si preluata in autoconsumul beneficiarului genereaza o independenta energetica de 11%; TeraPlast va reduce emisiile de CO2 cu peste 660de tone pe an;
E.ON Energie Romania a finalizat instalarea unuia dintre cele mai mari sisteme de generare a energiei fotovoltaice montate pe acoperisuri din Romania, in cadrul parteneriatului incheiat cu firma bistriteana TeraPlast in anul 2018, valoarea investitiei fiind de circa 1,9 milioane euro.
Astfel, au fost instalate pe acoperisul halelor de productie si cladiri peste 7.000 module fotovoltaice, 30 invertoare si aproximativ 55.000metri liniari de cabluri. Prin acest sistem de energie fotovoltaica, TeraPlastisi va asigura 11% din energia electrica necesara din surse regenerabile si isi va reduce emisiile de CO2 pe termen lung,pana la 660 de tone pe an.
"Ne bucuram ca intr-un context economico-social destul de fragil am reusit sa punem in aplicare ceea ce ne-am propus alaturi de partenerii nostri: realizarea unui sistem de generare de energie modern, fiabil si mai ales prietenos cu mediul. Rezultatele obtinute ne motiveaza sa continuam, la acest moment fiind in derulare alte doua proiectefotovoltaice", a declarat Catalin Iordache, Director General E.ON Energie Romania.
La randul sau, Alexandru Stanean, CEO TeraPlasta precizat: "Proiectul contribuie la obiectivele TeraPlast de competitivitate si este o continuare fireasca a drumului nostru spre cresterea sustenabilitatii. Produsele noastre sunt folosite pe scara larga pentru infrastructura de mediu din Romania, dar ne preocupam si de gestionarea responsabila a resurselor necesare productiei. Reducem amprenta de carbon a materiilor prime folosite cu 16.000 de tone/an datorita investitiei in TeraPlast Recycling. Cu ajutorul centralei fotovoltaice dezvoltam aceasta directie si vom reduce emisiile de CO2 cu inca 660 tone/an. Am vrea sa vedem mai multe astfel de proiecte implementate in Romania. Daca macar 30% dintre companiile care detin hale industriale ar adopta acest model, tara noastra ar deveni exportator net de energie".
Instalatia aferenta Centralei Electrice Fotovoltaice din Parcul Industrial TeraPlast Bistritacuprinde un sistem de monitorizare prin intermediul caruia se pot supraveghea si analiza starea si rezultatele operationale, atat local cat si de la distanta. Sistemele de pe acoperisuri au o putere nominala de maxim 1.936 kWp putereinstalata tensiune continua si 1.600 kW putere instalata tensiune alternativa.
Parteneriatul E.ON-TeraPlast continua, la acest moment se afla in curs de implementare doua noi proiecte fotovoltaice, unul totin municipiul Bistrita si altul in orasul Baicoi.
Despre Grupul TeraPlast
Cu o traditie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este in prezent cel mai mare producator roman de materiale de constructii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel Romania si Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling si TeraPlast Ungaria.
Incepand cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup - TeraPlast SA - este listata la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul TRP. In cadrul evaluarii Vektor in baza a 15 criterii de comunicare in relatia cu investitorii, efectuata de ARIR, TeraPlast a obtinut nota maxima, 10.
Persoana de contact: Alexandra Sica, e-mail: alexandra.sica@teraplast.ro, tel. mob: 0741.270.439
DespreE.ON Energie Romania
E.ON Energie Romania, membra a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate si solutii energetice avand un portofoliu variat format din circa 3,2 milioane de clienti, atat rezidentiali, cat si companii si municipalitati. Grupul E.ON este unul dintre liderii pietei de energie, avand in Romania o prezenta consolidata de-a lungul a 15 ani. De la intrarea pe piata din Romania, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, in principal in modernizarea retelelor. Totodata, valoarea contributiilor virate la bugetul de stat si bugetele locale se ridica la 2,3 miliarde de euro.
Persoana de contact: Oana Demian, e-mail: oana.demian@eon-romania.ro, tel. mob: 0749.282.579
![]() | ![]() |
0 comentarii | 63 vizualizări | 13 august 2020 |