Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Patronate Luni 16 Mai 2022 - 14587
Revenire exploziva in HoReCa: peste 11.000 de joburi noi de la ridicarea restrictiilor.

Din data de 9 martie, cand au fost eliminate restrictiile Covid-19, angajatorii din HoReCa au scos la bataie peste 11.000 de locuri de munca in tara si in strainatate. Acest lucru plaseaza industria ospitalitatii pe locul 2 in topul sectoarelor cu cele mai multe oferte de angajare publicate pe eJobs in aceasta perioada, dupa Retail. Mai mult, numarul joburilor din HoReCa din perioada 9 martie-prezent este cu 153% fata de acelasi interval al anului trecut si cu 22% mai mare comparativ cu 2019, arata datele eJobs Romania, liderul pietei de recrutare. Daca e sa comparam cu 2020 chiar, perioada care s-a suprapus si cu lockdown-ul, cresterea e spectaculoasa: +262%.

Cu toate ca oferta de angajare e una exploziva, candidatii raman sceptici fata de acest domeniu. Numarul aplicarilor inregistrat in perioada 9 martie-prezent este in scadere cu 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Se observa insa o crestere de 11% fata de ultimul an de normalitate, nonpandemic, 2019.

"Se resimte un deficit acut de forta de munca in domeniu, ca urmare a instabilitatii acestuia din ultimii ani. O buna parte dintre cei care lucrau in acest sector au ales sa se orienteze catre altele in ultimii ani, care au crescut in pandemie sau au fost mai stabile. Cei mai multi candidati care au decis sa paraseasca HoReCa s-au reorientat catre Retail, zona de curierat, livratori sau ride sharing", spune Bogdan Badea, CEO eJobs Romania, cea mai mare platforma de recrutare din tara.

Cele mai multe oferte de angajare din HoReCa au fost publicate de angajatorii din marile centre universitare, dar si in orasele care, de regula, atrag un numar semnificativ de turisti, fiind inceput de sezon estival. Capitala este pe primul loc in topul oraselor cu cele mai multe joburi in domeniu, cu peste 6.000 de oferte de angajare. Ea este urmata de Constanta, Timisoara, Cluj-Napoca si Sibiu. 

"Ne asteptam ca numarul de joburi sa creasca si mai mult in sezonul estival, din pacate insa deficitul de forta de munca ramane cea mai mare problema. In acest sens, angajatorii apeleaza in continuare la importul de angajati din strainatate. Suntem optimisti insa ca, odata cu cresterile salariale din domeniu, dar si cu reabilitarea imaginii industriei, la care se va ajunge ca urmare a faptului ca nu mai avem restrictii, si candidatii din Romania vor se vor reintoarce la joburile din HoReCa", mai spune Bogdan Badea.

Daca vorbim de joburile in strainatate scoase la bataie in industria ospitalitatii, 9,4% din totalul de locuri de munca din HoReCa sunt oferte de angajare in afara. Cele mai multe locuri de munca scoase in acest sector sunt in Grecia, Germania, Olanda, Cipru, Arabia Saudita, Franta, Danemarca si Norvegia.

Important de precizat e ca nu doar HoReCa se afla pe un trend ascendent, ci intreaga piata. De la inceputul acestui an pana in prezent au fost publicate aproape 152.000 de locuri de munca, cu 55% mai multe fata de aceeasi perioada a anului trecut si cu aproape 80% mai multe fata de 2020. Practic, oferta de angajare a ajuns la nivelul celei de dinainte de pandemie.

In acest moment, peste 36.000 locuri de munca pentru Romania si strainatate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

***

Despre eJobs

Lansata in 1999, eJobs este prima platforma de recrutare din Romania si liderul pietei locale de profil. Incepand cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internationala de media localizata in Zurich, Elvetia. eJobs.ro le ofera clientilor sai cea mai relevanta baza de candidati, pe care o pune la dispozitie prin metode eficiente, utilizand canale de media personale si cunostinte avansate de Performance Marketing si campanii de Employer Branding, precum si tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri si cele peste 1,3 milioane de aplicari lunare constituie cea mai mare baza de candidati activi din Romania. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc in fiecare luna serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

 

Persoana de contact:

Raluca Dumitra

Head of Marketing, eJobs Romania

T: 0746 026 769

M: raluca.dumitra@ejobsgroup.ro

 

0 comentarii3500 vizualizări03 mai 2022




rss 2.0
rss 2.0